Regatul Urartu: cine au fost regii fortărețelor din Armenia antică?

Regatul Urartu a fost un regat din Epoca Fierului, cunoscut și cu varianta modernă a endonimului său, Regatul Vanului, constituit în jurul lacului Van din Podișul Armeniei, în prezent în Anatolia de Est. Regatul a devenit o putere regională la mijlocul secolului al IX-lea î.Hr., dar a decăzut treptat în secolele care au urmat. Urartienii sunt strămoșii cel mai ușor de identificat ai armenilor.

Ascuns adânc în peisajele accidentate ale Orientului Apropiat antic, a existat cândva un regat cunoscut pentru puterea și inovația sa, un regat care acum este de mult uitat. Regatul Urartu a condus acest ținut muntos între secolele IX și VI î.Hr. și a prosperat în regiunea care cuprinde actuala Turcie, Armenia și Iran.

Renumit pentru fortărețele sale formidabile, sistemele avansate de irigații și cultura sa distinctă, Regatul Urartu a lăsat o amprentă de neșters în istoria antichității. Acești regi ai cetăților au fost cuceritori, stăpâni pe geniul ingineriei, însă astăzi se amintește prea puțin despre ei. Cine au fost acești armeni antici și cum au decăzut?^[sursa]

Regatul Urartu: o forță care trebuie luată în considerare

Se crede că regatul Urartu a apărut în secolul al IX-lea î.Hr. și că a fost sculptat în terenul accidentat al munților Armeniei, înainte de a se dezvolta și de a înghiți regiunile din jur. Fondat pe malurile lacului Van, originile Urartu sunt impregnate de mișcările diferitelor popoare indo-europene și indigene din regiune.

Cercetătorii susțin că Urartu a evoluat probabil în urma amalgamării triburilor locale și a afluxului de nou-veniți, inclusiv, probabil, a migranților din vechiul regat Ararat. Dar, indiferent de unde au venit, ei și-au creat un regat.

Ascensiunea Regatului Urartu a fost alimentată de poziția sa strategică și de ingeniozitatea poporului său. Renumite pentru măiestria sa în construcția de fortărețe, cetățile regatului au servit atât ca bastioane defensive, cât și ca centre administrative.

Situate în vârful stâncilor și al dealurilor abrupte, aceste fortificații impunătoare, inclusiv faimoasa fortăreață de la Van (Tushpa), au demonstrat măiestria arhitecturală și puterea militară a Urartu, ceea ce a adus regatului reputația de inexpugnabilitate.

Pe măsură ce Regatul Urartu și-a extins influența, a crescut și întinderea sa teritorială, cuprinzând suprafețe vaste de teren care se întindeau de la malul sudic al lacului Van până la câmpiile din nordul Mesopotamiei. Această expansiune a fost facilitată de o combinație de cuceriri militare și alianțe strategice, conducătorii urartieni consolidându-și puterea printr-o rețea de state vasale și regate clientelare.

Economia Regatului Urartu a înflorit pe terenurile fertile din Munții Armeniei, susținută de o rețea sofisticată de canale de irigații și rezervoare. Inginerii regatului au conceput metode strălucite de exploatare a resurselor de apă, permițând o agricultură intensivă și susținând o populație în creștere.

Regatul Urartu a devenit faimos pentru produsele sale agricole, care includeau cereale, fructe și animale, contribuind la prosperitatea și stabilitatea economică a ținutului. Se părea că își vor construi un paradis din pământurile lor sălbatice, ascunse în munți.

Pe lângă agricultură, Urartu s-a angajat în comerțul cu statele vecine, exportând mărfuri precum metale, textile și bunuri de lux. Această rețea comercială a încurajat schimburile culturale și a facilitat fluxul de bogăție în Urartu, sporindu-i și mai mult statutul de putere regională.

Prăbușirea regatului-fortăreață

Dominația Regatului Urartu în Orientul Apropiat antic a durat mai multe secole, atingând apogeul în secolul al VIII-lea î.Hr. sub conducerea regelui Sarduri I și a succesorilor săi. În timpul acestei perioade de expansiune și prosperitate, Urartu a devenit o putere formidabilă, rivalizând cu puternicul Imperiu Asirian și exercitând influență asupra unor teritorii vaste din regiune.

Urartu a ajuns în culmea puterii sale militare sub conducerea lui Arghiști I, fiul lui Menua, (circa 785 – 760 î.Hr.), devenind unul dintre cele mai puternice regate ale Orientului Apropiat antic. 

Cu toate acestea, supremația lui Urartu nu era destinată să dureze. Regatul s-a confruntat cu numeroase provocări, inclusiv invazii externe, tulburări interne și schimbări geopolitice. La sfârșitul secolului al VIII-lea și la începutul secolului al VII-lea î.Hr., Imperiul Neo-Asirian, sub conducerea unor regi precum Tiglath-Pileser al III-lea și Sargon al II-lea, a lansat campanii pentru a-și afirma controlul asupra teritoriilor deținute cândva de Urartu.

În ciuda eforturilor continue de a rezista agresiunii asiriene, Regatul Urartu a cedat treptat în fața puterii militare copleșitoare a adversarilor săi. Asirienii, renumiți pentru măiestria lor militară și pentru strălucirea lor strategică, s-au dovedit a fi prea mult pentru urartieni și le-au asediat orașele, au jefuit cetăți și au subjugat state vasale, slăbind stăpânirea Urartu asupra teritoriilor sale.

Declinul Urartu s-a accelerat în secolul al VII-lea î.Hr., pe măsură ce campaniile asiriene succesive au adus lovituri severe puterii și prestigiului regatului. În anul 734 î.Hr., regele Tiglath-Pileser al III-lea a lansat un asalt devastator asupra Urartu, capturând capitala sa Tushpa (Van) și impunând un tribut conducătorilor săi. Regii asirieni care au urmat au continuat să exploateze starea de slăbiciune a Urartu, erodându-i și mai mult stăpânirea asupra teritoriilor sale și slăbindu-i influența în regiune.

La sfârșitul secolului al VII-lea î.Hr. Urartu a fost redusă la o umbră a gloriei sale de odinioară. În anul 612 î.Hr. a venit lovitura finală când asirienii, sub conducerea regelui Sinsharishkun, au ras de pe fața pământului capitala urartiană Tushpa, punând efectiv capăt regatului Urartu.

Ce a mai rămas în zilele noastre din Regatul Urartu

Regatul Urartu a fost uitat de mult timp, dar asta nu înseamnă că nu se pot găsi urme ale acestuia în patrimoniul cultural al ținuturilor înalte din Armenia, amintiri ale unei civilizații cândva puternice. Desigur, cele mai emblematice rămășițe ale acestei civilizații sunt cetățile sale magnifice, dintre care multe încă împânzesc terenul accidentat. Acestea rămân dovada măiestriei civilizației urartiene în domeniul ingineriei, a iscusinței arhitecturale și a ingeniozității militare.

Dintre aceste fortărețe, cea mai faimoasă este cetatea Van, cunoscută cândva sub numele de Tushpa. Situate în vârful unui promontoriu stâncos cu vedere spre lacul Van, ruinele cetății Van evocă măreția capitalei imperiale a Urartu și oferă vizitatorilor o privire în trecutul glorios al regatului. Fortăreața prezintă ziduri masive de piatră, porți impunătoare și detalii arhitecturale complicate, care atestă măiestria constructorilor urartieni.

Alte cetăți urartiene au supraviețuit, de asemenea, într-o formă sau alta. Cavustepe, Bastam și Erebuni au supraviețuit ravagiilor timpului, deși unele mai mult decât altele. Aceste situri arheologice oferă informații valoroase despre planificarea urbană, strategiile defensive și organizarea socială a Urartu, oferind arheologilor și istoricilor o comoară de informații pentru a desluși misterele acestei civilizații antice.

Alături de aceste fortărețe, moștenirea lui Urartu supraviețuiește în inscripțiile sale, în operele de artă rămase și în numeroasele artefacte lăsate în urmă și împrăștiate în întreaga regiune. Stelele inscripționate, tăblițele de argilă și reliefurile monumentale împodobite cu desene complicate și inscripții în limba urartiană oferă indicii neprețuite pentru înțelegerea culturii, religiei și istoriei regatului.

În prezent, săpăturile arheologice și eforturile de cercetare în curs de desfășurare continuă să facă lumină asupra trecutului enigmatic al Urartului, dezlegându-i secretele și îmbogățindu-ne înțelegerea civilizațiilor antice din Orientul Apropiat. Muzeele din Armenia și din Turcia expun artefacte din siturile din Urartu, permițând vizitatorilor să aprecieze realizările artistice și inovațiile tehnologice ale acestei civilizații remarcabile.

Astăzi a rămas doar povestea, una a rezistenței, a inovației și a bogăției culturale. Apărută din peisajele accidentate ale munților Armeniei la începutul secolului al IX-lea î.Hr., Urartu a prosperat ca putere dominantă în Orientul Apropiat antic, renumită pentru fortărețele sale formidabile, sistemele avansate de irigații și cultura sa vibrantă.

Timp de secole, Urartu a fost un bastion împotriva amenințărilor externe și un far al civilizației în regiune. Cetățile sale, cocoțate în vârful stâncilor și al dealurilor abrupte, simbolizau puterea militară și măiestria arhitecturală a regatului, în timp ce rețelele sale sofisticate de irigații susțineau o economie agricolă înfloritoare.

Cu toate acestea, la fel ca toate civilizațiile care au venit înainte și după ea, gloria Urartu nu a fost destinată să dureze. În fața agresiunii asiriene necruțătoare și a provocărilor interne, regatul a decăzut treptat, cedând în cele din urmă în fața ravagiilor cuceririi și a timpului.