Un traficant chinez de droguri, condamnat la moarte în Indonezia, a fost protagonistul unei evadări spectaculoase, după ce a săpat în 6 luni un tunel din celulă în sistemul de canalizare.
Cai Changpan, cunoscut şi sub numele de Cai Ji Fan, a fost închis în zona Tangerang, la periferia capitalei Jakarta, sub acuzaţia de contrabandă cu metamfetamină.
Timp de 6 luni, traficantul a săpat un tunel
La începutul săptămânii trecute, bărbatul a evadat săpând o gaură din celulă în ţevile de canalizare. Astfel a ajuns la un drum din afara închisorii, reuşind să fugă, potrivit purtătorului de cuvânt al poliţiei din Jakarta, Yusri Yunus.[CNN]

Cai plănuise această evadare de şase luni, potrivit colegului său de celulă.
El a săpat gaura folosind instrumente dintr-un proiect de construcţie din bucătăria închisorii.
Chinezul şi-a programat evadarea când avea loc schimbarea gărzilor închisorii.
Bărbatul pare să se fi inspirat din metodele lui El Chapo, care a folosit în repetate rânduri tunele pentru a evada din închisoare.
Dar nici măcar marele El Chapo nu a reuşit să scape pentru totdeauna de justiţie.
Pentru ce a fost condamnat
Cai fusese condamnat la moarte în anul 2017 pentru traficul a 135 de kilograme de metamfetamină.
O anchetă a poliţiei a descoperit 70 de kilograme de metamfetamină ascunse în echipamentele de lucru.
Aceasta nu este prima evadare a lui Cai.
Tot în anul 2017, el scăpat dintr-un centru de detenţie al poliţiei din Jakarta prin spargerea unei găuri în peretele băii.
Acum, polițiștii sunt pe urmele lui Cai, bărbatul fiind inclus pe lista celor mai cautate persoane.