De unde vine ideea conform căreia cristalele sunt vindecătoare? Ce dovezi există în acest sens

Ideea conform căreia pietrele și cristalele sunt vindecătoare datează din timpuri străvechi. Dovezi arheologice sugerează că oamenii preistorici foloseau cristale în ritualuri și pentru vindecare încă din Paleolitic. De-a lungul istoriei, diverse culturi au atribuit proprietăți curative diferitelor tipuri de cristale.

În Egiptul antic, de exemplu, cristalele erau folosite pentru a trata o gamă largă de boli, de la dureri de cap la infecții. Grecii și romanii credeau, de asemenea, în puterile vindecătoare ale cristalelor, pe care le foloseau pentru a trata diverse afecțiuni, de la mușcături de șarpe la probleme mentale.

În medicina tradițională chineză, cristalele sunt folosite de mii de ani pentru a echilibra fluxul de energie din corp, cunoscut sub numele de Qi. Se crede că diferitele tipuri de cristale au energii diferite care pot fi folosite pentru a trata diverse afecțiuni.

În secolul al XVIII-lea, odată cu apariția mișcării New Age, a crescut interesul pentru cristale ca instrumente de vindecare. Cristalele au devenit asociate cu diverse terapii alternative, cum ar fi terapia cu cristale, reiki și acupunctura.^[sursa]

Cristalele sunt vindecătoare sau totul este marketing?

Potrivit adepților acestor tehnici miraculoase, cristalele și alte pietre prețioase pot promova „vindecarea” fizică, emoțională și spirituală. Deși presupusele mecanisme pentru acest lucru variază în funcție de persoana cu care vorbiți, cea mai comună explicație este că cristalele interacționează cumva cu câmpurile energetice „naturale” ale corpului, sau „energia vibrațională”, și ajută la redirecționarea acesteia pentru a elimina blocajele sau întreruperile.

În acest sens, expresia modernă a vindecării cu cristale îmbină idei din mai multe culturi asiatice, cum ar fi chi sau qi, conceptul de energie vitală din tradițiile chinezești, și conceptul de chakre, puncte energetice specifice distribuite prin corp, din credințele hinduse și budiste.

Dar puterea vindecării cu cristale este o categorie largă, după cum ne informează o privire întâmplătoare asupra fișelor de descriere care însoțesc cristalele din magazinele de profil.

De exemplu, hematitul, un mineral oxid greu și dur, cu un luciu negru, este aparent eficient pentru memorie și creșterea concentrării. Ametistul, o varietate de cuarț de culoare clasică violet sau lila, se presupune că poate îmbunătăți motivația și te face să atingi mai multe „obiective realiste în viață”, în timp ce cuarțul roz, un cristal roz moale, se presupune că promovează dragostea și restabilește armonia și încrederea într-o relație (ceea ce mi se pare o presiune prea mare pentru a pune presiune pe un mineral). Și mai există și vedeta acestui spectacol, simplul cristal de cuarț transparent, care este denumit „maestrul vindecător”.^[sursa]

Ce vindecă? Și cum?

Astăzi, adepții vindecării cu cristale se vor referi la tradițiile medicale sau magice ale diferitelor culturi din trecut, cum ar fi în remediile medicale mesopotamiene sau în devoțiunea religioasă și ritualurile funerare din Egiptul Antic, ca o modalitate de a adăuga un strat de prestigiu istoric la afirmațiile lor (un alt exemplu al modului în care „vechi” pare a fi prescurtarea pentru „autentic”).

Cu toate acestea, aceste afirmații tind să presupună că apariția unui cristal sau a unei pietre prețioase într-o anumită cultură înseamnă în mod automat că oamenii din trecut împărtășeau aceleași credințe despre natura acestor obiecte, despre modul în care funcționau și despre ceea ce puteau face și, mai important, că acestea sunt aceleași ca și astăzi.

De fapt, unele site-uri New Age proiectează în mod deschis limbajul modern asupra acestor exemple din trecut și vorbesc despre „energie” și „vindecare” în moduri care ar fi fost complet străine la acea vreme, totul în încercarea de a pune ordine într-o istorie altfel dezordonată și texturată.

Ce vreau să spun prin aceasta? Ei bine, astăzi, un practicant al vindecării cu cristale vă poate spune că lapis lazuli, o piatră prețioasă populară printre egiptenii antici, poate încuraja „conștiința de sine” și „dezvălui adevărul interior”. Dar pentru medicul grec Dioscoride, lapis lazuli era util pentru „vindecare” doar atunci când era măcinat și ingerat ca parte a unui tratament pentru înțepăturile de scorpion (nu încercați acest lucru acasă).

Acest lucru nu înseamnă că nu existau asociații „magice” la acea vreme. Dioscoride a descris, de asemenea, ideea că jaspul (o varietate de cuarţ) este eficient pentru a alunga răul și favorizează o naștere rapidă, precum și selenitul, care era administrat celor care sufereau de epilepsie sub formă de pudră, fiind purtat și ca amuletă pentru protecție. Dar există ceva mai „tangibil” în ceea ce privește natura acestor presupuse puteri, în comparație cu cele promovate de practicanții de astăzi.

În Evul Mediu, oamenii purtau pietre prețioase și cristale în amulete pentru a-i proteja de demoni, forțe malefice, boli sau chiar de lovituri de lumină – amenințări care erau văzute ca existând cu adevărat în lumea de atunci. Alternativ, dacă erau folosite pentru a promova vindecarea, era pentru anumite afecțiuni și condiții specifice sau pentru a ajuta procesele naturale, cum ar fi nașterea. În plus, amuletele de protecție erau de obicei marcate cu nume sacre sau incantații, deoarece piatra prețioasă specifică nu era neapărat suficientă de una singură.

De ce susţin oamenii că cristalele sunt vindecătoare

Entuziasmul de astăzi pentru vindecarea cu cristale provine în mare parte din mișcarea spirituală New Age din anii 1970, care este eclectică și nesistematică în ceea ce privește domeniul său de aplicare. Nu ar trebui să fie surprinzător, așadar, că fixația asupra cristalelor ca moduri de vindecare împrumută și amestecă idei și sentimente din diverse tradiții.

Pentru mulți practicanți, mișcarea New Age oferă o conexiune și un sens spiritual într-o perioadă în care religia organizată este în declin (cel puțin în Occident). Dar aceste idei sunt, de asemenea, ușor accesibile oricui; nu este nevoie de nicio pregătire de specialitate.

După cum a explicat profesorul Marisa Galvez de la Universitatea Stanford, „trăim într-o epocă seculară” în care oamenii „se agață de un fel de practică spirituală. Și, există ceva în legătură cu cristalele care a intrat într-un fel în scena [actuală] în care a fost accesibil”.^[sursa]

Galvez, care a efectuat cercetări extinse asupra istoriei îndelungate a fascinației noastre față de cristale, în special față de cristalul de cuarț transparent, a descoperit că există o istorie stabilită a „practicii populare” sau a credințelor populare în jurul cristalelor care se îndepărtează adesea de gândirea ortodoxă contemporană (filosofică sau teologică).

„Când mă uit la un text medieval”, a explicat Marisa Galvez, autorii „nu îl citesc neapărat pe Aristotel sau Pliniu”, care aveau idei complexe despre proprietățile fizice și metafizice ale diferitelor minerale. În schimb, spune profesoara, există un fel de credință populară sau de „cunoaștere a lumii locale” care merge alături de gândirea oficială „care, pentru mine, este mai mult legată de această renaștere actuală a interesului pentru cristalele care au anumite proprietăți accesibile tuturor”.

În plus, ideea că cristalele provin din „pământ” adaugă un sentiment de autenticitate care, a adăugat Galvez, „comunică realmente cu oamenii. În același timp, ei își pot crea propriul lor tip de spiritualitate, […] fie că este vorba de o practică meditativă, fie că este vorba de o cunoaștere locală care nu necesită să meargă la școală sau să facă parte dintr-o comunitate religioasă”.

Totul devine foarte clar ca un cristal

Dar de ce crește astăzi credința în vindecarea cu cristale? Ei bine, pe lângă natura flexibilă din punct de vedere spiritual a filozofiei New Age, există incertitudini mai largi în mediul politic și economic.

„Există dovezi care sugerează că toate formele de gândire magică tind să crească atât la nivel personal, cât și la nivel societal în perioadele de stres și incertitudine – iar majoritatea oamenilor ar fi de acord că ultimii ani au fost cei mai stresanți și mai nesiguri de foarte mult timp”, a declarat Christopher French, profesor emerit și director al Unității de Cercetare în Psihologie Anomalistică de la Universitatea Goldsmiths.

În plus, există numeroase mecanisme psihologice care ar putea permite cuiva să continue să creadă în puterea presupusă a unui anumit cristal, chiar și atunci când este confruntat cu dovezi care îl contrazic. Acesta este, în esență, modul în care funcționează prejudecata de confirmare.

„Prejudecata de confirmare este, fără îndoială, cea mai răspândită prejudecată cognitivă care ne afectează pe toți. Se referă la tendința pe care o avem cu toții de a acorda mai multă atenție dovezilor care par să susțină ceea ce credem deja sau am dori să fie adevărat.”, a adăugat profesorul French.

„Astfel, un adept al vindecării cu cristale poate acorda mai multă atenție acelor ocazii în care vindecarea cu cristale pare să fi funcționat decât celor în care nu a funcționat. Există numeroase moduri în care cineva ar putea concluziona că vindecarea cu cristale funcționează chiar dacă nu este așa. De exemplu, cele mai multe afecțiuni se vindecă de la sine, fără nicio formă de tratament, datorită puterilor naturale de recuperare ale organismului. Însă oamenii atribuie adesea orice îmbunătățire a modului în care se simt tratamentului pe care l-au încercat înainte de a se simți mai bine.”, a mai explicat Christopher French.

Așadar, vindecarea cu cristale poate fi în ascensiune în anumite cercuri, dar cea mai recentă manifestare a sa este foarte mult legată de contextul nostru politic și cultural actual. În cele din urmă, practica este în mare parte inofensivă, în ceea ce privește pseudoștiința; devine o problemă doar dacă cineva începe să folosească pietre prețioase în locul tratamentelor medicale testate și încercate pentru boli care pun în pericol viața.

Dar, din nou, „nocivitatea” poate fi interpretată la fel de larg precum mișcarea New Age definește „vindecarea”, iar lucrurile încep să pară mai puțin inofensive și cu siguranță mai puțin sustenabile dacă luăm în considerare impactul pe care cererea de cristale îl are asupra planetei.