Demi Moore, dramele, abuzurile şi dependenţele uneia dintre cele mai de succes actriţe de la Hollywood

Noutăţi

Demi Moore a fost una dintre cele mai de succes actriţe în perioada anilor ’90, datorită rolurilor din filme precum G.I. Jane, „Ghost”, „A Few Good Men”, „Striptease” şi „Indecent Proposal”. Este una dintre cele mai frumoase și mai bogate femei de la Hollywood, cu o avere estimată la 200 de milioane de dolari, însă nu a avut deloc o viață ușoară.

Demi Moore provine dintr-o familie unde lipseau armonia și liniștea. S-a născut în data de 11 noiembrie 1962, în Roswell, New Mexico. S-a lăsat de scoală la vârsta de 16 ani, orientându-se spre meseria de Pin-up-Girl, care consta din a se lăsa fotografiată în posturi erotice. În acelaşi an, s-a căsătorit cu muzicianul Freddy Moore, al cărui nume avea să-l păstreze pentru totdeauna, deşi cei doi s-au despărţit 4 ani mai târziu.

Demi s-a înscris la cursuri de teatru după ce a fost inspirată de vecina sa care era de aceeaşi vârstă. A apărut în câteva reviste pentru adulţi, acest lucru stârnind alte controverse, căci se pare că era minoră la acel moment.

A început să joace în diverse filme, iar în cele din urmă a prins roluri serioase. Demi Moore a fost nominalizată în anul 1990 la Globurile de Aur. În această perioadă s-a numără printre cele mai bine cotate actrițe americane, fiind prima actriță care a primit pentru un film („Striptease”), un onorariu de 10 milioane de dolari. Ulterior, a jucat roluri alături de importante vedete precum Robert de Niro, Patrick Swayze, Tom Cruise, Robert Redford sau Michael Douglas.

demi moore
Demi Moore, acum şi în tinereţe, alături de Bruce Willis

„Dacă porţi în suflet apăsătoarea greutate a ruşinii şi a traumelor nerezolvate, oricâţi bani şi oricât succes şi celebritate ai avea, nu înseamnă nimic.”, spune Demi Moore în cartea autobiografică „Inside Out” (în română „Din suflet”), în care nu se ferește să povestească toate nenorocirile care au aruncat-o în calea drogurilor și a alcoolului.

• CITEŞTE ŞI:  De ce trebuie spălat orezul înainte de a-l găti. Ce spune ştiinţa despre acest lucru

Demi Moore a scris în carte despre problemele pe care le-a avut cu drogurile şi alcoolul la jumătatea anilor 1980. Actrița a mai suferit o cădere în anul 2012, la finalul mariajului cu mai tânărul Ashton Kutcher, când fiicele ei nu-i mai vorbeau şi ea a ajuns să cântărească doar 46 de kilograme. I s-a făcut rău în timpul unei petreceri şi a fost spitalizată după ce a fumat canabis sintetic şi a inhalat oxid de azot. [sursa]

Demi Moore a fost vândută chiar de mama sa

În cartea de memorii, actriţa povesteşte și un episod terifiant, mai exact cum a fost violată de un bărbat care a plătit-o pe mama ei. Într-un interviu difuzat în emisiunea ”Good Morning America”, Demi i-a mărturisit prezentatoare Diane Sawyer că l-a găsit pe presupusul violator la ea acasă.

Ea a povestit că după ce a fost violată, bărbatul i-a spus că mama ei i-o vânduse pentru suma de 500 de dolari. Avea 15 ani la vremea aceea. „A fost viol. Şi o trădare devastatoare, dezvăluită de întrebarea crudă a unui bărbat: «cum se simte să fii făcută târfă de mama ta pentru 500 de dolari?»”, a spus actriţa la postul de televiziune ABC.

Demi Moore şi-a făcut debutul în film în 1981. Rolul ei principal în „Fantoma mea iubită”, filmul cu cele mai mari încasări din acel an, i-a adus o nominalizare la Globul de Aur. În 1996, Moore a devenit cel mai bine plătită actriţă din istoria filmului, când a primit un onorariu de 12,5 milioane de dolari pentru rolul din filmul „Striptease”.

Demi Moore și Bruce Willis au divorțat după 13 ani de căsătorie

Căsnicia cu Bruce Willis și mai apoi prietenia care o leagă de acesta este, poate, cel mai bun lucru care s-a petrecut în viața vedetei. Demi Moore și Bruce Willis au divorțat în anul 2000, după 13 ani de căsnicie, dar se vizitează și azi, iar actrița are o relație excelentă cu actuala soție a lui Willis, mai tânăra Emma Heming Willis.

• CITEŞTE ŞI:  Poliţistul Kojak, celebrul personaj interpretat de actorul Telly Savalas

Bruce Willis și Demi Moore au împreună trei fete, Rumer (34 de ani), Scout LaRue Willis (31 de ani) și Tallulah (28 de ani). După divorț, Demi Moore s-a orientat spre bărbați mai tineri, astfel că s-a îndrăgostit de Ashton Kutcher în anul 2003. În ciuda diferenței de vârstă de 16 ani dintre ei doi, Demi și Ashton s-au căsătorit în septembrie 2005, însă iubirea lor nu a durat prea mult.

Problemele au început în 2010, odată cu infidelitățile lui Ashton. Relația lor s-a terminat cu un divorț, în anul 2013. Acela a fost și momentul în care Demi a intrat în depresie și a trebuit să se interneze într-o clinică de reabilitare.

Demi Moore a fost recunoscută nu doar pentru talentul său actoricesc, ci și pentru frumusețea ei și pentru modul în care a reușit să rupă tiparele tradiționale ale frumuseții hollywoodiene. Cariera ei a avut momente de vârf și câteva eșecuri, dar rămâne una dintre actrițele remarcabile ale industriei cinematografice americane.


Abonaţi-vă la newsletter folosind butonul de mai jos, pentru a primi gratuit o notificare pe email atunci când publicăm un articol nou:

Pe aceeaşi temă

CE MAI CITESC ALŢII

nauru

Nauru, măreţia şi decăderea celei mai mici ţări insulare din lume

0
Nauru este o țară insulară, aflată în teritoriul micronezian al Pacificului de Sud. Aceasta este cea mai mică țară insulară din lume, având o...
legea care interzicea femeilor să poarte pantaloni

Legea care interzicea femeilor să poarte pantaloni a fost în vigoare timp de 200...

0
Până în anul 2013, femeile din Franța nu aveau voie, prin lege, să poarte pantaloni. Legea care interzicea femeilor să poarte pantaloni a fost...
Vasili Arhipov

Vasili Arhipov, omul care a salvat lumea de la un dezastru nuclear

0
Vasili Arhipov a fost un ofițer superior al Marinei Militare Sovietice, care a salvat omenirea de la o confruntare nucleară, după ce a refuzat să...

Articole recomandate

Articole recomandate

Distribuie şi prietenilor tăi!

Nu ţine lucrurile interesante doar pentru tine. Şi prietenii tăi şi-ar dori să afle aceste informaţii!
Închide
Share via