Un separator zecimal este un simbol utilizat pentru despărțirea părții zecimale de partea întreagă a unui număr zecimal. În mod obișnuit, separatorul este reprezentat de un punct în sistemul anglo-saxon și de o virgulă în alte sisteme, cum este cel folosit în România. Cu alte cuvinte, acesta reprezintă celebra virgulă pe care o punem pentru a despărţi părţile întregi de cele zecimale ale unui număr.
Separatoarele zecimale sunt cu cel puțin 150 de ani mai vechi decât credeau istoricii, potrivit unor note recent descoperite de la negustorul venețian Giovanni Bianchini, care a practicat astrologia în anii 1440.
Cel mai vechi separator zecimal a fost descoperit în notiţele unui negustor italian
Separatoarele zecimale sunt atât de simple şi folosite, încât se pare că ar fi trebuit să existe dintotdeauna. Aceste instrumente matematice la îndemână împart numerele întregi în zecimi, sutimi și miimi, făcând calculele mult mai simple decât cu fracții. Iar unele versiuni ale separatoarelor zecimale există încă din anii 900 (în Damasc) sau 1200 (în China).
Dar un sistem coerent de zecimale nu a fost pe deplin stabilit până în anul 1593, când matematicianul german Christopher Clavius a folosit zecimalele într-un tratat de astronomie. Acum, noi cercetări sugerează că matematicianul Clavius utiliza de fapt o tradiție mai veche, preluând utilizarea zecimalei de la un comerciant venețian din secolul al XV-lea pe nume Giovanni Bianchini.
Lucrarea lui Bianchini datează de undeva din anii 1441 și 1450, ceea ce face ca virgula zecimală să fie cu un secol și jumătate mai veche decât utilizarea ei de către Clavius, potrivit autorilor noii cercetări.[sursa]
În timp ce preda într-o tabără de matematică pentru elevii de gimnaziu, Glen Van Brummelen, istoric al matematicii la Universitatea Trinity Western din Canada, a observat utilizarea unui separator zecimal într-unul dintre tratatele lui Bianchini.
„Îmi amintesc că am alergat pe holurile căminului cu computerul meu, încercând să găsesc pe cineva care era treaz, strigând: «Uitați-vă la asta, tipul ăsta face zecimale în anii 1440!»”. a declarat Van Brummelen pentru Nature News.
În trecut se utiliza sistemul de zecimale în baza 60, care era mult mai complex
Ideea de a împărți numerele întregi în bucăți este foarte veche, dar majoritatea matematicienilor dinainte de Evul Mediu foloseau fracții. Astronomii au folosit zecimale, dar nu în sistemul familiar de bază 10 pe care elevii de școală primară îl învață astăzi. În schimb, ei foloseau zecimale în baza 60, create prin împărțirea cercurilor de 360 de grade în 60 de minute, care puteau fi apoi subdivizate în 60 de secunde.
Ocazional, matematicienii au folosit notiţe care amintesc de sistemul zecimal de astăzi, a scris Van Brummelen într-un articol publicat online pentru revista Historia Mathematica. Dar aceste idei au avut tendința de a se estompa în loc să fie transmise de la matematician la matematician.[sursa]
„Prin urmare, încercarea de a identifica un «prim» printre această mulțime de actori diferiți poate fi o misiune nebunească, în funcție de criteriile pe care le are cineva pentru nivelul de apreciere al actorilor istorici cu privire la puterea operațiilor cu fracții zecimale și la persistența sistemelor lor.”, a scris Van Brummelen.
Cu toate acestea, este mai ușor de stabilit istoria virgulei zecimale, un simbol care persistă până în prezent, a mai scris istoricul. Iar această notație apare pentru prima dată în „Tabulae primi mobilis B” a lui Giovanni Bianchini, un text despre calculul coordonatelor stelare.
Bianchini a fost un comerciant care a devenit administrator al familiei domnitoare a Veneției la acea vreme, familia d’Est. Ca parte a acestei slujbe, el a fost responsabil cu calculul horoscoapelor și al astrologiei. În unele dintre tabelele din textul său, el folosește virgula zecimală, la fel cum fac matematicienii de astăzi.
Deși notația s-a impus greu, Clavius ar fi știut despre Bianchini, a declarat pentru Nature News José Chabás, istoric al astronomiei la Universitatea Pompeu Fabra din Barcelona, Spania. Iar scriitorii inspirați de Clavius au preluat virgula zecimală și au continuat să o folosească. În cele din urmă, matematicianul scoțian John Napier, inventatorul logaritmilor, a cimentat separatorul zecimal în matematică la începutul anilor 1600.
Abonaţi-vă la newsletter folosind butonul de mai jos, pentru a primi gratuit o notificare pe email atunci când publicăm un articol nou: