A existat Potopul lui Noe cu adevărat? Ce spun dovezile istorice şi ştiinţifice

Potopul lui Noe este o poveste mult mai veche decât Biblia, iar cercetătorii încă învață despre rădăcinile sale.

Potopul lui Noe este una dintre cele mai cunoscute povestiri biblice. Conform Vechiului Testament, „În anul șase sute al vieții lui Noe, în luna a doua, în a șaptesprezecea zi a lunii, în ziua aceea au țâșnit toate izvoarele marelui adânc și s-au deschis ferestrele cerurilor.” (Geneza 7:11)^[sursa]

După cum relatează textul, Dumnezeu a văzut răutatea din oameni și a provocat o inundare globală. Deoarece Noe era neprihănit, Dumnezeu l-a instruit să construiască o arcă pentru familia sa și să salveze câte două exemplare din fiecare animal de pe Pământ, pasăre și târâtoare. Dar a avut loc cu adevărat Potopul lui Noe?^[sursa]

A existat cu adevărat Potopul lui Noe?

„Singurul lucru pe care îl știm sigur din geologie este că un potop global nu a avut loc niciodată. Dacă vă uitați la el ca la un potop global care a acoperit cei mai înalți munți din lume, îmi pare rău, pur și simplu nu există suficientă apă pe Pământ pentru a face asta.”, a declarat David Montgomery, profesor de geomorfologie la Universitatea Washington din Seattle.

Dacă „cerurile” s-ar deschide și toată apa din atmosferă ar cădea dintr-o dată sub formă de ploaie, planeta ar fi scufundată, dar numai până la o adâncime de aproximativ 2,5 centimetri, conform U.S. Geological Survey. Acest nivel de apă nu este suficient pentru a susține o canoe, darămite o arcă masivă.^[sursa]

Dar ce s-ar întâmpla dacă s-ar lua în considerare mai mult decât apa din „ceruri”? Dacă toți ghețarii și calotele glaciare din lume s-ar topi, atunci nivelul mărilor ar crește cu peste 60 de metri, potrivit NASA, ceea ce ar adăuga un pic mai multă apă.

În plus, un studiu publicat în anul 2016 în revista Nature Geoscience a estimat că există 22,6 milioane de kilometri cubi de apă subterană stocată în partea superioară de 2 km a scoarței terestre, ceea ce este suficient pentru a acoperi Pământul până la o adâncime de 180 de metri. Aceasta este o cantitate mare de apă, dar există orașe la mii de metri deasupra nivelului mării, iar Muntele Everest, cel mai înalt munte de pe Pământ, se află la 8.848 de metri deasupra nivelului mării. În plus, geologii nu văd dovezi ale unui potop global în înregistrările rocilor.

Povestea biblică are și alte secțiuni discutabile. De exemplu, Noe avea 600 de ani când a început Potopul. Știm că oamenii nu trăiesc atât de mult, iar majoritatea speciilor nu ar supraviețui dacă ar fi reduse la doar două animale, deoarece nu ar avea suficientă diversitate genetică pentru a crea o populație viabilă. În plus, nu este clar cum ar putea fiecare animal să ajungă pe arcă în primul rând. Imaginați-vă pinguini care se plimbă din Antarctica până în Orientul Mijlociu.

Există şi alte relatări privind Potopul

Conform documentelor istorice, Potopul lui Noe este o reluare a unor povești mai vechi și este probabil mai degrabă alegorică decât o relatare literală a unui eveniment. Ira Spar, profesor de studii antice la Ramapo College din New Jersey, a declarat că poveștile biblice din Vechiul Testament, care au fost scrise între anii 800 î.Hr. și 500 î.Hr., provin probabil din tradiții orale mai vechi și din surse multiple.

Există relatări ușor diferite ale poveștii Potopului lui Noe în alte cărți religioase, cum ar fi Coranul, în timp ce versiunile anterioare ale unui potop cataclismic provin din texte mesopotamiene antice. Spar a remarcat că există o poveste sumeriană despre potop, înregistrată în fragmente, care datează de la sfârșitul mileniului al treilea î.Hr., în Epopeea lui Ghilgameş.

„Cine știe cât de departe merge povestea?” s-a întrebat profesorul Ira Spar.

Dacă luăm în considerare sursele Potopului lui Noe pentru a fi inundații regionale și nu un potop global, atunci nu este atât de exagerat. Montgomery a explicat că ar fi putut avea loc unele inundații „geologic plauzibile” care au inspirat povestea.

De exemplu, la sfârșitul anilor 1990, oceanografii William Ryan și Walter Pitman au emis ipoteza, în cadrul unei reuniuni a Uniunii Americane de Geofizică, că în urmă cu aproximativ 7.500 de ani, Marea Mediterană a început să curgă în Marea Neagră, pe atunci izolată, provocând inundații masive în jurul Mării Negre, care ar putea fi la originea Potopului lui Noe, a relatat revista Science în anul 1998.^[sursa]

„Acesta ar fi fost un eveniment perturbator care a inundat întreaga lume cunoscută de oamenii care trăiau acolo și care ar fi putut continua să semene povestea Potopului lui Noe cu unii dintre supraviețuitorii care au fugit în Mesopotamia.”, a declarat Montgomery.

Un studiu publicat în anul 2009 în revista Quaternary Science Reviews a susținut că inundațiile ar fi fost mult mai mici decât cele propuse de Ryan și Pitman, dacă ar fi avut loc.^[sursa]

Dar, în timp ce inspirația pentru povestea Potopului lui Noe este supusă dezbaterii, există o mulțime de alte povești despre inundații din întreaga lume care au fost aparent inspirate de evenimente regionale.

Montgomery a spus că multe povești ale indigenilor americani din Pacificul de Nord-Vest, de exemplu, implică inundații care seamănă mult cu tsunamiurile, cu valuri mari care se prăbușesc pe țărm. Același lucru este valabil și pentru poveștile de pe coastele seismice active ale Americii de Sud și ale insulelor din Pacificul de Sud.