„Avocatul Diavolului” este o expresie des întâlnită în ziua de astăzi, însă originile sale sunt vechi de câteva secole, reprezentând o poziţie care a existat în trecut în cadrul Bisericii Catolice. Sensul expresiei nu s-a schimbat foarte mult, referindu-se la conceptul de a contrazice un fapt, fără a avea însă o viziune contrară în realitate.
Cine era Avocatul Diavolului şi cu ce se ocupa
După cum ne putem închipui, Avocatul Diavolului nu este un absolvent de Drept, înscris într-un barou, care reprezintă interesele lumeşti ale lui Lucifer.
Expresia vine de la latinescul „advocatus diaboli”, care este numele popular atribuit unei foste poziții oficiale în cadrul Bisericii Catolice, şi anume cea de promotor al credinței. Cel care era numit în această funcţie de către autorităţile bisericeşti trebuia să aducă argumente împotriva canonizării unei persoane, în scopul de a descoperi orice defect de caracter sau prezentare eronată a dovezilor care favorizau canonizarea.
Atunci când o persoană era propusă pentru canonizare, Avocatul Diavolului avea rolul de a pune la îndoială și a critica argumentele în favoarea canonizării, pentru a asigura un proces riguros și echilibrat. Acesta trebuia să prezinte obiecții și să caute dovezi care să contrazică afirmațiile despre viața și minunile persoanei propuse pentru sfințenie.
Acest prelat se confrunta cu „Advocatus Dei” (Avocatul lui Dumnezeu), cel care avea rolul de a aduce argumente în favoarea beatificării sau canonizării. Asemenea lui „advocatus diaboli”, „advocatus Dei” încerca să convingă printr-o argumentaţie desăvârşită că alegerea spre beatificare este cea corectă.
Funcţia de „advocatus diaboli” are o istorie veche de peste 500 de ani. Prima mențiune formală a unei persoane care a îndeplinit acest rol datează din perioada pregătirii beatificării Sfântului Lorenzo Iustinian, primul Patriarh al Veneției, de către Papa Leon al X-lea, în anul 1513.
Rolul a devenit oficial în anul 1587, atunci când Papa Sixtus al V-lea a făcut demersuri pentru oficializarea poziţiei „advocatus diaboli”.
Avocatul Diavolului nu avea rolul de a sabota procesul de canonizare, ci de a-l face mai riguros și mai obiectiv. Această poziție a ajutat la întărirea credibilității și integrității procesului de canonizare în ochii credincioșilor și ai lumii în general.[sursa]
Funcţia a fost desfiinţată de către Papa Ioan Paul al II-lea
Desființarea funcției de avocat al Diavolului a avut loc în anul 1983. Atunci, Papa Ioan Paul al II-lea a introdus o reformă majoră a procesului de canonizare. Această reformă a fost realizată prin Constituția Apostolică „Divinus Perfectionis Magister”. Scopul acesteia era simplificarea și accelerarea procesului de canonizare, precum și adaptarea acestuia la nevoile contemporane ale Bisericii Catolice.
Funcția de „advocatus diaboli” a fost înlocuită cu o poziție numită „promotor iustitiae” (Promotorul Justiției), care avea în continuare rolul de a investiga și examina cu atenție viața persoanei propuse pentru sfințenie, precum și de a verifica adevărul și validitatea minunilor atribuite acelei persoane. Cu toate acestea, rolul Promotorului Justiției este mai puțin critic și mai concentrat pe colaborarea cu ceilalți membri ai comisiei care se ocupă de procesul de canonizare.
Deși funcția de avocat al Diavolului a fost desființată, principiile și obiectivele sale au fost în mare parte păstrate în noul proces de canonizare. Scopul a rămas acela de a asigura un proces riguros, obiectiv și echilibrat în recunoașterea sfinților și a eroilor virtuții creștine.
Această reformă a avut ca rezultat o creștere semnificativă a numărului de canonizări și beatificări în ultimele decenii. Însuşi Papa Ioan Paul al II-lea a canonizat de cinci ori mai multe persoane comparativ cu predecesorii săi. Acest lucru arată faptul că simplificarea procesului a contribuit la o mai mare recunoaștere a celor cu o viață creștină exemplară.
Sensul expresiei „avocatul diavolului” în ziua de azi
În vorbirea curentă, expresia „avocatul diavolului” descrie o persoană care, prezentând un anumit punct de vedere, își asumă o poziție contrară normei sau, pur și simplu, o poziție alternativă față de norma acceptată. Persoana face acest lucru nu pentru că este în mod necesar în dezacord, ci de dragul dezbaterii sau pentru a explora dezvoltarea subiectului, utilizând un raționament valid care nu este în acord cu subiectul în cauză dar care se dovedește valabil.
De asemenea, expresia este folosită pentru a descrie pe cineva care, la fel ca un avocat, apără pe cineva de neapărat, în a cărui nevinovăție nu crede nimeni. Nici măcar Avocatul Diavolului.
Abonaţi-vă la newsletter folosind butonul de mai jos, pentru a primi gratuit o notificare pe email atunci când publicăm un articol nou:
