Mâncătorul de păcate, omul care prelua păcatele și greșelile decedatului

Decesul unui om este însoţit, aproape peste tot în lume, de diverse tradiţii prin care sufletul răposatului este ajutat să-şi găsească liniştea şi drumul spre cele veşnice, de către cei dragi rămaşi în viaţă. Iar una dintre cele mai bizare tradiţii din această categorie este mâncătorul de păcate. 

Mâncătorul de păcate era o persoană importantă în cadrul înmormântărilor în anumite societăţi medievale, în special în Ţara Galilor, Anglia și Scoția, precum și în unele zone ale munţilor Apalași din America de Nord. În cadrul acestei tradiții, mâncătorul de păcate era persoana care, printr-un ritual, prelua în mod simbolic păcatele unui mort pentru a-i asigura sufletului acestuia o trecere lină către viața de apoi.

Cum acţiona mâncătorul de păcate

Acest ritual macabru implica, de obicei, ca persoana să se așeze lângă corpul decedatului, să mănânce o bucată de pâine și să bea un pahar de vin sau de bere.

Se credea că, prin acest act, mâncătorul de păcate prelua toate păcatele și greșelile decedatului, lăsând sufletul acestuia curat și pregătit să se îndrepte către rai. În cele mai multe cazuri, mâncătorul de păcate primea și o mică sumă de bani pentru serviciile sale.

Se credea că mâncătorul de păcate prelua nu numai păcatele decedatului, dar și orice pedeapsă care ar fi putut fi aplicată acestuia în viața de apoi. Acest transfer simbolic oferea familiei și comunității o senzație de consolare, aceştia crezând că sufletul persoanei decedate avea să fie protejat în viața de apoi.

Ritualul exista deja de o bună perioadă de timp în secolul al XVII-lea. În anul 1813 a apărut un articol despre acest obicei, în revista Brand’s Popular Antiquities of Great Britain, care descria modul în care se desfăşura ritualul de către mâncătorul de păcate în cadrul unei înmormântări din anul 1680.

„Se așeza pe un scaun poziţionat cu fața către ușă. Ulterior, familia îi oferea o monedă, pe care acesta o băga în buzunar. Mai apoi, i se dădea o bucată de pâine, pe care o mânca, și o halbă de bere, pe care o dădea peste cap. După aceea, se ridica de pe scaun şi spunea: «Să-i fie sufletul curat!» Pentru asta, mâncătorul de păcate îşi punea gaj propriul suflet.”^[sursa]

Mâncătorii de păcate erau marginalizaţi în societate

Mâncătorii de păcate erau adesea persoane marginalizate, sărace şi, în unele cazuri, chiar excluse din comunitate. Rolul lor era considerat impur și chiar dăunător. Deși preluau păcatele altora pentru a ajuta sufletele să ajungă în Rai, se credea că mâncătorii de păcate își asumau o povară spirituală grea și își compromiteau propria mântuire.

Acest statut social le permitea să câștige un venit modest din practicarea acestui ritual, dar îi expunea și la stigmatizare și discriminare. Cu toate acestea, rolul lor era esențial în ochii celor care credeau în tradiție. Iar pe atunci oamenii luau foarte în serios ideea de păcat, fiind dornici să ajungă în Rai fără greutăţi pe suflet.

Odată cu dezvoltarea științei, a educației și a schimbărilor în învățăturile și practicile religioase, tradiția mâncătorilor de păcate a început să dispară în secolele al XIX-lea și al XX-lea.