Ar fi ușor să presupunem că a rămas puțină viață în zona iradiată de dezastrul nuclear de la Cernobîl din anul 1986. Cu toate acestea, împotriva acestor predicţii, unele specii s-au adaptat, inclusiv broaștele arboricole din est. Cum au reușit broaştele de la Cernobîl să facă acest lucru? Cercetătorii cred că această adaptare s-ar putea explica prin dezvoltarea rapidă a unei culori diferite a pielii.
Broaștele arboricole orientale (Hyla orientalis), numite hilide sau, popular, brotăcei, sunt în mod normal de culoare verde strălucitor. În anul 2016, însă, o echipă de cercetători care lucra la Cernobîl a dat peste mai multe broaște cu pielea neagră. Aceștia au revenit ulterior pentru a examina populația în detaliu, petrecând trei ani în care au examinat peste 200 de broaște masculi capturați din iazuri atât din interiorul, cât și din afara zonei de excludere de la Cernobîl din nordul Ucrainei.
Broaştele de la Cernobîl şi-au schimbat culoarea
Echipa de cercetare a descoperit că acele broaște găsite în interiorul zonei de excludere „aveau o colorație a pielii dorsale remarcabil de întunecată faţă de broaștele din afara zonei”. De ce era pielea lor mai închisă la culoare? Pentru a le proteja de radiații, sugerează cercetătorii.[sursa]
Broaștele cu pielea mai închisă la culoare au o cantitate mai mare a unui grup de pigmenți denumit melanină. Mai multă melanină poate duce la o piele și un păr mai închise la culoare, dar poate, de asemenea, să protejeze împotriva radiațiilor, inclusiv a celor ionizante găsite la Cernobîl.
„Se știe că pielea închisă la culoare protejează împotriva diferitelor surse de radiații prin neutralizarea radicalilor liberi și reducerea deteriorării ADN-ului și, în special, pigmentarea melaninei a fost propusă ca un mecanism de tamponare împotriva radiațiilor ionizante.”, scriu cercetătorii în lucrarea lor din anul 2022.[sursa]
Culoarea pielii broaștelor a fost cea mai întunecată în zonele cele mai apropiate de explozie și unde radiațiile au fost ridicate în momentul dezastrului . Nivelurile actuale de radiații nu par să aibă vreun efect. Acest lucru, sugerează echipa, înseamnă că „nivelurile ridicate de radiații ionizante, probabil în momentul accidentului, ar fi putut fi selectate pentru o colorație mai închisă la broaștele de copac din Cernobîl”.
Cu alte cuvinte, este vorba de o evoluție rapidă în acțiune. La vremea respectivă, broaștele cu mai puțină melanină ar fi fost mai vulnerabile la efectele dăunătoare ale radiațiilor asupra ADN-ului, ucigându-le probabil la o vârstă mai fragedă. Poate chiar înainte de a se putea reproduce.
Pe de altă parte, broaștele cu pielea mai închisă la culoare aveau mai multe șanse să supraviețuiască și să producă mulți pui de broască drăguți, datorită melaninei protectoare. Această trăsătură ar fi fost transmisă urmașilor lor.
Brotăceii din est, de sex feminin, încep să se înmulțească în jurul vârstei de 2 sau 3 ani. Au trecut aproape 40 de ani de la dezastrul de la Cernobîl, ceea ce echivalează cu aproximativ 10 sau 15 generații de broaște la momentul desfăşurării studiului. Așadar, atunci când spunem că acest proces evolutiv a fost rapid, chiar este rapid.
Cercetătorii speră că studiile viitoare vor ajuta la deslușirea mecanismelor genetice care stau la baza colorației mai închise la culoare a broaștelor arboricole de la Cernobîl, precum și la stabilirea altor posibile consecințe ale expunerii pe termen lung a animalelor sălbatice la radiații ionizante.
Deocamdată, felicităm broaştele de la Cernobîl pentru că au supraviețuit! Dar acestea nu sunt singurele animale care au dezvoltat abilităţi speciale în urma dezastrului de la centrala nucleară din anul 1986. Lupii din zona de excludere, de exemplu, au devenit rezistenți la cancer.
Abonaţi-vă la newsletter folosind butonul de mai jos, pentru a primi gratuit o notificare pe email atunci când publicăm un articol nou:
