Cum a devenit Ramses al II-lea cel mai mare faraon din istoria Egiptului antic

Având o părere foarte bună despre el însuși și fiind convins că era destinat să devină un mare conducător, faraonul Ramses al II-lea a dorit ca lumea să își amintească de el mult timp după moartea sa. Dorința sa a fost îndeplinită, iar Ramses al II-lea este astăzi recunoscut pe scară largă ca fiind cel mai mare și mai puternic faraon din istoria Egiptului antic.

Dar ce fapte mărețe a săvârșit Ramses al II-lea pentru a câștiga respectul lumii moderne?

Faraonul Ramses al II-lea s-a născut în anul 1303 î.Hr., iar la vârsta de 14 ani a fost numit Prinț Regent de către tatăl său Seti I. Ramses al II-lea a fost fiul faraonului Seti I și al marii Soții Regale Tuya, având doi frați. Fratele mai mare, Nebchasetnebet, era succesorul direct al lui Seti I, dar acesta a decedat la o vârstă fragedă. De asemenea, a avut o soră pe nume Tia.

Ramses al II-lea, reprezentant al celei de-a 19-a dinastii a Egiptului (1292-1190 î.Hr.), a urcat pe tron la 31 mai 1279 î.Hr. la vârsta de 25 de ani. Seti I îl ținea în mare respect pe tânărul său prinț, iar Ramses al II-lea a primit de timpuriu o casă regală și un harem. Când era tânăr, Ramses și-a însoțit tatăl în campaniile împotriva hitiților din Siria. Această experiență i-a oferit o pregătire militară solidă pentru a deveni următorul rege al Egiptului.^[sursa]

Bătălia de la Kadesh – cea mai mare realizare militară a faraonului Ramses al II-lea

Atunci când Ramses al II-lea a devenit faraon, datoria sa a fost aceea de a rezolva „efort disperat și prelungit de a reafirma pentru Egipt acea poziție dominantă în Asia de Vest pe care o deținuse și obținuse sub al treilea Thothmes. Când Mautenar, adversarul lui Seti, a murit, locul său să fi fost luat de fratele său, Khita-sir, un monarh curajos și întreprinzător.

În ciuda termenilor alianței, hitiții au rămas alături de Egipt, iar Khita-sir a început o serie de intrigi cu națiunile care se învecinează cu Siria Superioară. El a format o confederație care avea ca scop să se opună progresului egipteanilor și, dacă era posibil, să îi alunge din Asia.”, după cu arată scriitorul George Rawlinson.

„Relațiile cu hitiții de la frontierele siriene ale Egiptului au fost departe de a fi prietenoase în prima parte a domniei lui Ramses. În timpul lui Seti, Egiptul își păstrase influența asupra porturilor de pe coasta sudică a coastei feniciene, în timp ce hitiții păstrau orașul Kadesh din nord. În anul 4 al domniei lui Ramses, însă, a avut loc o revoltă în Levant, iar în primăvara anului 5 (1275 î.Hr.), noul rege a fost nevoit să mobilizeze o armată.”, conform scriitorului Peter Clayton.

Faraonul Ramses al II-lea nu a pierdut timpul stând să se întrebe cum să procedeze. Se aștepta ca el să controleze revolta și să transforme Egiptul într-un regat dominant și puternic. A condus mai multe expediții militare în Levant, reafirmând controlul egiptean asupra Canaanului și, spre sud, în Nubia.

Cel mai important eveniment istoric militar al său a fost Bătălia de la Kadesh, cea în care a luptat împotriva regelui hitit Muwatallish.

Faraonul și-a condus armata mai mică, de doar 20.000 de oameni, împotriva armatei hitite mai numeroase, de 50.000 de oameni. Această bătălie oribilă și mortală a fost imortalizată în piatră și nicio acţiune militară nu a avut mai mult ecou în inscripțiile egiptene decât Bătălia de la Kadesh. Inscripții glorificatoare care laudă curajul faraonului Ramses al II-lea pot fi găsite pe pereții templelor de la Karnak, Luxor, Abydos, Abu Simbel și Derr.

Deși bătălia de la Kadesh nu a fost una decisivă, faraonul Ramses al II-lea s-a întors acasă ca un mare erou. Mai târziu, avea să încheie unul dintre primele tratate de pace majore din istorie cu hitiții. Acest lucru a ajutat la stabilirea unei frontiere nordice pașnice pe toată durata lungii sale domnii, care avea să dureze vreme de 67 de ani.

Faraonul Ramses al II-lea și numeroasele sale soții și copii

Niciun faraon din istoria Egiptului nu a avut atâția copii ca Ramses al II-lea. Deși numărul exact nu este cunoscut, istoricii cred că Ramses al II-lea a avut între 48-50 de fii și între 40-53 de fiice. A avut o viață remarcabil de lungă și a murit la vârsta de 90 sau poate 91 de ani. Acest lucru înseamnă că a supraviețuit mai mult decât multe dintre soțiile și copiii săi.

Înainte ca tatăl său, Seti I, să moară, tânărul Ramses şi-a luat două soții principale, pe Nefertari Meritmut și pe Istnofret. Regina Nefertari i-a oferit primul fiu. În momentul uniunii lor, ea avea 13 ani, iar faraonul 15 ani. Cuplul a avut patru fii și fiice, sau poate chiar mai mulți. Ramses cel Mare, aşa cum a fost numit faraonul, a fost căsătorit cu regina Nefertari timp de 24 de ani, până la moartea acesteia. A fost soția lui preferată, iar mormântul ei bogat decorat din Valea Reginelor atestă importanța ei în viața celor mai mari faraoni din istoria Egiptului.

Urmând obiceiul regal, Ramses și-a luat multe dintre soţiile pe care le-a avut de-a lungul timpului din familia sa apropiată.

Informațiile obținute din tăblițele de argilă din Hattusa, capitala Imperiului Hitit, arată că, în 1246, regele hitit Hattusilis al III-lea i-a oferit una dintre fiicele sale mai tinere lui Ramses al II-lea ca soție. Mai târziu, în 1239, fiica cea mare a lui Hattuilis s-a alăturat surorii sale în Egipt și s-a căsătorit cu faraonul. Numele ei egiptean a fost Maathorneferure.

Ramses cel Mare, un mare constructor

Ramses al II-lea a construit un număr mare de temple în Egipt și în Nubia. Nu s-a sfiit niciodată să își asume meritele pentru monumente pe care nu le-a construit.

Faraonul a adăugat „numele său pe monumentele și statuile altor regi încă din timpul Regatului Mijlociu, astfel încât, în zilele noastre, majoritatea cartușelor văzute pe aproape orice monument proclamă doar tronul său.”, arată egiptologul Peter Clayton.

Ce l-a împins pe Ramses să construiască atâtea monumente în onoarea lui, mai multe decât oricare alt predecesor al său? Pentru a răspunde la această întrebare, în primul rând, trebuie să înțelegem conceptul de monumente egiptene. Acestea nu au fost concepute ca monumente arhitecturale, ci ca o legătură directă între semizeu și divinitate. Prin ridicarea templelor, faraonul satisfăcea nevoile zeilor, făcându-le astfel un serviciu. Iar dacă zeii erau fericiți și poporul Egiptului era fericit, iar meritele pentru această fericire îi revenea faraonului, în calitatea sa de persoană semi-divină, faraonul constituia legătura între popor și divinitate.

Ramses, deși era considerat a fi o ființă semi-divină, afișa nesiguranță și vanități omenești. El a dorit să arate poporului său și zeilor că este demn de statutul său divin și că este mai bun decât predecesorii săi. În acest scop a umplut Egiptul de inscripții cu titlurile, victorile și meritele sale ca suveran și ca semizeu. De altfel, pe o inscripție din perioada sa sunt menționate următoarele: „Fă cunoscute faptele tale în întreaga lume, astfel încât toți să te gratuleze”.

Cu toate acestea, nu se poate nega faptul că Ramses al II-lea a fost un constructor veritabil, ale cărui temple le admirăm astăzi cu plăcere. „El a dezvoltat marile temple de la Karnak și Luxor, a completat templul mortuar al tatălui său Seti de la Gourna (Teba) și, de asemenea, templul său de la Abydos, și a construit templul său din apropiere, la Abydos.”, mai arată Peter Clayton.

De asemenea, Ramses cel Mare a fondat o nouă capitală, denumită Pi-Ramesse, în estul Deltei, care a rămas reședința regală pe tot parcursul perioadei ramesside.

Mormântul principalei sale soții, Nefertari, de la Teba, este unul dintre cele mai bine conservate morminte regale. Mormântul multora dintre fiii săi a fost descoperit recent în Valea Regilor.

Moartea lui Ramses al II-lea

Înainte să moară, Ramses suferea de grave probleme dentare și de asemenea, avea probleme cu circulația sângelui, din pricina arteritei. Ramses a murit la Pi-Ramses pe data de 1 septembrie 1213 î.Hr., domnind peste Egipt aproape 67 de ani. Răspândirea veştii despre moartea faraonului a umplut Egiptul de lacrimi și durere. Cei mai mulți dintre contemporanii săi nu cunoscuseră un alt suveran și credeau că lumea se va sfârși odată cu moartea acestuia.

Ceremonia de mumificare a durat șaptezeci de zile, conform tradiției. După finalizarea ceremoniilor de mumificare, mumia lui Ramses a fost condusă pe ultimul drum de un cortegiu funerar naval pe Nil, până la Teba, în fruntea cortegiului fiind nava succesorului său Merenptah. Mumia a fost depusă în mormântul săpat în stâncile din Valea Regilor. După depunerea mumiei și a comorilor în mormânt, intrarea mormîntului a fost sigilată.

Se mai pot spune multe despre faraonul Ramses al II-lea, ale cărui monumente și statui gigantice ne amintesc de măreția celui mai faimos rege al Egiptului, ale cărui povești dăinuie și astăzi, este cert că acesta a ştiut să-şi consolideze poziţia şi să se promoveze în memoria colectivă drept cel mai mare faraon care a trăit, dincolo de orice mari realizări a întreprins.