Fenomen rar! Motivul pentru care cel mai uscat deșert din lume s-a făcut mov

Noutăţi

Deșertul Atacama din Chile are parte de un fenomen ciudat: cel mai uscat deșert din lume s-a făcut mov. Nu este vreun fenomen paranormal, ci este acoperit de straturi de flori mov. Poate părea ciudat ca plantele să înflorească într-un loc atât de ostil, dar, și mai ciudat, acest lucru se întâmplă în plină iarnă, cu câteva luni mai devreme decât se anticipa.

Fenomenul este cunoscut sub numele de „desierto florido” (deșertul înflorit) și are loc o dată la câțiva ani, acoperind deșertul cu flori. Peisajul de obicei nisipos, stâncos și arid se transformă într-o grădină cu 200 de specii diferite de flori roz, mov și galbene care se întind pe sute de kilometri.

Evenimentul are loc de obicei între septembrie și noiembrie, adică atunci când este primăvară în Chile, perioadă în care precipitațiile, temperatura și lumina Soarelui își unesc forțele pentru a trezi semințele adormite din deșert. Însă această înflorire este neobișnuit de timpurie, fiind în prezent în mijlocul iernii în emisfera sudică, iar acest lucru se datorează fenomenului El Niño.[sursa]

cel mai uscat deșert din lume s-a făcut mov
Cel mai uscat deșert din lume s-a făcut mov
cel mai uscat deșert din lume s-a făcut mov
În momentul în care înflorirea este completă, deşertul se transformă într-o mare mov
cel mai uscat deșert din lume s-a făcut mov
Florile mov care acoperă cel mai uscat deşert din lume

Cel mai uscat deșert din lume s-a făcut mov în urma fenomenului El Niño

El Niño și partenera sa, La Niña, sunt fazele extreme ale ciclului El Niño-Oscilația Sudică (ENSO), un model climatic recurent care descrie modul în care modificările temperaturii apei din Oceanul Pacific au un impact global asupra lumii. Totul este afectat, de la vânt, temperatură și precipitații până la intensitatea sezonului uraganelor.

În timpul fenomenului El Niño – „faza caldă” a ENSO – temperatura la suprafața oceanului crește în centrul și estul Oceanului Pacific tropical. Acest lucru coincide cu o creștere a precipitațiilor, ceea ce explică ploile abundente recente din deșertul Atacama, care au făcut ca florile să prindă viață.

• CITEŞTE ŞI:  Vlad Ţepeş plângea cu lacrimi de sânge, suferind de hemolacrie, conform unui studiu recent

Înflorirea nu este încă suficient de numeroasă pentru a fi considerată „desierto florido”, a declarat pentru Reuters Cesar Pizarro, șeful departamentului de conservare a biodiversității din cadrul Corporației Forestiere Naționale (CONAF), o organizație condusă de guvernul chilian.[sursa]

Dar cu mai multe ploi așteptate, este probabil să se răspândească pe o suprafață mai mare. „Între timp, trebuie să așteptăm.”, a spus Pizarro.

Atacama este cel mai uscat deșert din lume, dar nu cel mai uscat loc de pe Pământ, acest titlu aparținând unui loc la care nu v-ați aștepta, primind doar 1 până la 3 milimetri de precipitații pe an în unele locuri. Dar asta nu a împiedicat viața să prospere acolo.

În ultimii 40 de ani, au avut loc aproximativ 15 evenimente de înflorire. Ultima dată când s-a întâmplat atât de devreme, potrivit Reuters, a fost în anul 2015.


Abonaţi-vă la newsletter folosind butonul de mai jos, pentru a primi gratuit o notificare pe email atunci când publicăm un articol nou:

Pe aceeaşi temă

CE MAI CITESC ALŢII

atlantida

Atlantida, continentul dispărut care ar fi stat la baza marilor civilizaţii

0
Atlantida, adică "insula lui Atlas", este numele unei insule legendare menționate pentru prima oară în două dialoguri ale lui Platon, "Timaios" și "Critias". Atlantida...
curiozităţi înfricoşătoare

10 curiozităţi înfricoşătoare, pe care trebuie să le ştii

0
Orice om inteligent este interesat de lucruri pe care încă nu le cunoaşte. Foamea aceasta de informaţii intrigante poate fi, pentru moment, ţinută sub control...
Un aisberg mai mare decât Bucureștiul

Un aisberg mai mare decât Bucureștiul s-a desprins de pe platoul de gheață din...

0
Un aisberg mai mare decât Bucureștiul s-a desprins de pe platforma de gheață Brunt din Antarctica, iar aceasta nu este o ştire tocmai bună. Această...

Articole recomandate

Articole recomandate

Distribuie şi prietenilor tăi!

Nu ţine lucrurile interesante doar pentru tine. Şi prietenii tăi şi-ar dori să afle aceste informaţii!
Închide
Share via