Cum a ajuns Arletty, diva Parisului, „în pat cu dușmanul”

Arletty, născută Léonie Bathiat, a văzut lumina zilei pe 15 mai 1898 în Courbevoie, lângă Paris. Tatăl ei, Michel Bathiat, era angajat al companiei de transport public din capitala Franței, în timp ce mama sa, Maria Marguerite Philomène Dautreix, lucra ca croitoreasă.

Din cauza unor probleme de sănătate, Léonie a fost luată în grijă de familia paternă în Clermont-Ferrand, la doar patru ani și jumătate, pentru a primi îngrijirea necesară pe care părinții săi, ocupați cu slujbele lor solicitante, nu i-o puteau oferi.

Ulterior, fetița a fost înscrisă la institutul privat pentru fete Sainte-Thérèse, o școală religioasă, iar ulterior și-a continuat educația la Institutul Martinois din Puteaux. Aici, Arletty s-a pregătit pentru a deveni steno-dactilografă, o meserie considerată de mare perspectivă la acea vreme.^[sursa]

Arletty: de la o viaţă grea, în lumea bună

În anul 1914, la începutul Primului Război Mondial, primul ei iubit, pe care îl alinta „Ciel”, a murit pe front. În urma acestei pierderi devastatoare, frumoasa Léonie a jurat că nu se va căsători niciodată. Pe 2 decembrie 1916, tatăl ei, care fusese promovat la funcția de mecanic, a murit într-un tragic accident, fiind strivit de un tramvai. În acel moment, mama și fratele ei au fost evacuați din locuința închiriată de la compania de transport din Paris.

În anul 1917, frumoasa Arletty a fost sedusă de un tânăr bancher pe nume Jacques-Georges Lévy și s-a mutat cu acesta în vila lui elegantă de pe Avenue Alphonse-de-Neuville din Garches. Aici a devenit vecină cu faimoasa Coco Chanel și actorul André Brulé, directorul Teatrului de la Madeleine din Paris. Jacques-Georges a introdus-o în cercurile elitiste pariziene, oferindu-i astfel o viață de lux.

Arletty l-a părăsit pe bancher pentru colecționarul și dealerul de artă Paul Guillaume, un apropiat al unor mari artiști precum Pablo Picasso, Amedeo Modigliani și Chaim Soutine. Paul Guillaume i-a făcut cunoștință cu Armand Berthez, directorul Teatrului des Capucines. În acea perioadă, Arletty a lucrat ca manechin pentru faimosul creator de modă Paul Poiret și și-a ales numele de scenă Arlette, pe care l-a transformat mai târziu în Arletty.

Începând cu anul 1928, Arletty și-a făcut debutul în lumea artistică, interpretând roluri în operetele lui Maurice Yvain, Reynaldo Hahn și Raoul Moretti. Spectacolul lui Moretti, „Un soir de réveillon”, a fost un succes remarcabil, marcând astfel începutul carierei sale strălucite.

În 1930, Arletty și-a făcut debutul în cinematografie cu filmul „Douceur d’aimer”. În această perioadă, a pozat pentru artiști renumiți precum Marie Laurencin, Kees van Dongen, Moïse Kisling, Fujita și Jean-Gabriel Domergue.

În anul 1928, frumoasa artistă l-a cunoscut pe omul de afaceri Jean-Pierre Dubost, care avea să-i rămână un prieten fidel pentru tot restul vieții. Mai târziu, s-a împrietenit cu celebrul scriitor francez Louis-Ferdinand Céline, care în anul 1948 i-a dedicat un scenariu intitulat „Arletty, jeune fille dauphinoise”.

Cariera cinematografică a lui Arletty a continuat să înflorească. În 1938, a jucat în filmul „Hôtel du Nord”, urmat de „Circumstances attenuantes” în anul următor. În „Fric-Frac”, regizat de Maurice Lehmann și Claude Autant-Lara, a apărut alături de Fernandel și Michel Simon.

Pe durata ocupației naziste, Arletty și-a continuat cariera artistică, apărând în filme precum „Madame Sans-Gêne” de Roger Richebé, „Les Visiteurs du soir” și „Les Enfants du paradis”. În această perioadă, a avut o aventură cu ducesa Antoinette d’Harcourt, soția lui François-Charles d’Harcourt. Ulterior, s-a implicat într-o relație cu ofițerul german Hans Jürgen Soehring, unul dintre oamenii de încredere ai lui Hermann Göring la Paris.

Arletty, în pat cu duşmanul

La sfârșitul anului 1941, Arletty a fost invitată la numeroase recepții și petreceri unde se aflau colaboratori ai naziștilor și diverse personalități germane, inclusiv la un eveniment organizat în onoarea lui Hermann Göring.

Se spune că Arletty le-ar fi sugerat colegelor sale de scenă, Michèle Alfa și Mireille Balin, care aveau și ele relații cu ofițeri germani: „Ar trebui să formăm o uniune”.

În iulie 1944, Hans Jürgen Soehring i-a propus să fugă împreună din Franța eliberată de naziști, dar Arletty a refuzat. Pe 20 octombrie 1944, a fost arestată, nu pentru colaborare, ci din cauza relației sale cu un ofițer german. A fost reținută câteva zile la închisoarea Drancy, apoi câteva săptămâni la centrul penitenciar Fresnes, fiind ulterior plasată în arest la domiciliu timp de 18 luni.

Cum a decurs ancheta: „nu trebuia să-i lăsaţi să intre în Paris”

Se spune că, în timpul anchetei, Arletty i-ar fi spus unuia dintre ofițerii care o interoga: „Dacă inima mea este franceză, fundul meu este internațional!”. Mai târziu, i-ar fi mărturisit unei colege de detenție: „După ce am fost cea mai invitată femeie din Paris, acum am ajuns să fiu cea mai evitată”.

La proces, când a fost condamnată, le-a reproșat judecătorilor: „Dacă nu ați fi vrut să ne culcăm cu nemții, nu ar fi trebuit să-i lăsați să intre în Paris”.

După eliberare, Arletty a fost sfătuită să părăsească capitala și a locuit timp de un an şi jumătate la castelul La Houssaye-en-Brie.

Cu toate acestea, povestea ei de dragoste cu ofițerul german a continuat în secret, petrecând Crăciunul anului 1946 împreună. Când acesta i-a cerut să se căsătorească, Arletty l-a refuzat ferm, respectându-și promisiunea din tinerețe de a nu se căsători niciodată.^[sursa]

Arletty: finalul carierei şi ultimii ani

Arletty s-a întors pe scenă și a fost distribuită în piesa „Un tramvai numit dorință”, o adaptare realizată de Jean Cocteau și regizată de Raymond Rouleau. A jucat alături de Yves Vincent, Héléna Bossis, Daniel Ivernel și tânărul Louis de Funès.

Ulterior, Arletty şi-a reluat și cariera cinematografică, apărând în peste douăzeci de filme. În anul 1966, a suferit pierderi devastatoare, pierzându-și fratele și pe Jean-Pierre Dubost, singurul ei prieten apropiat care i-a fost alături în cele mai grele momente ale vieții.

În anul 1963, în urma unui accident, Arletty și-a pierdut parțial vederea, ceea ce a forțat-o să se retragă din proiectele la care lucra atunci. Cu toate acestea, a continuat să colaboreze cu televiziunea franceză, împrumutându-și vocea pentru filme documentare.

Din anul 1984, Arletty a sprijinit Asociația Artiștilor Nevăzători, în cadrul căreia a rămas implicată până la sfârșitul vieții, fiind aleasă chiar președintă de onoare a organizației.

Arletty a murit pe 23 iulie 1992, la vârsta de 94 de ani, în apartamentul ei din Paris de pe Rue de Rémusat. A fost incinerată la crematoriul Cimitirului Père Lachaise, iar cenușa ei a fost îngropată în cripta familiei din cimitirul Fauvelles din Courbevoie.

Arletty a fost o figură emblematică a cinematografiei și teatrului francez, cunoscută nu doar pentru talentul său remarcabil, ci și pentru viața sa tumultuoasă și spiritul său independent. În ciuda controverselor în care a fost implicată și a dificultăților pe care le-a întâmpinat, a rămas o artistă devotată meseriei sale, lăsând în urmă o moștenire culturală impresionantă.