Prima bătălie a lui Ştefan cel Mare a fost dusă împotriva ucigașului tatălui său

Ştefan al III-lea, cunoscut mai bine ca Ştefan cel Mare, a dus peste 40 de războaie sau bătălii, marea lor majoritate victorioase. Dar prima bătălie a lui Ştefan cel Mare a fost chiar împotriva celui care i-a ucis tatăl, respectiv împotriva propriului său unchi, Petru Aron.

Ştefan cel Mare a fost domnul Moldovei între anii 1457 și 1504. A fost fiul lui Bogdan al II-lea, domnind timp de 47 de ani, aceasta fiind cea mai lungă domnie din epoca medievală din Țările Române.

Moartea lui Bogdan al II-lea şi fuga lui Ştefan cel Mare în exil

Bogdan al II-lea a fost asasinat, în data de 15 octombrie 1451, la Reuseni, de către fratele său vitreg Petru. Ambii erau fii nelegitimi ai lui Alexandru cel Bun, iar după moartea lui Bogdan, fratele ucigaş a urcat pe tronul Moldovei sub numele de Petru Aron.

„În anul 6959 (1451), luna octombrie 16, a venit Petru voievod numit Aron, noaptea şi a năvălit asupra lui Bogdan la Răuseni, vineri în zori şi i-au tăiat capul.”, se arată în Letopiseţul Anonim al Moldovei.

„Un oarecare Petru, care pretindea că are drept la domnia Moldovei și se înțelesese cu Alexandru ca să împărțească toate deopotrivă, alegând prilejul când Bogdan, poftit la țară, la un unchi de frate al aceluiași Petru, era beat, pe o noapte urâtă, sosind numai cu o sută de moldoveni, înșelă străjile lui Bogdan și, prinzându-l, îi tăie capul.”, arată şi cronicarul polonez Jan Długosz.

Ştefan cel Mare a fugit de mercenarii lui Petru Aron, aceştia primind ordin de a-l ucide şi pe fiul cel mare al lui Bogdan al II-lea. Ştefan şi familia sa au plecat în exil în Transilvania și apoi în Țara Românească, după instalarea ca domn a lui Vlad Țepeș.

Prima bătălie a lui Ştefan cel Mare

În primăvara anului 1457, însoţit de o armată de 6.000 de oşteni, sprijinit şi de Vlad Ţepeş, Stefan cel Mare a intrat în Moldova pentru a-l înlătura de la conducerea ţării pe Petru Aron.

„Petru-Vodă nu se grăbi să iasă înaintea unui duşman pe care avea dreptul să-l despreţuiască. Totuşi el chemă la dînsul în Suceava pe Muzilo de Buczacz, castelanul de Sniatyn, Colomea şi Carapciu, cel mai mare dregător al Pocuţiei, şi se înţelese cu dînsul pentru orice împrejurări. Un Moldovean cu numele de Leul prădase în Pocuţia; (…) Apoi oştirea domnească porni asupra lui Ştefan, pribeagul cel îndrăzneţ.”, astfel a descris istoricul Nicolae Iorga începutul bătăliei dintre Ştefan cel Mare şi Petru Aron.

Pe 12 aprilie 1457, satul Doljești a fost martorul unei bătălii importante, prima bătălie a lui Ștefan cel Mare, în care acesta l-a învins pe Petru Aron. Deși Petru Aron a încercat să se replieze, două zile mai târziu, la Orbic, a suferit o nouă înfrângere. Istoricii consideră data de 12 aprilie ca fiind începutul domniei lui Ștefan cel Mare, cu indicii că ungerea sa ca domn al Moldovei de către mitropolitul Teoctist ar fi avut loc pe câmpia Dreptății, imediat după bătălia de la Doljești.

Există mai multe teorii privind locația exactă a bătăliei de la Doljești și a câmpiei Dreptății. Dacă se admite varianta că locul numit „Direptate” aparţinea unui boier cu acest nume din apropiere de Roman, atunci cel mai probabil și locul bătăliei de la Doljești a fost în apropiere de Roman. Alte teorii plasează bătălia în județul Suceava, între comuna Dolhești și orașul Dolhasca, sau la Joldești, în județul Botoșani. Dacă aceste locații sunt corecte, câmpia Dreptății ar putea fi situată în apropiere de Suceava. În privința bătăliei de la Orbic, locul nu este disputat, zona fiind parte a actualului municipiu Buhuși.

Înfrânt, Petru Aron a fugit în Polonia, apoi în Transilvania, la curtea lui Matei Corvin, de unde a emis în continuare pretenţii la tronul Moldovei.

Petru Aron și-a găsit sfârșitul pe câmpul de luptă în decembrie 1470. La Orbic – Buhuși, județul Bacău, Petru Aron a atacat oastea lui Ștefan cel Mare cu o armată de mercenari unguri, încercând să redobândească tronul Moldovei. Însă a fost înfrânt și decapitat pe câmpul de luptă, exact cum procedase și el cu tatăl lui Ștefan cel Mare.

În cei 47 de ani de domnie, Ştefan cel Mare şi Sfânt, care a fost canonizat de Biserica Ortodoxă Română în anul 1992, s-a remarcat prin numeroase bătălii, ctitorii, politici comerciale pragmatice și iscusință diplomatică.

Ştefan cel Mare a murit în data de 2 iulie 1504, cauza probabilă fiind o mai veche rană din timpul primei bătălii de la Chilia din anul 1462. Pe tronul Moldovei a rămas Bogdan al III-lea pe care Ştefan și-l asociase la domnie în ultimii ani ai vieții.