Deşi pare greu de crezut şi mai degrabă poate fi considerată o coincidenţă, scufundarea Titanicului, dezastrul din anul 1912 în care şi-au pierdut viaţa peste 1.500 de oameni, a fost prezis cu 25 de ani înainte să se întâmple.
În anul 1886, autorul William Thomas Stead avertiza asupra pericolelor navigației în larg, publicând o scurtă poveste denumită „Cum s-a scufundat vaporul poștal în mijlocul Atlanticului, de către un supraviețuitor” („How the Mail Steamer Went Down in Mid Atlantic, by a Survivor”) despre o tragedie care ar fi putut fi evitată.
În povestea sa, un vapor a intrat în coliziune cu o altă navă, ceea ce a dus la o pierdere mare de vieți omenești din cauza unui raport insuficient între bărcile de salvare și pasageri. Stead adăugase: „Aceasta este exact ceea ce ar putea avea loc și va avea loc dacă navele de linie sunt trimise pe mare fără bărci de salvare”. În anul 1892, Stead a publicat o altă povestire intitulată „From the Old World to the New” („Din lumea veche în lumea nouă”), în care o navă, numită Majestic, salvează supraviețuitorii unei alte nave care s-a ciocnit de un aisberg.
Paradoxal, câțiva ani mai târziu, în anul 1912, același Stead avea să se numere printre victimele celei mai celebre catastrofe maritime din istorie: scufundarea Titanicului.
Scufundarea Titanicului putea produce mai puţine victime
Titanicul, considerat nava de lux a epocii, transporta doar 20 de bărci de salvare, cu o capacitate totală de 1.178 de persoane. Această cifră era evident insuficientă pentru a salva toate cele 2.201 de persoane aflate la bord. Dacă toate bărcile ar fi fost coborâte complet încărcate, 1.023 de oameni ar fi rămas în urmă.[sursa]
Tragedia a fost amplificată de faptul că foarte puține bărci au fost încărcate la capacitate maximă în momentul coborârii lor în apa rece. Ofițerii Titanicului, probabil nefiind conştienţi de amploarea situaţiei, nu au transmis un sentiment de urgență, iar mulți pasageri au ezitat să urce în bărci.
Mai mult decât atât, nu fuseseră organizate exerciții prealabile de evacuare, iar echipajul nu știa că fiecare barcă poate fi coborâtă în siguranță atunci când este plină.
De ce erau atât de puține bărci de salvare la bordul Titanicului? De fapt, nava depășea numărul minim cerut de reglementările maritime ale vremii. Deși Titanicul fusese proiectat pentru a transporta 48 de bărci, compania care deţinea pachebotul, White Star Line, a decis că confortul pasagerilor era mai important, temându-se că o creștere a numărului de bărci ar fi aglomerat punțile.
Scufundarea Titanicului a reprezentat o lecție dură cu privire la importanța siguranței maritime. Numărul necesar de bărci de salvare a fost revizuit, iar legile au fost adoptate pentru a impune ca navele să aibă suficiente ambarcațiuni pentru a putea salva toți pasagerii și echipajul. Dintr-o catastrofă de proporții, a rezultat o îmbunătățire semnificativă a standardelor de siguranță în domeniul maritim.
Abonaţi-vă la newsletter folosind butonul de mai jos, pentru a primi gratuit o notificare pe email atunci când publicăm un articol nou:
