Noutăţi

Viața lui Dante Alighieri, cel care ne-a lăsat Divina Comedie

Dante Alighieri, poet, filosof și gânditor italian, a lăsat o moștenire culturală incomparabilă. Capodopera sa, Divina Comedie, nu doar că a revoluționat limba italiană, dar a avut un impact profund asupra peisajului politico-religios al timpului său. Scrisă sub forma unei proze poetice de o frumusețe uluitoare, Comedia lui Dante este...

Roverul Perseverance a făcut o descoperire bizară pe Marte, care nu poate fi explicată

Roverul Perseverance al NASA, aflat într-o misiune pe Planeta Roşie ce durează de peste 4 ani, a descoperit o rocă ciudată, dar fascinantă, pe marginea craterului Jezero...

Leonhard Euler: povestea omului care a revoluţionat matematica

Leonhard Euler s-a născut pe 15 aprilie 1707, la Basel, Elveția, și este recunoscut drept unul dintre cei mai importanți matematicieni din istorie, fiind totodată considerat cel...

Cum se măsoară înălţimea munţilor în realitate?

La cei 8.848 de metri, Muntele Everest este cel mai înalt munte din lume. Dar cum ne-am dat seama de asta? De fapt, cum se măsoară înălţimea...

Liste interesante

Istorie

Oameni

Cele mai noi articole

Piatra Neagră şi Kaaba din Mecca, locul venerat de musulmani

Religia musulmană este ultima dintre marile religii monoteiste apărută în istoria umanităţii. Deşi are un caracterul războinic, exprimat mai ales prin fanatismul multora dintre...

Ana Cumpănaş, românca ce l-a denunţat la FBI pe temutul John Dillinger

Ana Cumpănaş, cunoscută şi ca Ana Sage sau Femeia în Roşu, a fost o prostituată româncă, devenită apoi patroană de bordel. Aceasta a rămas...

Unde s-a aflat Grădina Edenului, locul în care au trăit Adam şi Eva

Grădina Edenului a fost descrisă în Biblie, în Cartea Genezei, din Vechiul Testament, ca fiind locul unde primul om, Adam, și femeia lui, Eva,...

5 curiozităţi despre Osama bin Laden, cel mai vânat om din istoria recentă

Osama bin Laden, pe numele său complet Usamah bin Muhammad bin Awad bin Ladin, a fost pentru multă vreme cea mai căutată persoană din...

10 curiozităţi despre Warren Buffett, cel mai prolific investitor din istorie

Warren Buffett este un investitor, om de afaceri și filantrop american, fiind o prezenţă constantă în topul celor mai bogaţi oameni din lume. Are...

Univers