Războiul de 100 de ani. Cât a durat de fapt celebrul război şi cine a ieşit învingător

Atunci când întrebi pe cineva „cât a durat Războiul de 100 de ani?” pare că încerci să faci o glumă. Dacă numele său spune că a durat 100 de ani, care este senul întrebării? În realitate, aceasta este o întrebare de cultură generală la care puţini oameni răspund corect.

Cât a durat Războiul de 100 de ani

Fiecare dintre noi a auzit măcar o dată în viață despre Războiul de 100 de ani. Este o luptă celebră, fiind predată la orele de istorie de la școală. Cu toate acestea, puțini oameni au reținut despre ce este vorba.

În ciuda numelui său, războiul a durat de fapt 116 ani, fiind purtat între Anglia și Franța din anul 1337 până în 1453. A fost unul din cele mai sângeroase conflicte din Evul Mediu, în care cinci generații de regi din două dinastii rivale au luptat pentru tronul celui mai mare regat din Europa de Vest.^[sursa]

Aceste eveniment istoric a constat într-o succesiune de conflicte ce au avut loc între regatele medievale ale Angliei și Franței, în secolele XIV-XV, cauzele principale fiind împărțite în trei categorii:

• Succesiunea la tronul Franței: În anul 1328, regele Franței, Carol al IV-lea, a murit fără moștenitori de sex masculin. Acest lucru a dus la o dispută asupra succesiunii, cu mai mulți pretendenți la tron. Regele Angliei, Eduard al III-lea, era un descendent al regilor francezi și a susținut că are dreptul la tronul Franței;
• Disputele teritoriale: au început de la Ducatul Aquitania, din sud-vestul Franței, care era cunoscut și sub numele de Guyenne. Locul reprezenta o țintă pentru francezi, deoarece portul genera un venit fiscal important datorită comerțului cu vin și pește. În anul 1328, regele Carol al IV-lea al Franței a murit, iar postul a rămas liber.
• Rivalitatea economică: Franța și Anglia erau rivale comerciale, iar războiul a oferit Angliei o oportunitate de a-și extinde influența economică.

După cum am precizat, următorul la tron ar fi trebuit să fie Eduard al III-lea, în virtutea drepturilor de moștenire ale mamei acestuia, Isabela a Franței. Totuși, a fost ales un rege francez, Filip. În scurt timp, acesta a confiscat Aquitania de la Eduard, acesta fiind și punctul de pornire al Războiului de 100 de ani. Istoricii spun că a pornit după ce francezii au confiscat Aquitania, în anul 1337.

A fost mai lung de un secol

Conflictul care a urmat a constat în mai multe ostilități, traversate de perioade lungi de pace, între Casa de Valois și Casa de Plantagenet asupra dreptului de a conduce regatul Franței.

Lupta părea mai puțin în favoarea englezilor, inferiori numeric și nevoiți să fie departe de țară, ceea ce făcea ca aprovizionarea și recrutarea să fie mult mai dificile decât dacă frontul ar fi fost aproape.

Totuși, au înfrânt la Crécy, în anul 1346, la Poitiers, în anul 1356 și la Agincourt, în anul 1415. Punctul culminant a fost când Henric al V-lea a preluat controlul Parisului, Normandiei și a unei părți importante din nordul Franței.

Un punct de cotitură în război, când forțele franceze, conduse de Ioana d’Arc, au învins armata engleză. În anul 1430, Ioana a fost capturată de burgunzi. aceștia au predat-o englezilor care au judecat-o sub acuzația de vrăjitorie, crezând că prin condamnarea ei îl vor discredita pe Carol al VII-lea.

Aşadar, Războiul de 100 de ani a avut patru faze. Prima a avut loc între 1337-1360, a doua între 1360-1400, iar a treia a durat din 1429 până în 1453. La un calcul simplu, putem afla că întreg conflictul a fost mai lung de 100 de ani, cumulând un total de 116 ani.

Cine a câştigat celebrul război

Războiul de 100 de ani s-a încheiat în anul 1453, odată cu capturarea orașului Bordeaux de către forțele franceze. Anglia a pierdut toate teritoriile pe care le cucerise în Franța, cu excepția portului Calais.

În cele din urmă, Franța a ieșit învingătoare din Războiul de 100 de ani. A reușit să își mențină independența și să își consolideze controlul asupra teritoriului său. Anglia, pe de altă parte, a pierdut majoritatea posesiunilor sale în Franța și a fost slăbită semnificativ.

În urma acestor războaie, Anglia și Franța au renunțat la statutul lor de regate feudale, devenind state de drept.