George Bacovia: tristeţea celui mai mare poet simbolist al literaturii române. „Vine întunericul”

George Bacovia, pe numele său la naştere George Andone Vasiliu, a venit pe lume în data de 4 septembrie 1881, la Bacău, fiind al cincilea copil dintre cei nouă pe care i-au avut comerciantul Dimitrie Vasiliu și Zoe Vasiliu, femeie casnică.

La vârsta de doar 6 ani, cel alintat „Iorguţ” a început să învețe limba germană, iar între anii 1889-1890 a urmat clasa întâi la un pension din oraşul natal.

Încă din şcoală îi plăcea muzica, fiindcă făcuse parte din coruri patriotice și învățase să cânte la vioară. Nu era un instrumentist bun și nici nu compunea, dar improviza melodii pe diverse texte, inclusiv pe propriile versuri. A urmat, apoi, cursurile Școlii Primare Domnești nr. 1 din Bacău și Gimnaziul Ferdinand din Bacău.

În perioada liceului s-a îmbolnăvit de zona zoster, o eczemă netratabilă, derivată din malaria și varicela netratate serios şi a suferit toată viața din cauza acestei probleme inestetice de sănătate.

George Bacovia nu a fost un elev bun, iar liceul l-a considerat un „cimitir”

George Bacovia nu a fost un elev bun la învățătură, în clasele mici, fiind chiar obraznic. A luat nota 8 la purtare, fiind corigent la limba română, geografie, istorie, elină, matematică și științe fizico-chimice. În schimb îi plăcea sportul, în special patinajul, înotul, gimnastica, iar prietenii spuneau că avea o „musculatură de atlet”, deşi era un tip scund, cu o conformație plăpândă.

Bacovia avea ochii albaștri, iar ticul său era să-și ciupească mustața, era timid, tăcut și retras, şi răspundea doar dacă era întrebat.

La vârsta de 17 ani, din dorința de a ajunge ofițer, s-a înscris la Școala Militară din Iași însă nu a suportat regimul de cazarmă și, după doar două săptămâni, a evadat din internat îmbrăcat în uniforma de cadet pe care și-o cumpărase singur.

S-a întors la liceul pe care l-a terminat abia la 22 de ani, în anul 1903, după multe reexaminări, fără a-și da Bacalaureatul, obținând însă ca echivalent un certificat de absolvire a studiilor liceale cu media anuală de 6,43.

Despre această perioadă din viaţa sa, Bacovia avea să declare: „Anii de liceu nu mi-au părut prea fericiți. Era prea multă asprime în școală și prea puțină înțelegere”.

Interesant este faptul că, într-o toamnă, a rămas închis o noapte întreagă, din neatenția paracliserului, în turnul bisericii Precista din orașul natal, întâmplare ce îi va inspira poezia „Amurg violet“, scrisă în anul 1899, iar anii traumatizanți de liceu îl inspiră în crearea unui alt poem celebru, „Liceu“ (Liceu, – cimitir / Al tinereţii mele).

În tinerețe, frecventa cafenelele, birturile, tavernele, mustăriile și cârciumile cu lăutari, unde îi plăcea să bea vin, niciodată bere, era un băutor de nădejde și un boem care nu prea dădea pe acasă.

În școala primară și în liceu a crescut și a îngrijit peste două sute de porumbei din mai multe rase și de toate culorile şi fiecăruia îi dăduse câte un nume. Avea un talent deosebit la portrete și caricaturi, din care a realizat, de-a lungul vieții, câteva sute pentru diverse gazete și reviste, dar și pentru propria sa plăcere.

În anul 1899, a obținut premiul I pe țară la concursul „Tinerimii române“ pentru „desen artistic de pe natură“, iar în 30 martie îi apare, în „Literatorul“, poezia „Și toate“, care a reprezentat debutul său literar, scrisă cu un an înainte și semnată V. George.

În anul 1900, a compus celebra poezie „Plumb“, pe care a finalizat-o abia în anul 1902.

Între anii 1903-1904 a frecventat cenaclul lui Alexandru Macedonski, unde a citit pentru prima oară poeziile ”Plumb” şi ”Nervi de toamnă” (1904).

George Bacovia a devenit avocat, dar nu a profesat

George Bacovia a urmat studii de drept, la București și Iași, pe care le-a finalizat în anul 1911, înscriindu-se în Baroul din Bacău. Ca și liceul, nici studenția n-a fost ușoară: a fost exmatriculat de la Facultatea de Drept din București după șase ani în care, din cauza nefrecventării cursurilor și a examenelor nepromovate, a reușit să încheie doar primii trei ani.

Mai apoi, George Bacovia s-a înscris la Facultatea de Drept din Iași, pe care a terminat-o cu greu și fără a-și da examenul de licență. Cu toate acestea, i s-a eliberat Cartea de avocat.

Bacovia nu a profesat însă niciodată ca avocat, fiind angajat ca mic funcționar sau profesor, în Bacău, Iași sau București, trăind greu și dedicându-se poeziei. „Furat de încurajarea prietenilor, printre cursurile de drept roman şi civil, m-am trezit poet de-a binelea. Literatura de care m-am atins din când în când şi-a picurat virusul caracteristic în toate fibrele sufletului, luptând cu succes asupra studiilor mele juridice.”, spunea Bacovia.

Din cauza boemiei sale, dar și a bolii, îi era greu să respecte un program de lucru, cerea mereu concedii sau își dădea demisia de la locurile de muncă. Astfel, a fost, rând pe rând, suplinitor și profesor de desen și caligrafie la Școala Normală/Comercială de Băieți din Bacău, funcționar și ajutor de contabil la Prefectura Bacău, copist la Ministerul Cultelor și Instrucțiunii Publice din București sau șef de birou la Ministerul Muncii și Ocrotirilor Sociale.

Opere

Bacovia era retras, posomorât şi taciturn, chiar monoton, s-ar putea spune. Boala căpătată în adolescenţă i-a afectat şi psihicul. În anul 1914, s-a internat la sanatoriul dr. Mărgăritescu din București, apoi a publicat în suplimentul literar al ziarului „Seara“ și a trimis la tipar volumul „Plumb“.

În anul 1915, a editat la Bacău, în colaborare, revista „Orizonturi noi“ și publică poezii, proză, recenzii, sub mai multe pseudonime, iar un an mai târziu a devenit copist la Direcția învățământului secundar și superior din Ministerul Instrucțiunii.

Tot în anul 1916, la vârsta de 35 de ani, s-a produs debutul său editorial cu volumul ”Plumb” (1916), sub îngrijirea lui Ion Pillat, într-un tiraj de 500 de exemplare, pentru care avea să obţină Premiul Ministerului Artelor, în anul 1923.

A continuat cu volumele: ”Scântei galbene” (1926), ”Bucăţi de noapte” (proză, 1926), ”Cu voi…” (1930), ”Comedii în fond” (1936), ”Stanţe burgheze” (1946). George Bacovia ne-a lăsat bine-cunoscutele poezii ”Decembre”, ”Lacustră”, ”Cuptor”, ”Nervi de primăvară”, ”Nervi de toamnă”, ”Amurg violet”, ”Alb”, ”Vocale”, ”Marş funebru” ş.a.

Căsătoria cu Agatha Grigorescu

George Bacovia s-a căsătorit în anul 1929 cu Agatha Grigorescu, care a devenit ulterior cunoscută sub numele de Agatha Bacovia. Agatha a studiat Litere și Filosofie la Universitatea din București și a fost profesoară secundară de literatură română la mai multe licee. Ea a început să publice primele sale poeme și opere în proză în revista „Scena” încă din anul 1918.

Relația dintre George și Agatha Bacovia a avut un impact semnificativ asupra vieții și operei poetului. Agatha Bacovia a devenit o sursă de inspirație pentru George Bacovia, oferindu-i dragoste, susținere și încurajare în munca sa literară. În noiembrie 1931, li s-a născut singurul fiu, Gabriel.

Datorită acestei relații, opera poetului a cunoscut o schimbare în tematică și ton, abordând subiecte precum iubirea și bucuria, într-o notă mai optimistă.

Agatha Bacovia a avut un rol crucial în promovarea operei soțului său, luptând pentru ca opera acestuia să fie valorificată pe deplin. Ea a organizat numeroase întâlniri și evenimente literare în casa lor, unde personalități marcante ale vremii își prezentau lucrările și discutau despre literatură. Prin aceste eforturi, Agatha Bacovia a contribuit semnificativ la recunoașterea și aprecierea operei lui George Bacovia în cercurile literare.

Din anul 1925, George Bacovia a devenit director al revistei ”Ateneul cultural”, locuind împreună cu soţia sa în Bacău, fără a avea serviciu, din noiembrie 1930 până în octombrie 1933, iar apoi s-a stabilit la Bucureşti.

Agatha Bacovia a lăsat în urmă o moștenire importantă prin devotamentul său față de George Bacovia și opera acestuia. Grație eforturilor sale, opera lui George Bacovia a fost mai bine cunoscută și apreciată în timpul vieții sale și după moartea sa. Agatha Bacovia a avut grijă de poet, susținându-l în momentele dificile și luptând pentru valorificarea operei sale într-un context în care literatura simbolistă nu era întotdeauna pe deplin înțeleasă sau apreciată. Astfel, Agatha Bacovia a devenit un personaj central în viața și cariera poetului, contribuind semnificativ la succesul și moștenirea sa literară.

Bacovia a colaborat cu versuri la mai multe reviste, precum ”Astra”, ”Versuri”, ”Flacăra”, ”Românul literar”, ”Noua revistă română”, ”Gândirea”. A primit Premiul Societăţii Scriitorilor Români pentru poezie (1925), precum şi Premiul Naţional pentru Poezie (1934, ex aequo cu Tudor Arghezi).

Moartea şi moştenirea lui George Bacovia

În anul 1926, George Bacovia a fost ales membru al Societății Academice Române, iar în anul 1934 a devenit membru titular al Academiei Române. Cu toate acestea, Bacovia a dus o viață discretă și retrasă. N-a urmărit nici banii, nici faima: „Nu m-am născut bogat, şi poate nu voi fi niciodată. Dacă aş avea bani mulţi, aş chema poeţii lumii în jurul meu şi am schimba astfel rostul vieţii. Pe când aşa, mă mulţumesc cu tăcerea.“, spunea Bacovia.

George Bacovia a murit în ziua de 22 mai 1957, în locuința sa din București, alături de soția sa, șoptindu-i: „Vine întunericul”. Avea 75 de ani.

Cu o operă bogată și inovatoare, poetul a lăsat o amprentă profundă asupra literaturii române, influențând nu doar poeții simboliști. Astăzi, numele lui George Bacovia este sinonim cu melancolia și sensibilitatea lirică, iar poeziile sale continuă să fie citite și apreciate de iubitorii de literatură.

Astăzi, Teatrul Municipal din Bacău poartă numele poetului şi tot la Bacău este organizat anual Festivalul literar „Toamnă Bacoviană”. În anul 2011, Banca Naţională a României a pus în circulaţie, în scop numismatic, o monedă din argint dedicată aniversării a 130 de ani de la naşterea poetului, iar în anul 2014 Romfilatelia a lansat emisiunea de mărci poştale „Scriitori şi pagini de colecţie”, cu patru timbre pe care sunt reprezentate portretele lui Ion Creangă, Vasile Alecsandri, George Coşbuc şi George Bacovia – timbrul cu portretul lui George Bacovia ilustrând, de asemenea, şi primele două strofe ale poeziei „Decembrie”.