Care sunt şansele ca „asteroidul Zeul Haosului” să lovească Pământul, conform calculelor astronomilor

Noutăţi

Asteroidul Zeul Haosului, denumit de astronomi în mod oficial 99942 Apophis, nu va lovi Pământul în anul 2029. Dar ar putea altceva să-l trimită în direcția noastră?

Timp de mulți ani, asteroidul Apophis, denumit astfel după zeul egiptean al Haosului, a fost considerat cel mai periculos asteroid cunoscut. Astronomii au calculat că acesta avea o mică șansă de a lovi planeta noastră fie în anul 2029, fie, dacă acest impact potenţial ar fi ratat, în anul 2036.

Asteroidul Zeul Haosului se va apropia periculos de mult de Pământ

Observații mai precise ale orbitei sale efectuate de-a lungul anilor au arătat că, de fapt, asteroidul Zeul Haosului se va apropia de Pământ la o distanţă de circa 40.000 de kilometri în anul 2029, dar ne va rata cu siguranță. Asta, atât timp cât o coliziune naturală între Apohis și un alt obiect spaţial în trecere nu-i va schimba orbita. Astronomii au calculat acum care este acest risc.[sursa]

asteroidul zeul haosului apophis
Apophis, asteroidul numit după Zeul egiptean al Haosului, nu va lovi Pământul

Pentru cei care sunt de partea asteroidului, trebuie să știți că un astfel de obiect cosmic, cu un diametru de 335 de metri, precum Apophis, nu ne-ar trimite pe calea dinozaurilor. Totuși, un impact ar crea o devastare vastă și, din acest motiv, oamenii de știință au rămas în alertă și, totodată, curioși cu privire la aceste posibilități.

Pe 13 aprilie 2029 (da, o zi de vineri 13), Apophis va ajunge la doar 37.399 de kilometri distanţă faţă de Pământ. Un mic ghiont din partea unui alt obiect cosmic realizat între timp ar putea crea o abatere mare de la orbita asteroidului în viitor. La urma urmei, atunci când misiunea DART a NASA a redirecționat asteroidul Dimorphos, a demonstrat exact acest lucru, precum și schimbarea completă a formei asteroidului.

• CITEŞTE ŞI:  Goralii, românii din Polonia: povestea uitată a valahilor din Munţii Tatra

„Având în vedere cât de aproape va trece Apophis pe lângă Pământ, există un posibil risc ca o deviere de la traiectoria sa actuală să îl apropie pe Apophis de impactul cu noi. Ipotetic vorbind, un alt asteroid care se ciocnește cu Apophis ar putea provoca o astfel de deviere, motivându-ne să studiem acest scenariu, oricât de puțin probabil ar fi el.”, a declarat coautorul Benjamin Hyatt, student la Universitatea Waterloo, într-un comunicat.

Pentru a investiga, Hyatt și autorul principal al studiului, profesorul Paul Wiegert de la Western University, au calculat traiectoria a 1,3 milioane de asteroizi cunoscuți în Sistemul Solar. Aceştia au analizat modul în care aceste roci spațiale se vor deplasa în următorii ani pentru a vedea dacă vreunul dintre ele s-ar putea apropia prea mult de Apophis și, în acest caz, dacă Apophis va fi trimis pe un curs mai periculos. Din fericire, rezultatele lor arată că nu există nicio șansă ca acest lucru să se întâmple.

„Am calculat traiectoriile tuturor asteroizilor cunoscuți folosind o simulare computerizată detaliată a sistemului nostru solar și a fost evaluată posibilitatea unui astfel de eveniment improbabil. Din fericire, nu se anticipează astfel de coliziuni.”, a declarat profesorul Wiegert.[sursa]

Apophis orbit diverted by Earth s gravity NEO Toolkit
Astfel ar trebui să arate traiectoria asteroidului Apophis dacă nu va fi influenţată de un alt eveniment

Așadar, suntem la adăpost de Apophis, dar nu ne vom opri din a-l studia. De fapt, există o misiune care călătorește în prezent pentru a-l studia chiar acum: OSIRIS-APEX, misiunea cunoscută anterior sub numele de OSIRIS-REx, care a vizitat cel mai periculos asteroid cunoscut în prezent, Bennu, aducând înapoi o mostră uriașă din el, aflând lucruri neştiute până acum despre originile acestor corpuri cereşti.

• CITEŞTE ŞI:  China a construit cel mai adânc și cel mai mare laborator din lume. Ce experimente vor să facă în subteran

„Asteroidul Apophis ne-a fascinat ca specie încă de la descoperirea sa în 2004: a fost prima amenințare credibilă din partea unui asteroid la adresa planetei noastre. Chiar și acum, când știm că este pe cale să ne rateze cu o marjă sigură, astronomii rămân vigilenți. Este asteroidul pe care nu ne putem opri din a-l urmări.”, a mai declarat profesorul Wiegert, care este şi membru al Institutului pentru Explorarea Pământului și a Spațiului.


Abonaţi-vă la newsletter folosind butonul de mai jos, pentru a primi gratuit o notificare pe email atunci când publicăm un articol nou:

Pe aceeaşi temă

CE MAI CITESC ALŢII

steven callahan

Steven Callahan: Bărbatul care a plutit 76 de zile în derivă în Oceanul Atlantic,...

0
Steven Callahan, un american din Needham, Massachusetts, a impresionat o lume întreagă în anul 1982, după ce a plutit vreme de 76 de zile,...
Oamenii moderni şi cei de Neanderthal s-au împerecheat

Oamenii moderni şi cei de Neanderthal s-au împerecheat mult mai mult decât s-a crezut...

0
Primii oameni care au ajuns în Europa s-au "împrietenit" rapid cu neanderthalienii pe care i-au întâlnit acolo. O serie de studii recente nu numai...
alergie la apă

Există oameni care suferă de alergie la apă. Cum se manifestă boala

0
Există multe tipuri de alergii de care suferă oamenii, însă cu greu ne putem imagina cum e să suferi de alergie la apă. Deşi pare...

Articole recomandate

Articole recomandate

Distribuie şi prietenilor tăi!

Nu ţine lucrurile interesante doar pentru tine. Şi prietenii tăi şi-ar dori să afle aceste informaţii!
Închide
Share via