Benjamin Fondane, poetul român care a sfârşit gazat la Auschwitz

Benjamin Fondane, născut Benjamin Wexler, dar cunoscut şi ca B. Fundoianu, s-a născut la Iaşi, pe 14 noiembrie 1898. Acesta a fost un critic, eseist, poet și teoretician literar franco-român de etnie evreiască, făcând parte din mişcarea avangardistă românească, în care predomina expresionismul și suprarealismul.

Benjamin Fondane a fost fiul comerciantului Isaac Wechsler, din Ținutul Herța, Regatul României. La vârsta de 14 ani, a început să colaboreze cu diverse reviste românești și evreiești, folosind numele de Benjamin Fundoianu. În alegerea acestui pseudonim, tânărul Benjamin a fost inspirat de moşia Fundoaia, aflată în apropiere, unde bunicul său pe linie parternă, fusese arendaş.

Adevăratul debut literar al lui Benjamin Fondane poate fi considerat doi ani mai târziu, în anul 1914, în revista de orientare simbolistă și modernistă Viața nouă, editată de către Ovid Densușianu. Este începutul unei susținute activități de poet, publicist, eseist, om de teatru.

În revista „Adevărul literar şi artistic”, scriitorul Gala Galaction scria despre tânărul evreu că „e un scriitor care nu seamănă cu toată lumea. Nimic nu e convenţional, nimic clişeu în vagabondările lui prin lumea gândurilor şi a cărţilor”.

Benjamin îl admira foarte mult pe Tudor Arghezi, însă sentimentul nu era unul reciproc. Abia după moartea lui Fondane, Arghezi şi-a exprimat respectul faţă de acesta.

Viaţa la Paris

În anul 1923, Benjamin s-a stabilit la Paris, însă a păstrat legăturile de prietenie cu scriitorii români și a publicat constant în revistele de avangardă din România. Integrat în acest spațiu cultural, Fundoianu a devenit Fondane.

Avea 25 de ani pe atunci. În acelaşi an, sora lui, Lina, şi soţul acesteia, Armand Pascal, regizor de teatru şi film, au sosit şi ei la Paris.

În centrul cultural al Europei, tânărul emigrant a cunoscut-o şi pe viitoarea sa soţie, Genviève Tissier. La nunta celor doi, le-au fost martori Lev Şestov, filosoful rus care avea să se dovedească a fi crucial în evoluţia sa interectuală, şi marele sculptor Constantin Brâncuşi. De asemenea, s-a împrietenit cu filosoful român, Emil Cioran, cu care adesea purta conversaţii.

Cetăţenia franceză avea să o primească abia 15 ani mai târziu, în anul 1939. Aceasta i-a fost acordată datorită activităţii febrile de scriitor, eseist şi publicist pe care a desfăşurat-o, precum şi a celei de regizor sau scenarist la Paramount.^[sursa]

Viaţa în lagărul de la Auschwitz şi moartea lui Benjamin Fondane

În timpul ocupației naziste a Franței, Benjamin Fondane a continuat să rătăcească prin Paris fără a purta steaua galbenă, la lumina zilei. Nu i se părea că trebuie să se ascundă. Asta în ciuda faptului că guvernul de la Vichy stabilise statutul evreilor, care fuseseră excluşi din viaţa publică.

Desigur, era un evreu născut Wechsler, dar trăise în Vest încă din anul 1923. Se căsătorise cu o femeie franceză („ariană”) şi, după cum spuneam, devenise cetățean francez în anul 1938. Ajunsese, la urma urmei, un scriitor francez a cărui voce conta în discuțiile intelectuale ale anilor ’30, iar câteva dintre cărțile lui se aflau încă în vitrinele librăriilor pariziene.

În același timp, știa, pe cât era posibil, despre soarta evreilor mânați precum o turmă către lagărele de concentrare. Și totuși, era convins că ar fi fost în zadar să se ascundă. Pe acest fond a fost denunțat Fondane, în martie 1944, apoi deportat, împreună cu sora sa, actrița Lina Pascal.

Pe 7 martie 1944, el şi Lina au fost arestaţi şi trimişi în lagărul de concentrare de la Drancy. Într-o scrisoare adresată soţiei, poetul cerea ca opera lui să fie publicată sub titlul de „Le Mal de fantomes”.

Câțiva prieteni, printre care Emil Cioran, care va evoca episodul în volumul său, Exerciții de admirație, Stephane Lupasco, Paulhan, au obținut eliberarea sa, dar nu și pe a Linei. Aceasta încă nu avea cetățenia franceză.

A refuzat să părăsească lagărul

Benjamin Fondane a refuzat să părăsească lagărul fără sora sa. A făcut asta, deşi nu avea vreo veste de la ea şi nici măcar nu ştia dacă mai este în viaţă.

Cei doi au fost deportați apoi în lagărul de la Auschwitz, în luna mai 1944. Din nefericire, urma Linei s-a pierdut pentru totdeauna. Benjamin Fondane a fost gazat după câteva luni, pe 2 octombrie 1944, la Auschwitz-Birkenau.

În „Sala Numelor”, din cadrul Memorialului Holocaustului Yad Vashem, una dintre poeziile lui Fondane își întâmpină în prezent vizitatorii:

„Amintiţi-vă doar că am fost nevinovat şi că, întocmai ca şi voi, muritorii acelor zile am avut şi eu o faţă brăzdată de mânie, de milă şi de bucurie, o faţă de om, pur şi simplu!”