Ana Cumpănaş, românca ce l-a denunţat la FBI pe temutul John Dillinger

Noutăţi

Ana Cumpănaş, cunoscută şi ca Ana Sage sau Femeia în Roşu, a fost o prostituată româncă, devenită apoi patroană de bordel. Aceasta a rămas în istorie pentru faptul că a ajutat FBI la capturarea celebrului gangster John Dillinger.

A făcut acest lucru pentru a obţine beneficii materiale şi dreptul de şedere permanentă în SUA. Totuşi, românca nu s-a bucurat de aceste avantaje.[sursa]

Cine a fost Ana Cumpănaş

Ana Cumpănaş s-a născut în anul 1891, la Comloşu Mare, un sat din Banat. În aunl 1909 s-a căsătorit cu Michael Chiolak şi împreună cu soţul, la 23 de ani, a plecat în SUA. Cei doi au avut un fiu, pe nume Steve Chiolak, după care au divorţat.

ana cumpanas
Ana Cumpănaş şi John Dillinger

Pentru a-şi câştiga existenţa, Ana Cumpănaş a început să practice prostituţia de lux. În anul 1923 avea destui bani încât şi-a deschis propriul bordel în East Chicago. Ulterior, şi-a extins afacerea deschizând un al doilea bordel în oraşul Gary.

Ana Cumpănaș s-a măritat apoi cu avocatul de origine română Alexandru Suciu. Cei doi soți au folosit Sage ca nume de familie.

Relațiile dintre Alexandru și Steve n-au fost tocmai cele mai bune. Acesta se pare că ar fi fost unul din motivele divorțului care a urmat, Ana părăsindu-și soțul în anul 1932.

Totuşi, românca a continuat să prospere în afaceri. În anul următor, Ana a deschis un bordel pe strada Halsted, din Chicago. În anul 1934, Ana Cumpănaș a fost amenințată cu deportarea în Romania, după ce autoritățile au considerat-o a fi „o cetățeană străină cu un caracter moral scăzut”. În acelaşi an a intrat în cercul de prieteni ai lui John Dillinger, un temut gangster al acelor vremuri.

• CITEŞTE ŞI:  Povestea fascinantă a balerinului care fugit de lagărul sovietic: Rudolf Nureyev

Trădarea lui John Dillinger

John Dilligner a fost un jefuitor de bănci în timpul Marii Crize Economice. Împreună cu banda sa, a jefuit peste 20 de bănci și patru secţii de poliție. A fost prins de FBI, dar a evadat din închisoare de două ori. Dillinger devenise inamicul public nr. 1 şi cel mai căutat infractor din America.

Se spune că Ana Cumpănaş ar fi fost prietenă cu Polly Hamilton, iubita lui Dillinger. Pe capul banditului american se pusese o recompensă importantă. Românca şi-a dat seama că ar putea pune mâna pe o sumă frumoasă de bani, dacă l-ar fi dat pe Dillinger pe mâna FBI. În schimbul trădării gangsterului, românca ar fi căpătat şi dreptul de şedere permanentă în SUA.

În acelaşi an 1934, Ana a încheiat o înţelegere cu FBI. A cerut, în schimbul trădării lui Dillinger, suma de 10.000 de dolari şi închiderea dosarului de proxenetism deschis pe numele său. Pe 22 iulie, aşa cum convenise cu FBI-ul, Ana Cumpănaş a mers cu John Dillinger şi iubita acestuia, Polly Hamilton, la cinematograful Biograph, din Chicago.

Era îmbrăcată în roşu, aşa cum convenise cu agenţii FBI. După ce au ieşit din cinematograf, la semnul ei către John Dillinger, agenţii FBI au încercat să-l aresteze. Dillinger a scos o armă și a încercat să fugă, deschizând focul. Gangsterul a fost împușcat de trei ori și ucis pe loc.

ana cumpanas1
Trupul lui John Dillinger a fost expus public

Extrădarea

FBI-ul a mutat-o pe Ana Cumpănaș mai întâi la Detroit și apoi în California. I s-au dat 5.000 de dolari ca recompensă. Aşadar, românca a primit doar jumătate din suma cerută, iar procesul de expulzare nu a putut fi oprit. În anul 1935, Ana le-a povestit reporterilor americani despre înțelegerea avută cu FBI-ul, cum că va putea rămâne în SUA dacă îi ajută să-l prindă pe infamul Dillinger, dar procedura de expulzare deja începuse.

• CITEŞTE ŞI:  Ritmul cardiac ar putea prezice dacă ești sau predispus să devii un infractor

FBI i-a transmis că expulzarea nu mai poate fi oprită, din cauza proastei comunicări dintre diferitele ramuri administrative ale guvernului federal american. Astfel, românca a fost expulzată şi a ajuns în România, stabilindu-se la Timişoara în anul 1936.

Un articol din revista România Ilustrată, publicat în mai, 1936 o prezenta astfel: „De o săptămână, ţara noastră adăposteşte un personaj senzaţional, care, sub numele de «Femeia în Roşu», a preocupat la un moment dat pe toţi amatorii de extraordinar din Statele Unite, care, slavă Domnului!, nu sunt niciodată lipsiţi de emoţii puternice.

«Femeia în roşu», cum au numit-o ziarele americane, e compatrioata noastră Ana Cumpănaşu-Sage, care, după o viaţă puţin cam aventuroasă, s-a reîntors în ţară, unde, cu banii agonisiţi, îşi va face o fermă frumoasă la Comloş, satul ei natal.

N-a trecut prea multă vreme dela moartea celui mai celebru gangster pe care l-a cunoscut America, John Dillinger, supranumit «Inamicul public No. 1». La un moment dat, isprăvile gangsterului au ajuns atât de îndrăzneţe, încât bătălia de lungă durată dintre el şi poliţie era urmărită de toată America cu pasiune. Ana Cumpănaş a fost aceea care, bucurându-se de prietenia gangsterului Dillinger, l-a denunţat poliţiei pentru premiul de 10.000 de dolari.”

Ana Cumpănaş a trăit o viaţă retrasă în România şi a murit pe 20 aprilie 1947, din cauza unei boli de ficat. Avea 58 de ani.


Abonaţi-vă la newsletter folosind butonul de mai jos, pentru a primi gratuit o notificare pe email atunci când publicăm un articol nou:

Pe aceeaşi temă

CE MAI CITESC ALŢII

ultima regină a Mongoliei

Genepil, ultima regină a Mongoliei, executată de regimul stalinist

1
Genepil s-a născut în anul 1905 şi a devenit soţia ultimului han al Mongoliei, Bogd Khan. În anul 1938, ultima regină a Mongoliei a...
Mauro Prosperi

Mauro Prosperi, sportivul care a rătăcit prin deşert vreme de 10 zile, fără mâncare...

0
Mauro Prosperi este un maratonist italian, fost poliţist, care a supravieţuit vreme de 10 zile în deşertul Sahara, după ce s-a rătăcit în timp...
Catherine Kerkow

Catherine Kerkow, femeia care se află de aproape 50 de ani pe lista FBI

1
Catherine Kerkow se află pe lista FBI cu cei mai căutaţi oameni din lume de aproape jumătate de secol, iar şansele ca ea să...

Articole recomandate

Articole recomandate

Distribuie şi prietenilor tăi!

Nu ţine lucrurile interesante doar pentru tine. Şi prietenii tăi şi-ar dori să afle aceste informaţii!
Închide
Share via