Laurence Olivier: povestea unuia dintre cei mai mari actori ai secolului XX. „Dacă nu aș fi fost actor, cred că aș fi înnebunit”

„Putea rosti replicile lui Shakespeare la fel de natural ca și cum le-ar fi gândit”, spunea dramaturgul Charles Bennett despre Laurence Olivier (1907–1989), în timp ce criticul de film Pauline Kael îl descria drept „cel mai spiritual actor” din istoria cinematografiei.

Văzut de mulți drept cel mai mare actor anglofon al secolului XX, Olivier i-a depășit ca influență și versatilitate pe contemporani precum Marlon Brando și Spencer Tracy. Cu o carieră care i-a adus 10 nominalizări la Oscar (9 pentru actorie și una pentru regie, cu Hamlet), a câștigat premiul pentru cel mai bun actor în 1949 pentru interpretarea sa în aceeași capodoperă. De asemenea, a primit două Oscaruri onorifice: în anul 1947, pentru Henry V, și în 1979, pentru contribuția sa la artele spectacolului. Doar Jack Nicholson, Katharine Hepburn și Meryl Streep îl depășesc ca număr de nominalizări.

Pe lângă aceste recunoașteri, Olivier a fost numit al 14-lea cel mai mare actor în clasamentul The 50 Greatest Screen Legends, realizat de Institutul American de Film. Totuși, faima sa profesională a venit adesea în detrimentul vieții personale. În cartea sa autobiografică, Melting the Stone: A Journey Around My Father, fiul său, Richard Olivier, povestește cum tatăl său a fost adesea mai absorbit de muncă decât de familie, uneori devenind deprimat atunci când nu avea proiecte artistice.^[sursa]

Laurence Olivier: triumfuri și lupte interioare pe scenă

Unul dintre cele mai remarcabile momente ale carierei sale teatrale a avut loc în 1964, când a interpretat Othello pe scena Teatrului Național. Potrivit IMDb.com, această reprezentație a fost considerată de critici „opera unui maestru al teatrului aflat la apogeu”.

Ironia face ca, în aceeași perioadă, Olivier să experimenteze primele atacuri de trac. În timp ce juca pe scena Old Vic, actorul le cerea colegilor săi, inclusiv lui Robert Stephens (Iago), să evite contactul vizual pentru a nu-l distrage. Deși tracul l-a urmărit încă un deceniu, Olivier a continuat să performeze, iar în 1974, în ultimul său rol pe scenă, a reușit să susțină un solilocviu impresionant de 20 de minute în piesa The Party, de Trevor Griffiths.

Olivier a făcut istorie și în cinema: a fost primul actor care s-a regizat pe sine într-un film premiat cu Oscar, Hamlet (1948).

Recunoaștere regală și moștenire culturală

Distins cu titlul de cavaler în anul 1947, Olivier a fost numit Cavaler pe viață în anul 1970, devenind primul actor cu această onoare. În 1981, a fost admis în Ordinul de Merit, o recunoaștere unică acordată personal de suveran, pentru contribuții remarcabile în artă, literatură, știință și cultură.

Deși a avut oportunități financiare tentante, Olivier a ales adesea integritatea artistică în detrimentul câștigurilor. În anul 1958, a refuzat o ofertă de 250.000 de dolari de la Hollywood pentru a juca într-un film, preferând să interpreteze rolul lui Archie Rice în The Entertainer (1960), scris special pentru el de John Osborne.

Moștenirea sa rămâne profund legată de teatrul britanic. În anul 1963, a co-fondat National Theatre Company la Old Vic Theatre din Londra, unde a fost primul director artistic până în anul 1973. În onoarea sa, premiile Laurence Olivier Awards au fost create în anul 1976, fiind echivalentul britanic al premiilor Tony.

În anul 1976, Teatrul Olivier și-a deschis porțile ca parte a complexului Teatrului Național de pe malul sudic al Tamisei. Cel mai mare teatru din acest ansamblu cultural a fost inaugurat cu piesa Tamburlaine the Great, de Christopher Marlowe, în regia lui Peter Hall, avându-l pe Albert Finney în rolul principal. În același an, pe 25 octombrie, Regina a inaugurat oficial întregul complex, marcând astfel o nouă etapă în istoria teatrală britanică.

Laurence Olivier rămâne singurul actor nominalizat la Oscar pentru interpretare în cinci decenii diferite, din anii 1930 până în anii 1970. A jucat alături de toate cele trei soții ale sale în diverse producții: cu Jill Esmond în No Funny Business (1933), cu Vivien Leigh în filme precum Fire Over England (1937) și That Hamilton Woman (1941), iar cu Joan Plowright în adaptări celebre, inclusiv The Entertainer (1960) și Three Sisters (1970).

Primii pași: artă, tradiție și un vis împlinit

Născut pe 22 mai 1907 în Dorking, Surrey, Laurence Kerr Olivier a crescut într-o familie profund ancorată în tradiție și credință, fiind fiul lui Agnes Louise Crookenden și al lui Gerard Kerr Olivier, un preot anglican. Încurajat de părinți, a dezvoltat încă din copilărie o pasiune pentru artă, alegând să studieze la Central School of Speech and Drama din Londra.

Cariera sa a început la sfârșitul anilor 1920, cu roluri în companii teatrale dedicate pieselor lui Shakespeare. Interpretările sale din Romeo și Julieta, Hamlet și Othello i-au consolidat reputația ca unul dintre cei mai importanți actori ai teatrului britanic, aducând în prim-plan naturalețea sa în recitarea textelor complexe și înțelegerea emoțională profundă a personajelor.

În anul 1937, Olivier a cunoscut succesul pe scenă cu o montare integrală a piesei Hamlet. Doi ani mai târziu, revenea la Hollywood pentru a-l interpreta pe Heathcliff în Wuthering Heights, producție care i-a adus celebritatea internațională.

În timpul războiului și tranziția către marele ecran

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Olivier a servit ca ofițer în Royal Navy Volunteer Reserve, o experiență care i-a influențat cariera artistică. În anii 1940 și 1950, Olivier a strălucit în filme adaptate după operele lui Shakespeare, cum ar fi Henric al V-lea (1944) și Hamlet (1948). În calitate de regizor și actor principal, a obținut un Oscar pentru cel mai bun actor pentru Hamlet, fiind primul care a regizat și a jucat într-un film câștigător de Oscar.

Pe lângă adaptările shakespeariene, Olivier a demonstrat o versatilitate remarcabilă în filme precum Rebecca (1940), The Entertainer (1960) și Sleuth (1972), primind nominalizări și recunoașteri internaționale.

Laurence Olivier: apogeul și lupta cu boala

În anii 1960 și 1970, Olivier a apărut în peste 30 de filme, remarcându-se în producții de succes precum Marathon Man (1976) și în seriale de televiziune precum Brideshead Revisited (1981). Fragilitatea sa fizică în ultimele decenii, cauzată de tromboză și cancer de prostată, a adăugat o notă emoționantă interpretărilor sale. Rolul său din Regele Lear (1983), realizat pentru televiziune, rămâne una dintre cele mai apreciate interpretări shakespeariene ale sale.

Laurence Olivier a fost căsătorit de trei ori – cu actrițele Jill Esmond, Vivien Leigh și Joan Plowright – și a avut patru copii. Moștenirea sa culturală este perpetuată prin Premiile Laurence Olivier, înființate în 1976, și prin Teatrul Olivier, numit în onoarea sa.

Olivier a încetat din viață pe 11 iulie 1989, din cauza complicațiilor cauzate de cancerul de stomac. Rămâne unul dintre cei mai respectați actori și regizori din istoria teatrului și cinematografiei, fiind un simbol al excelenței artistice și un model pentru generațiile următoare.