Vera Atkins: cum a ajuns o româncă în vârful spionajului britanic. A coordonat o reţea de 500 de spioni

Vera Atkins, o evreică născută în România, are o poveste de viaţă ce poate fi scenariul unui bun film de acţiune, desfăşurat în contextul celui de-Al Doilea Război Mondial. De fapt, spioana cu origini româneşti chiar a fost sursă de inspiraţie pentru unul dintre personajele din seria Jamese Bond.

Femeile au jucat un rol crucial în lupta împotriva nazismului, inclusiv cele care au acționat în spatele frontului, cu o mențiune specială pentru agentele din Special Operations Executive (SOE). Această rețea bine organizată, creată de Winston Churchill și Hugh Dalton în vara anului 1940, a desfășurat misiuni sub acoperire în Europa ocupată și a susținut aproximativ un milion de operațiuni speciale la nivel global.

În cadrul SOE au activat zeci de femei, toate antrenate riguros pentru a folosi arme și explozibili, pentru a memora coduri complexe, pentru a organiza livrări de muniții și provizii, pentru a rezista interogatoriilor dure și, în unele cazuri, pentru a coordona detașamente de bărbați. Aceste eroine au demonstrat curaj și competență remarcabile, contribuind semnificativ la efortul de război.

Vera Atkins se numea, de fapt, Maria

Una dintre aceste femei remarcabile a fost Vera Atkins, considerată una dintre cele mai influente figuri din istoria spionajului. Ea a condus una dintre cele mai eficiente rețele de agenți care operau în Franța ocupată, combinând inteligența și loialitatea în misiuni extraordinare care au jucat un rol esențial în înfrângerea nazismului.

Vera Atkins, pe numele său real Maria Vera Rosenberg, s-a născut pe 16 iunie 1908 în România, la București sau Galați, în funcţie de sursa consultată. De origine evreiască, Atkins și-a luat numele de la mama sa, Zefra Hilda Etkins, o englezoaică născută la Londra. Tatăl ei, Maximilian Rosenberg, era un bancher german din Hesse, care s-a stabilit în România pentru afaceri și a acumulat o avere considerabilă, devenind influent în cercurile puterii din anii ’30.

Vera a urmat școala în București și, datorită conexiunilor tatălui ei, l-a cunoscut pe contele Friedrich-Werner Graf von der Schulenburg, ambasadorul german la București între 1931 și 1934. Cei doi au trăit o poveste de dragoste care a continuat și după ce contele a fost numit ambasador la Moscova. În 1932, după moartea tatălui ei la Viena, Vera a rămas în România timp de cinci ani împreună cu mama și cei doi frați, Guy Wilfred Atkins și Siegfried Rosenberg, înainte de a se muta în Anglia.

Maria Rosenberg, recrutată de serviciile secrete britanice

Datorită relațiilor sale influente în București, Vera Atkins a fost recrutată de serviciile secrete britanice, revenind frecvent în România pentru diverse misiuni. Sir William Samuel Stephenson, coordonatorul British Security Co-ordination (BSC), a introdus-o în lumea agenților secreți, unde cariera ei a cunoscut o ascensiune rapidă, ajungând în structurile de vârf ale Special Operations Executive (SOE).

Deși nu avea cetățenie britanică, Atkins a fost angajată în februarie 1941 ca secretară în SOE. Datorită abilităților sale excepționale de organizare, a devenit mâna dreaptă a colonelului Maurice Buckmaster, coordonatorul secției franceze a organizației.

William Stevenson, cunoscut sub numele de cod Intrepid și una dintre sursele de inspirație pentru personajul James Bond al lui Ian Fleming, a descris-o astfel: „Vera își recruta agenții cu mare atenție, îi antrena până la epuizare, îi testa constant și organiza personal misiunile acestora. Oamenii din armata ei clandestină pătrundeau adânc în spatele liniilor inamicului, colaborau cu luptătorii din Rezistență, eliminau ținte vitale, ajutau piloții aliați să evite capturarea și transmiteau informații prin radio la Londra”.

A coordonat o reţea de 500 de spioni

În timpul activității sale pentru SOE, Vera Atkins a coordonat o rețea de aproape 500 de agenți trimiși în Franța ocupată. Ea i-a antrenat, le-a creat identități false și a menținut legătura cu familiile lor. Agenții SOE proveneau din diverse categorii sociale, singura cerință esențială pentru a fi selectați fiind cunoașterea perfectă a limbii franceze.

Vera Atkins cunoștea în detaliu condițiile din Franța ocupată, inclusiv căile de acces și transport, reglementările poliției și logistica necesară pentru luptătorii din Maquis. De asemenea, a creat pentru fiecare agent o poveste credibilă de acoperire, pe care aceștia o puteau folosi în cazul capturării. Noile lor identități erau atât de verosimile încât le ofereau un grad ridicat de protecție.

Cu toate că misiunile erau pregătite cu minuțiozitate, aproape 120 de agenți nu s-au mai întors niciodată în Marea Britanie. Unii au fost uciși în acțiune, dar majoritatea au fost arestați de germani, dispărând pentru totdeauna în centrele de interogatoriu sau în lagărele de concentrare.

Eficiența și inteligența Verei Atkins au fost dublate de o responsabilitate imensă față de cei pe care îi trimitea în misiuni periculoase. Nu exista nicio îndoială cu privire la loialitatea și grija ei față de agenții secreți, pe care îi cunoștea personal. Așa cum a mărturisit mai târziu, anii petrecuți în SOE au fost extrem de epuizanți, trăind intens alături de agenții săi fiecare experiență de viață și de moarte.

Pe lângă coordonarea misiunilor și transmiterea mesajelor codificate prin intermediul cuvintelor cheie în diverse emisiuni radio BBC, Vera a menținut și legătura dintre agenți și familiile lor din Anglia, demonstrându-și astfel dedicația și empatia față de cei implicați în lupta împotriva nazismului.

Vera Atkins după Război

După terminarea războiului, Vera Atkins a devenit membră a Comisiei Britanice pentru Crime de Război, dedicându-se strângerii de dovezi pentru urmărirea penală a criminalilor responsabili de moartea agenților SOE dispăruți în misiunile din Franța.

Timp de un an, Atkins a vizitat lagărele de concentrare, a interogat agenți germani și a identificat atât vinovații, cât și circumstanțele în care agenții săi au fost capturați, documentând detalii despre ultimele lor zile. Singurul caz nerezolvat a fost cel al unui agent trimis la Marsilia cu trei milioane de franci, care nu a rezistat tentației de a paria banii la Monte Carlo. Nu s-a stabilit niciodată dacă bărbatul a câștigat și a trăit în secret din încasări sau dacă a pierdut toată suma și s-a sinucis.

După ce a adus în fața justiției pe cei responsabili de moartea agenților SOE, informațiile adunate de Vera Atkins au contribuit la alcătuirea listei de onoare ce cuprinde numele a 91 de bărbați și 13 femei care și-au sacrificat viața pentru libertatea Franței.

Controverse şi recunoaştere publică

Vera Atkins a demonstrat abilități remarcabile în misiunea de interogare a naziștilor după război. Hugo Bleicher, un ofițer din serviciul de informații și contrainformații al armatei germane, care avusese misiunea de a distruge Rezistența franceză, a considerat interogatoriul ei cel mai complet la care fusese supus după arestarea sa.

În martie 1946, Atkins l-a interogat și pe Rudolf Hoss, primul comandant nazist de la Auschwitz, care trăia ascuns la o fermă. Când acesta a fost întrebat dacă este adevărat că a provocat moartea a 1,5 milioane de evrei, a protestat indignat, spunând că cifra reală era de 2.345.000.

Au existat, însă, şi controverse în ceea ce o priveşte pe Vera Atkins. De exemplu, scriitoarea britanică Sarah Helm a pus la îndoială eficiența cu care Vera Atkins a coordonat rețeaua de agenți SOE. Controversele se referă la recuperarea agenților deconspirați din Franța, sugerând că Atkins, având rude din partea tatălui în Europa ocupată de naziști, ar fi putut fi implicată într-o operațiune de salvare controversată a vărului său, Fritz Rosenberg, pe care ar fi ascuns-o de coordonatorii din SOE.

Vera Atkins: moartea şi dezvăluirea originilor sale

Guvernul francez a numit-o pe Vera Atkins comandant al Legiunii de Onoare în 1987. Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii i-a oferit titlul de comandant al Imperiului Britanic, iar Dwight „Ike” Eisenhower, comandantul suprem al Forței Expediționare Aliate în Europa și, din 1951, al 34-lea președinte al Statelor Unite, a recunoscut că misiunile secției franceze a SOE au scurtat durata războiului cu șase luni, numind organizația pentru care a lucrat Atkins echivalentul a 15 divizii armate.

În anul 1947, după moartea mamei sale, Vera Atkins s-a retras din serviciul activ al intelligence-ului britanic și a lucrat pentru UNESCO, mai întâi ca office manager și apoi ca directoare. În anul 1961, când a ieșit la pensie, s-a stabilit într-un sat din Anglia.

Vera Atkins a murit pe 24 iunie 2000, la vârsta de 92 de ani, într-un spital din Hastings. Ultima parte a vieții și-a petrecut-o într-un cămin de îngrijire pentru persoane vârstnice. A fost incinerată, iar cenușa ei a fost depusă în curtea bisericii Sf. Senara din Zennor, Cornwall.

Numele Verei Atkins a devenit cunoscut pe scară largă abia după anul 2006, datorită volumului jurnalistului canadian William Stevenson, „Spymistress: The Life of Vera Atkins, the Greatest Female Secret Agent of World War 2”. Totuși, povestea ei inspirase deja numeroase filme artistice și documentare produse în anii ’60 și ’70. Istoricii care s-au ocupat de cel de-Al Doilea Război Mondial au realizat și o serie de cercetări științifice despre operațiunile în care fusese implicată, evidențiind astfel contribuțiile sale remarcabile.