Prima Cruciadă: când a avut loc, cine a declanşat-o şi cum s-a desfăşurat lupta pentru Ţara Sfântă

Apelul Papei pentru Prima Cruciadă, din data de 27 noiembrie 1095, a fost lansat în urma cererii de ajutor a împăratului bizantin. Cererea a venit în timp ce turcii selgiucizi loveau dur Imperiul, provocând mari înfrângeri armatei bizantine și cucerind teritorii.

Cererea de ajutor a Imperiului Bizantin a ajuns la urechi extrem de vigilente. Papa Urban al II-lea a văzut în acest lucru o oportunitate de a crește prestigiul papalității, de a întări Biserica din Italia și de a recâștiga controlul asupra Țării Sfinte.

Țara Sfântă s-a prăbușit în timpul primei mari expansiuni a Islamului și a rămas astfel. La aceasta s-a adăugat și faptul că musulmanii îi amenințau pe creștinii locali și opreau pelerinajele la Ierusalim. Așa că acum apelul a stârnit fervoarea religioasă a Occidentului, deoarece nobilii, cavalerii, țăranii și toți cei din jur doreau să contribuie.

Pentru a atrage mai mulți să se înroleze în acţiunea sa, Papa Urban a acordat o absolvire completă a păcatelor tuturor celor care depuneau jurământul de a deveni Cruciați, chiar și dacă era vorba de crimă. Prima Cruciadă avea să schimbe Țara Sfântă timp de două secole.^[sursa]

Prima Cruciadă: Liderii

Liderii Primei Cruciade, în principal nobili francezi, au ajuns la conducerea Misiunii Sfinte în funcție de abilitățile, averea și mărimea armatei lor. Nume precum Raymond al IV-lea de Toulouse, Godfrey de Bouillion și Bohemond de Taranto s-au alăturat.

Acești nobili au văzut, de asemenea, șansa de a-și crea regate în Țara Sfântă pe care să le guverneze doar pentru ei înșiși. Papa l-a adăugat pe episcopul Adhemar de Le Puy pentru a reprezenta papalitatea. Adhemar s-a rugat și a luptat, luptând în două bătălii importante ulterioare. Episcopul luptător avea să se stingă din viață chiar înainte de Ierusalim. Liderii au funcționat bine, în ciuda numeroaselor rivalități și dezacorduri.

Spre Constantinopol și dincolo de acesta: anul 1096

Cruciații au ajuns la Constantinopol între decembrie 1096 și aprilie 1097, iar majoritatea au călătorit pe jos. Estimările forţelor care au luptat în Primă Cruciadă se ridică la aproximativ 100.000 de persoane. Cruciații au trecut în Asia în luna mai 1097, învingându-l pe sultanul local turc selgiucid și capturând importantul oraș Niceea.

Armata s-a deplasat apoi spre sud și a jefuit proviziile dacă era nevoie. Un cruciat viclean, Balduin de Boulogne, a mers spre est, în Cilicia și Armenia. Prin diplomație, forță și mită, a devenit conte de Edessa, asigurând ruta de aprovizionare a cruciaților. Turcii nu aveau să recucerească orașul până în anul 1144.

La jumătatea drumului la Antiohia: anul 1097

Cruciații au asediat Antiohia la 21 octombrie 1097. Turcii și Cruciații și-au dat seama de poziția critică a orașului la jumătatea distanței dintre Constantinopol și Ierusalim. Liderul turc, Yaghi-Siyan, a cerut întăriri pentru a-i ataca pe Cruciați și a opri asediul.

Asediul a durat până în iunie 1098, doar cetatea orașului Antiohia rezistând. Dar soldații selgiucizi solicitați au sosit pentru a-i înconjura pe foștii atacatori. Cruciații au ieșit din Antiohia și au învins întăririle, atât de grav încât cetatea s-a predat.

În ceea ce a devenit un impuls de moral în timpul bătăliilor, un însoțitor al taberei, Petru Bartolomeu, a pretins că a descoperit Sfânta Lance, folosită de legionarii romani pentru a-l împunge pe Iisus în timp ce atârna de Cruce.

Liderii cruciaților au păstrat tăcerea cu îndoielile lor. Ca un foc de paie, descoperirea a aprins pasiunea religioasă a cruciaților, care s-au pregătit să învingă a doua oară armata turcă. Antiohia i-a revenit lui Bohemond de Taranto, unul dintre liderii Cruciadei, pentru a conduce teritoriul nou dobândit. La Antiohia, reprezentantul papei, Adhemar, a murit de tifos. Deși o lovitură, cruciații au continuat să meargă.

Spre Ierusalim: anul 1099

Inspirați din nou și având în spate o serie de rezultate pozitive, Cruciații au continuat spre sud de-a lungul coastei Țării Sfinte, purtând mai multe bătălii. Reprezentanții Califatului Fatimid din Egipt au apărut în timp ce mărșăluiau, cerându-le cruciaților să se oprească.

Fatimizii au luat Ierusalimul de la turcii selgiucizi și au promis accesul creștinilor în oraș. Cruciații au refuzat, ceea ce i-a determinat pe Fatimizi să expulzeze mulți creștini. În ciuda unui marș anevoios, armata creștină a ajuns la Ierusalim la 7 iunie 1099. Asediul a început.

Marele asediu din anul 1099

Cruciații nu au pierdut timpul și au început să construiască trei turnuri de asediu. Ierusalimul nu avea să fie o problemă, cu kilometri de ziduri, groase de aproape 3 metri și înalte de peste 15 metri.

De asemenea, atacatorii trebuiau să facă față ravenelor, șanțurilor și celor două turnuri uriașe – Turnul lui David și Turnul Quadrangular. Asediul nu a prins contur până la 14 iulie, când turnurile au fost finalizate.

Pe 15 iulie 1099, cruciații au atacat apărarea Ierusalimului, reușind să se impună pe zidurile din nord. Pe zidurile de sud-vest, cruciații au reușit să treacă peste ziduri și să ajungă dincolo de acestea. Toate sistemele de apărare s-au prăbușit rapid.

Prima Cruciadă: Finalul și urmările

Cruciații s-au năpustit în Orașul Sfânt, arătând foarte puțină milă. Au masacrat mii de musulmani și evrei, au jefuit o mare parte din oraș și au transformat toate locurile sfinte în locuri creștine. Au învins o armată egipteană două săptămâni mai târziu.

Cruciații au înființat Regatul Ierusalimului, care a durat timp de două secole. Prima Cruciadă a expus Europa medievală la o lume mai sofisticată, influențând comerțul, politica și cultura. Cruciadele ulterioare au expus, de asemenea, Europa la o lume mai largă, prin contactele și întoarcerea soldaților.