Dovezile arată că în Arabia Saudită antică existau comunități complexe și înfloritoare, nu oameni care se chinuiau pe un pământ arid

Până în prezent, se știu puține lucruri despre oamenii care au trăit în Arabia Saudită antică, în perioada Neolitică, definită în mod tradițional prin trecerea oamenilor la controlul producției de alimente și la stabilirea în comunități cu agricultură și animale domestice.

Dovezile parțiale disponibile lăsau să se înțeleagă că ideile tradiționale, și anume că grupurile mici de luptători se deplasau în permanență pe terenuri sterpe, trebuiau revizuite.

În prezent, o echipă de cercetători a publicat în revista Levant noi cercetări privind construcțiile monumentale care sunt numite „cercuri de piatră în picioare”. Descoperirile ajută la rescrierea a ceea ce știm despre oamenii care au trăit pe aceste meleaguri într-o perioadă cuprinsă între 6.500 și 8.000 de ani în urmă.

Dovezile descoperite dezvăluie ce mâncau, ce unelte foloseau și chiar bijuteriile pe care le purtau. Acestea ne fac să credem că acești oameni nu se luptau atât de mult până la urmă, ci mai degrabă au găsit modalități complexe și strategice de a prospera pe acest pământ timp de milenii.^[sursa]

Cum s-a desfăşurat cercetarea privind Arabia Saudită antică

În ultimii cinci ani, echipa de cercetători a studiat 431 de cercuri de piatră în picioare din regiunile AlUla și Khaybar din nord-vestul Arabiei Saudite, ca parte a unui proiect în desfășurare sponsorizat de Comisia Regală pentru AlUla. Dintre cele 431 de structuri, 52 au fost studiate în detaliu și 11 au fost excavate.

Ultimele descoperiri provin de la o selecție de clădiri găsite pe Harrat ‘Uwayrid – un platou vulcanic format de-a lungul mileniilor. Grupurile dense de cercuri de piatră de pe harrat ne arată cât de complexe erau de fapt aceste comunități pastorale mobile. De asemenea, au fost recuperate rămășițe lăsate în urmă de oamenii care au locuit în aceste clădiri timp de peste 1.000 de ani.

Au fost folosite o serie de tehnici moderne și tradiționale pentru a face față limitărilor practice de lucru într-un peisaj atât de îndepărtat și de accidentat. Supravegherea aeriană cu elicopterul a permis identificarea unor exemple de locuințe pe o suprafață de 40.000 de kilometri pătrați de bazalt și deșert nisipos. Dronele au fost, de asemenea, utilizate pentru a realiza planuri ale siturilor, unele de aproape trei hectare.^[sursa]

Mai mult decât o simplă casă

Descoperirea publicată de cercetători este prima dovadă de arhitectură domestică din această perioadă. Aceste clădiri sunt de dimensiuni considerabile, între 4 și 8 metri lățime. Ele sunt formate din două rânduri concentrice de pietre mari așezate cap la cap într-un cerc.

Teoretic, spațiul creat între cele două rânduri de pietre a servit drept fundație pentru stâlpii de lemn prinși între rânduri pentru a susține acoperișul locuinței. O altă lespede în centru susținea un stâlp central de lemn legat de ea.

Pe baza uneltelor și a resturilor de animale descoperite, cercetătorii cred că ocupanții au aruncat probabil piei de animale peste partea superioară a structurii pentru a o închide, formând un fel de acoperiș.

Aceste structuri, considerate mai degrabă adăposturi decât „case”, erau folosite pentru orice activitate. În interior, s-au găsit dovezi de fabricare a uneltelor din piatră, de gătit și de mâncat, precum și unelte pierdute și rupte, folosite pentru prelucrarea pieilor de animale.

Un meniu divers

Analiza oaselor de animale găsite în interiorul structurilor arată că acești oameni consumau în principal specii domestice, precum capre, oi și un număr mai mic de bovine. Pe lângă acestea, mâncau și specii sălbatice, precum gazele și păsări.

Acest lucru înseamnă că puteau reacționa cu flexibilitate la schimbările din mediul înconjurător, ceea ce le oferea rezistență într-o perioadă în care schimbările climatice ar fi afectat disponibilitatea apei și a vegetației.

Această adaptabilitate s-a extins și la utilizarea plantelor. Aceștia au lăsat în urmă multe pietre de măcinat, respectiv plăci de bazalt uzate de la măcinarea ierburilor sălbatice și a plantelor locale.

Nomazi sau doar mobili?

Presupunem că acești oameni din Arabia Saudită antică nu stăteau într-un singur loc, deoarece locuiau în structuri care puteau fi parțial demontate și mutate. De asemenea, caprele și oile au nevoie de pășuni proaspete și de apă pentru a supraviețui.

Acestea fiind spuse, acești oameni au petrecut suficient timp în fiecare locație pentru a justifica timpul și efortul necesare pentru obținerea și manipularea blocurilor de bazalt care cântăresc până la o tonă fiecare. Acest lucru sugerează că ei au revenit în aceste locații în mod repetat timp de sute de ani, dacă nu chiar mai mult de 1.200 de ani.

Aceşti oameni au lăsat în urmă materiale adunate atât de aproape, cât și de departe. În timp ce bazaltul local era suficient pentru uneltele de zi cu zi, cele mai bune materiale făcute din chert (o rocă sedimentară dură) au fost aduse la Harrat Uwayrid pentru a face vârfuri de săgeți, burghie și răzuitoare fine.

De asemenea, au colectat piatră roșie pentru a fi zdrobită și transformată în pigment. Este posibil să fi fost folosită pentru arta rupestră sau poate pentru vopsirea corpurilor și a pieilor.

Scoici mici au fost aduse din Marea Roșie (de la aproximativ 120 de kilometri distanță) pentru a face mărgele. Printre alte obiecte găsite se numără brățări și pandantive sculptate și șlefuite din piatră exotică.

Comerțul în Levant

Se pare că acești oameni din Arabia Saudită antică formau un grup cultural distinct care interacționa cu vecinii lor din Levantul de nord, o regiune care include, printre altele, Iordania, Palestina și Siria din zilele noastre.

Descoperirile cercetătorilor sugerează că localnicii au importat animalele și tehnologiile lor de confecționare a uneltelor de piatră. Unele dintre unelte seamănă cu cele descoperite în situri anterioare din Iordania, ceea ce sugerează că fie au făcut schimb, fie au învățat cum să le fabrice din nord.

Caprele și oile domesticite ar fi fost, de asemenea, aduse de mai departe, deoarece nu existau specii sălbatice ale acestor animale în zonă. Tot ceea ce au adus a fost încorporat în mod util în modul lor de viață, pentru a se potrivi teritoriilor pe care le cunoșteau deja atât de bine.