Li Ching-Yuen a fost un erborizator chinez și maestru al artelor marțiale despre care se spune că ar fi trăit până la vârsta de 256 de ani. Astfel, acesta ar fi cel mai bătrân om din istorie, excluzând personajele biblice. Povestea sa a apărut şi în publicaţia The New York Times, iar bătrânul a povestit, de pe patul de moarte, despre tehnicile care l-au ajutat să-şi prelungească viaţa.
Chinezul pretindea că s-a născut în anul 1736, în timp ce alte înregistrări sugerau că s-ar fi născut în anul 1677. Ambele durate de viață menţionate, de 197, respectiv 256 de ani, depășesc cu mult cea mai mare durată de viață confirmată, de 122 de ani și 164 de zile, a franțuzoaicei Jeanne Calment.
Cu toate acestea, adevărata lui dată a nașterii nu a fost niciodată determinată cu certitudine.
Mărturii şi dovezi ale longevităţii lui Li Ching-Yuen
Într-un articol publicat anul 1930, în ziarul The New York Times, se arată că profesorul Wu Chung-Chieh, de la Universitatea din Chengdu, a descoperit documente ale guvernului imperial chinez, care datau din anul 1827, în care un anume Li Ching-Yuen a fost felicitat pentru cea de-a 150-a zi de naştere. Documente ulterioare, din anul 1877, arată că acelaşi Li Ching Yuen a fost felicitat pentru că a atins doua secole de viaţă.
În anul 1928, un corespondent al The New York Times scria că mulţi dintre vecinii mai în vârstă ai lui Li Ching-Yuen i-au spus că bunicii lor îl ştiau de când erau copii, iar pe atunci acesta era deja bătrân.
Li Ching-Yuen a început să adune ierburi din zonele muntoase pe când avea doar 10 ani. Tot în aceeaşi perioadă a început să studieze metode de longevitate. Chinezul ar fi trăit consumând ciuperci Ling Zhi, fructe goji, ginseng sălbatic, troscot chinezesc, gotu kola (centella asiatică). De asemenea, ar fi consumat şi vin din orez, pe care îl cunoaştem sub denumirea de sake. Ar fi trăit astfel primii 100 de ani din viaţă.
În anul 1749, pe când avea 71 de ani, s-a mutat în Kai Xian, pentru a se înrola în armata chineza. A ocupat postul de consilier, fiind şi profesor de arte marţiale.
Relaţii îndelungate
De-a lungul vieţii sale, Li Ching-Yuen ar fi avut 24 de soţii. Nu toate odată, ci pe rând. Cu aceste soţii ar fi dat naştere unui neam de peste 200 de urmaşi, care au format 11 generaţii.
Conform unuia dintre discipolii săi, Da Liu, pe când maestrul Li avea 130 de ani, ar fi întâlnit în munţi un pustnic mult mai în vârstă decât el. Acesta ar fi avut peste 500 de ani. Li ar fi învăţat de la acel pustnic Baguazhang, un stil de arte marţiale intern. De asemenea, pustnicul l-ar fi învăţat pe Li Ching-Yuen şi un set de Qigong, un sistem chinezesc antic de cultivare a sănătăţii. Mai mult, i-ar fi oferit instrucţiuni pentru respiraţie, mişcări coordonate cu sunete specifice şi recomandări pentru dietă.
Da Liu a mărturisit ca maestrul său i-a spus că longevitatea sa „se datorează faptului că a făcut aceste exerciţii în fiecare zi, regulat, corect şi cu sinceritate. Timp de 120 de ani”.
Mărturii din sec. XX şi moartea lui Li Ching-Yuen
În anul 1927, Li Ching-Yuen a fost invitat de către generalul Yang Sen la reşedinţa acestuia din Wan Xian, Szechuan. Acolo s-a făcut şi celebra fotografie redată mai sus.
Generalul a fost fascinat de înfăţişarea lui Li, dar şi de puterea şi curajul său, în ciuda vârstei înaintate.
Bătrânul Li s-a întors acasă, unde avea să-şi găsească sfârşitul. Acesta s-a stins din viaţă pe data de 6 mai 1933. Unii au spus că moartea ar fi survenit din cauze naturale. Alţii, adâncind şi mai mult misterul, au susţinut că bătrânul ar fi afirmat că „am făcut tot ce trebuia să fac în această lume. Mă voi duce acasă acum”.
După moartea lui Li Ching-Yuen, generalul Yang Sen a investigat legendele despre vârsta lui şi a publicat un raport cu rezultatul cercetărilor. Printre altele, generalul a scris despre bătrânul Li că „are o vedere bună și un pas rapid. Are o înălţime de 2,10 m, unghii foarte lungi și un ten rumen”.
Pe patul de moarte, Li ar fi susţinut că, dincolo de dietă, pacea interioară şi calmul, combinate cu tehnicile de respiraţie, sunt secretele longevităţii sale. Ca un ultim sfat, bătrânul a recomandat apropiaţilor „Păstraţi-vă inimile în tăcere, staţi ca o broască ţestoasă, plimbaţi-vă ca un porumbel şi dormiţi ca un câine“. Aşadar, calmul şi pacea interioară, alături de o dietă conştientă, ar putea reprezenta secretele unei vieţi lungi.
Cât de reală este povestea sa
Există puține dovezi care să susțină veridicitatea povestii sale. Majoritatea surselor sunt bazate pe relatări orale sau rapoarte scrise de persoane care l-au întâlnit la sfârșitul vieții sale. Nu există nicio înregistrare oficială sau document care să ateste data sa de naștere sau vârsta sa reală. De asemenea, nu există nicio explicație științifică plauzibilă pentru cum ar fi putut trăi atât de mult, depășind cu mult limita biologică a speciei umane, povestea sa fiind respinsă de gerontologi.
Cea mai longevivă persoană atestată oficial în istorie a fost franţuzoaica Jeanne Calment. Aceasta a murit în anul 1997, la vârsta de 122 de ani și 164 de zile. Aşadar, o diferenţă uriaşă faţă de vârsta atribuită lui Li Ching-Yuen.
Prin urmare, se poate concluziona că povestea lui Li Ching-Yuen este mai mult o legendă decât un fapt istoric. Este posibil ca el să fi fost o persoană reală care a avut o viață lungă și remarcabilă, dar nu la nivelul la care a pretins sau i s-a atribuit ulterior.
Abonaţi-vă la newsletter folosind butonul de mai jos, pentru a primi gratuit o notificare pe email atunci când publicăm un articol nou: