Pitagora a fost un geniu, dar s-a înşelat în privinţa unui lucru

Cunoscut astăzi mai ales pentru teorema despre triunghiurile dreptunghice, filosoful grec Pitagora a încercat să folosească matematica pentru a înțelege frumusețea muzicii. Pitagora a fost un geniu, dar, fiind om, s-a înşelat în privinţa unui lucru.

Conform teoriei lui Pitagora, combinațiile armonioase de note, cunoscute sub numele de consonanță muzicală, se bazau pe simple „raporturi întregi” între frecvențele sunetelor, sau tonuri, pentru a suna atrăgător. Mai mult, filosoful susținea că acest lucru era valabil indiferent de instrument.

Însă, o echipă internațională de cercetători pare să contrazică această idee străveche. După ce au cercetat preferințele unui grup de 4.272 de voluntari, aceștia au descoperit o predilecție pentru muzica ușor imperfectă, din punct de vedere matematic.^[sursa]

Pitagora a fost un geniu, dar s-a înşelat în ceea ce priveşte muzica

„Preferăm variații subtile. Un strop de imperfecțiune dă viață sunetelor, iar acest aspect ne atrage. Le considerăm mai interesante și mai stimulante pentru simțuri.”, explică Peter Harrison, psiholog muzical la Universitatea din Cambridge.

Cercetătorii au descoperit, de asemenea, că „raporturile matematice” atât de dragi lui Pitagora pot fi ignorate în cazul instrumentelor mai puțin cunoscute de publicul occidental. Instrumente precum clopote, gonguri, xilofoane și o serie de gonguri numite „bonang” produc armonii ce par disonante pentru un ascultător familiarizat cu sistemele muzicale vestice.

Însă, răspunsurile la sunetele instrumentelor indoneziene (precum bonang) au dezvăluit tipare complet noi de consonanță și disonanță. Aceste tipare se potrivesc cu scara muzicală folosită în cultura indoneziană și nu pot fi transpuse exact pe scările preferate în țările occidentale.

Cu alte cuvinte, timbrul, adică partea unui sunet care îl face să semene cu cel al unui instrument specific, afectează și consonanța, o descoperire care l-ar fi surprins, probabil, pe Pitagora. Această abordare holistică ne dezvăluie faptul că armoniile muzicale sunt mult mai complexe decât credea filosoful grec.

„Forma anumitor instrumente de percuție face ca atunci când sunt lovite, notele lor să nu respecte relațiile matematice tradiționale. Asta ne permite să descoperim fenomene interesante și sunete care contrazic teoria lui Pitagora.”, a mai explicat Harrison.

Relaţia dintre timbru şi consonanţă este esenţială

Această relație dintre timbru și consonanță ar putea fi motivul pentru care unele culturi au ajuns să aibă sisteme de scalare a notelor diferite faţă de cele cu care noi suntem cel mai familiarizați.

„Aceste rezultate oferă o bază empirică pentru ideea că variația culturală a sistemelor de scală ar putea fi în parte determinată de proprietățile spectrale ale instrumentelor muzicale folosite de aceste culturi diferite.”, scriu cercetătorii în lucrarea lor.

Cercetătorii își pun speranțele că descoperirile lor, bazate pe 235.440 de aprecieri ale unor voluntari, vor deschide mentalitățile când vine vorba de muzică. Muzicieni occidentali pot explora bogăția instrumentelor din culturi diverse, iar ascultătorii pot beneficia de deschiderea spre nou și experimentare.

Atât muzicienii, cât și ascultătorii pot beneficia de un pic de experimentare, spun cercetătorii, și de ieșirea din zonele noastre de confort în ceea ce privește muzica. Sunt planificate studii viitoare pentru a analiza o gamă și mai largă de instrumente și culturi, implicând în special muzica care ar fi putut fi considerată anterior ca fiind „nearmonică”.

„Muzicienii și producătorii ar putea face ca acest mariaj să funcționeze mai bine dacă ar ține cont de descoperirile noastre și ar lua în considerare modificarea timbrului, a calității tonului, prin utilizarea unor instrumente reale sau sintetizate special alese. Atunci ar putea obține într-adevăr ce e mai bun din ambele lumi: armonie și sisteme de scală locale.”, a concluzionat psihologul Peter Harrison.