Cum se face că se găsesc oase de dinozaur după sute de milioane de ani şi de ce rezistă atât de mult

Oasele, în general, fie că sunt umane sau de animale, în cele din urmă se descompun, dar când vorbim despre oase de dinozaur, respectiv cele fosilizate, acestea pot rezista vreme de sute de milioane de ani.

Când înveți despre fosile, începi să vezi date aruncate ca „vechi de 300 de milioane de ani” și „datând din perioada Jurasic” ca și cum nu ar fi mare lucru. Fosilele pot fi incredibil de vechi, chiar de neconceput, dar cum pot supraviețui atât de mult timp, în timp ce oasele animalelor se descompun în doar câțiva ani?

De ce se găsesc oase de dinozaur după sute de milioane de ani

Totul se reduce la condițiile în care a murit un animal și la ceea ce s-a întâmplat cu rămășițele sale după ce a murit. De-a lungul timpului, au fost descoperite foarte multe oase fosilizate ale unor animale străvechi, care au trăit în urmă cu zeci şi chiar sute de milioane de ani.^[sursa]

De exemplu, au fost găsite oasele fosilizate ale unui monstru marin gigantic care a încheiat socotelile cu viaţă în urmă cu circa 150 de milioane de ani. După cum a declarat expertul în fosile Steve Etches, o parte din motivul pentru care pliosaurul – căci la această reptilă marină antică ne referim – s-a păstrat atât de bine a fost faptul că s-a rostogolit către moarte, păstrându-și zâmbetul în timp ce zăcea cu fața în jos în noroi.

„Este bine că a fost cu capul în jos, pentru că, de fapt, aceasta este cea mai bună parte. Când găsești o fosilă într-o cornișă sau oriunde altundeva, întotdeauna le întoarcem cu susul în jos pentru că, atunci când moare, partea care coboară în noroi este nemodificată. Întotdeauna partea de sus este cea care începe să se degradeze mai rapid.”, a spus Etches.

Țesuturile moi se descompun de obicei destul de repede, deși găsim exemple rare de bucăți de piele conservate. În ceea ce privește ce anume păstrează acele oase aparent atât de intacte timp de milioane de ani, totul se reduce la fosilizare.

Ce este fosilizarea

Fosilizarea poate lua mai multe forme, dar cele mai bune fosile se formează de obicei atunci când animalul este rapid înglobat în sedimente – precum monstrul marin gigantic amintit mai sus, găsit de cercetători cu capul în jos – sedimente care pot fi sub formă de noroi sau cenușă vulcanică. Pe măsură ce aceste sedimente se acumulează, trec printr-un proces de litificare, ceea ce înseamnă că se transformă în rocă, blocând animalul la locul său pentru următoarele milioane de ani.

Permineralizarea reprezintă cel mai comun tip de fosilizare, care are loc atunci când apa din sol, lacuri sau ocean transportă minerale în țesuturile organice. În cele din urmă, se acumulează suficiente depozite pentru a crea un fel de mulaj intern, care poate fi făcut din calcit, fier sau – ca în cazul plesiozaurului nostru – siliciu.

Mineralele înlocuiesc materialele organice din os, precum colagenul și alte proteine, până când fosila conține mai multe cristale minerale decât osul original. Acei amoniți calcaroși pe care îi găsiți de-a lungul paradisului vânătorilor de fosile care este Coasta Jurasică au fost umpluți cu calcit, în timp ce uimitoarele exemple de aur al prostului sunt alcătuite din pirita.

Toate fosilele sunt oase?

Nu. O fosilă poate fi orice urmă sau rămășiță a unei vieți trecute, fie că este vorba despre urme de picioare, o vizuină, o bucată de piele sau oase de dinozaur. După cum explică Muzeul Australian, cuvântul fosilă provine din cuvântul latin fossilis, care înseamnă doar „dezgropat”, ceea ce înseamnă că nu este specific pentru os.^[sursa]

Dar oasele de animale se descompun? Un mic lucru numit ecosistem de descompunere face o treabă rapidă cu rămășițele animalelor expuse la intemperii, lucru explicat de Dr. Devin Finaughty: „Descompunerea este definită din punct de vedere tehnic ca fiind consumul de materie organică de către alte organisme, [și este] distinctă de degradarea fizică a resturilor organice de către forțe fizice, erozive, cum ar fi apa. Ecosistemul de descompunere pivotează în jurul cadavrului ca resursă și asta în principal pentru hrană, dar multe organisme îl vor folosi, de asemenea, ca loc de reproducere, ca pepinieră și ca adăpost.”

Odată ce ecosistemul de descompunere s-a săturat, tot ceea ce rămâne în urmă este, de obicei, osul, iar noi putem învăța o cantitate surprinzătoare de informaţii de la rămășițele scheletice care persistă mai mult decât un cadavru obișnuit.

Cu toate acestea, rămăşiţele nu vor continua să existe pentru totdeauna, deoarece chiar și oasele de animale se descompun în cele din urmă. Poate dura mai mulți ani, dar colagenul delicios care se găsește în oase este o sursă de hrană pentru bacterii și ciuperci care îl vor roade până când rămășițele se vor descompune în cele din urmă.

Așadar, dacă vrei să-ţi continui existenţa ca fosilă pentru următoarele câteva sute de milioane de ani, este timpul să scrii în testament nişte dorințe de înmormântare foarte elaborate.