Colapsul catastrofal al neanderthalienilor produs în urmă cu 110.000 de ani

Timp de sute de mii de ani, au fost stăpânii de necontestat ai Eurasiei, adaptați perfect la o lume aspră, modelată de ghețari. Totuși, povestea supraviețuirii neanderthalienilor, care se încheie acum aproximativ 40.000 de ani, nu este una a unei dispariții subite. Cercetările recente dezvăluie un declin prelungit, o stingere lentă care a început cu aproape 70.000 de ani înainte ca ultimul dintre ei să fi privit cerul.

Această epuizare demografică a lăsat urme adânci nu doar în numărul lor, ci și în însăși esența lor biologică. Pe măsură ce populația se împuțina, diversitatea genetică și fizică a secat, lăsând în urmă generații târzii cu trăsături izbitor de uniforme, ca o copie palidă a vitalității lor de odinioară.

Drumul evolutiv care a dus la apariția acestor veri dispăruți ai noștri rămâne, în parte, o enigmă. Știm că s-au desprins dintr-o perioadă pe care oamenii de știință o numesc, sugestiv, „Confuzia din Pleistocenul Mijlociu” – o epocă în care liniile de demarcație dintre diversele specii umane erau neclare, iar trăsăturile se suprapuneau într-un mozaic complex.

Din acest amestec ancestral a apărut un prototip, un „pre-neanderthalian”, ale cărui cele mai grăitoare rămășițe, vechi de 430.000 de ani, au fost scoase la lumină în peștera Sima de los Huesos din Spania. Mult mai târziu, în urmă cu 120.000-130.000 de ani, fosilele din Krapina, Croația, ne arată contururile unui „neanderthalian timpuriu”, cu trăsături din ce în ce mai definite.

Abia în ultimii 110.000 de ani ai existenței lor s-a cristalizat „neanderthalianul clasic”, purtătorul unui set de caracteristici morfologice inconfundabile, imaginea pe care o asociem cel mai adesea cu această specie fascinantă.

După ce, în 2010, primul genom neanderthalian complet a fost secvențiat, o piesă crucială a puzzle-ului a ieșit la iveală: acești neanderthalieni târzii erau semnificativ mai puțin variați genetic decât oamenii moderni. Această descoperire a alimentat suspiciunea unui colaps demografic catastrofal, un eveniment care le-a redus drastic fondul genetic.

Însă când anume a avut loc această prăbușire a devenit subiect de aprigă dezbatere. Unii cercetători au plasat evenimentul la începuturile liniei evolutive, în timp ce alții l-au legat de apariția neanderthalianului clasic. În absența unui ADN suficient de vechi și de bine conservat, misterul persista.

Pentru a ocoli acest obstacol, autorii unui studiu publicat în prestigioasa revistă Nature Communications au adoptat o abordare ingenioasă. Au analizat în detaliu morfologia unei structuri delicate și complexe din urechea internă: „labirintul osos”. Comparând această structură la exemplarele pre-neanderthaliene din Sima de los Huesos, la cele timpurii din Krapina și la neanderthalienii clasici, cercetătorii au putut urmări, ca un detectiv al anatomiei, cum a fluctuat diversitatea fizică de-a lungul timpului.^[sursa]

Rezultatele au fost surprinzătoare. Contrar așteptărilor, neanderthalienii din Krapina erau mai variați decât predecesorii lor din Sima de los Huesos. Acest lucru însemna că, între acum 430.000 și 120.000 de ani, diversitatea genetică a populației a fost de fapt în creștere. Astfel, ipoteza unui colaps timpuriu, la originile neamului neanderthalian, a fost exclusă.

Colapsul catastrofal al neanderthalienilor

Momentul adevărului a fost dezvăluit la analiza neanderthalienilor clasici. Aceștia prezentau o reducere drastică a variației morfologice față de grupul din Krapina, un semnal clar că evenimentul catastrofal a avut loc după perioada Krapina. Deși cauza rămâne neclară, momentul acestui colaps a fost plasat de unii cercetători în jurul pragului de 110.000 de ani în urmă.

„Prin includerea fosilelor dintr-o arie geografică și temporală vastă, am reușit să obținem o imagine cuprinzătoare a evoluției neanderthaliene”, a explicat Mercedes Conde-Valverde, coautoare a studiului, subliniind amploarea investigației.

„Am fost surprinși să descoperim că pre-neanderthalienii din Sima de los Huesos prezentau un nivel de diversitate morfologică similar cu cel al neanderthalienilor timpurii din Krapina”, a mărturisit autorul principal, Alessandro Urciuoli. „Această realitate”, a adăugat el, „contrazice presupunerea comună privind existența unui colaps al populației la originea liniei neanderthaliene”, rescriind astfel un capitol fundamental din lunga și complexa istorie a acestei ramuri pierdute a umanității.