Ce s-a întâmplat cu cei 4 copii ai Cleopatrei după sfârşitul tragic al celebrei regine

Noutăţi

Faimoasa regină Cleopatra a avut patru copii. Unul cu Iulius Cezar și trei cu Marc Antoniu. Dar ce s-a întâmplat cu cei 4 copii ai Cleopatrei după sfârşitul dramatic al reginei?

Până în anul 31 î.Hr. familia ultimei regine ptolemeice a dus o viață magnifică într-un palat de aur, unul dintre cele mai luxoase locuri din lume. Cu toate acestea, atunci când Cleopatra și Marc Antoniu au fost înfrânți de Octavian în timpul bătăliei navale de la Actium, în anul 31 î.Hr. această viață idilică s-a încheiat.

Viitorul împărat roman, care urma să fie cunoscut sub numele de Caesar Augustus, nu a avut milă de dușmanii săi. Acesta spera să-l învingă pe Marc Antoniu și să o ia pe Cleopatra ca trofeu la Roma, pentru a o umili și, în cele din urmă, pentru a o condamna la moarte. Potrivit resurselor antice, acest lucru nu s-a întâmplat, deoarece în anul 30 î.Hr. atât Cleopatra, cât și Marc Antoniu s-au sinucis. Acest fapt i-a lăsat pe copiii lor fără nimeni care să îi protejeze.[sursa]

cei 4 copii ai Cleopatrei
Cei 4 copii ai Cleopatrei trebuiau să reprezinte viitorul marelui regat al Egiptului şi chiar al Imperiului Roman

Speranța pentru un imperiu: cei 4 copii ai Cleopatrei

Fiul cel mare al Cleopatrei s-a născut la 23 iunie 47 î.Hr. Ca fiu al lui Iulius Cezar, a fost numit Caesarion, ceea ce înseamnă ”micul Cezar”. Numele său complet a fost Ptolemeu al XV-lea Philopator Philometor Caesar și a fost ultimul rege al dinastiei Ptolemaice din Egipt.

Cezarion a domnit împreună cu mama sa începând cu 2 septembrie 44 î.Hr. Cleopatrei îi plăcea să creadă că într-o zi fiul său va deveni împărat, la fel cum tatăl său a fost un mare conducător. Fiul Cleopatrei a luat lecții de la cei mai buni profesori, pentru a se pregăti să își îndeplinească viitorul rol cu succes.

• CITEŞTE ŞI:  Cum s-a născut Universul din nimic? Ce a generat Big Bang-ul şi în ce condiţii s-a produs

Probabil că Cezarion a deținut funcția de conducător după moartea mamei sale, la 12 august 30 î.Hr. Cu toate acestea, a fost ucis din ordinul lui Octavian doar 11 zile mai târziu. Odată cu moartea sa, Octavian a pierdut singura concurență pe care o avea la tronul Romei.

Fiii zeilor, copiii Cleopatrei

Cezarion a avut doi frați: Alexandru Helios (în greacă „Soare”) și Ptolemeu Philadelphus. Alexandru Helios s-a născut ca al doilea dintre cei trei fii ai Cleopatrei. În anul 34 î.Hr. a primit titlul de „Rege al Regilor”. Părinții săi au decis să îl facă domnitor al Armeniei, al Parthiei, al Mediei și al tuturor țărilor care vor fi descoperite între râurile Eufrat și Indus. În anul 33 î.Hr., Alexandru s-a logodit cu Iotapa, prințesă a Mediei Atropatene și fiica regelui Artavasdes I.

Cel de-al treilea fiu al Cleopatrei, Ptolemeu Philadelphus, s-a născut în august sau septembrie în anul 36 î.Hr. La sfârșitul anului 34 î.Hr. a devenit conducător al Siriei, Feniciei și Cicilei (o regiune din sudul Anatoliei care astăzi nu mai există). Nicio resursă antică nu menționează că prințul ar fi servit în acțiuni militare sau detalii cu privire la cariera sa politică. Nu există informații nici despre vreun plan de căsătorie – ceea ce sugerează că nu a supraviețuit până la vârsta adultă.

Atunci când Octavian a cucerit Egiptul, l-a cruțat pe Alexandru, dar i-a luat la Roma pe toți copiii Cleopatrei și ai lui Antoniu. Sărbătorindu-și victoria, a făcut o paradă. Unul dintre cele mai mari trofee pe care le-a prezentat romanilor au fost copiii reginei egiptene în lanțuri de aur. Aceștia au defilat pe străzi în spatele unei efigii a mamei lor care ținea un aspic la braț. Octavian i-a dăruit copiii surorii sale mai mari și fostei soții a lui Marc Antoniu – Octavia Minor. Acolo au trăit împreună cu copiii Octaviei.

• CITEŞTE ŞI:  Traian Popovici, primarul român al Cernăuţiului care a salvat 20.000 de evrei

În lucrarea Istoria Romei, istoricul Cassius Dio menționează doar gemeni care au ajuns la Roma. Acest lucru ridică întrebarea dacă Ptolemeu Philadelphus a supraviețuit călătoriei spre Roma. Este posibil să fi murit din cauza unei boli în iarna anului 29 î.Hr. Alexandru Helios a plecat probabil de la Roma împreună cu sora sa geamănă – Cleopatra Selene (în greacă ”Lună”).

O fiică a Lunii

În mod surprinzător, singura fiică a Cleopatrei a devenit cea mai de seamă dintre toți copiii ultimei regine a Egiptului. Atunci când Augustus a aranjat căsătoria ei cu regele Juba al Numidiei la Roma, între anii 26 și 20 î.Hr. nimeni nu ar fi putut ghici că din acest cuplu vor rezulta doi dintre cei mai importanți conducători ai Mauretaniei din întreaga istorie.

Augustus i-a oferit Cleopatrei Selene o zestre uriașă drept cadou de nuntă, astfel încât aceasta a devenit o aliată a Romei. Cum regatul lui Juba a devenit o provincie romană în anul 46 î.Hr. el a devenit un rege fără regat. Din această cauză, cuplul a fost trimis în Mauretania, care era un teritoriu neorganizat care avea nevoie de supravegherea romană.

Cleopatra Selene a fost singurul membru supraviețuitor al dinastiei Ptolemeice. În noua sa capitală, ea a cultivat memoria mamei sale prin construirea de monumente și temple în numele ei. Cleopatra Selene şi soţul său au numit noua capitală Cezareea (Cherchell-ul modern din Algeria). În timpul domniei lor, Regatul Mauretan a înflorit prin exporturi și comerț în zona mediteraneană. Arhitectura orașului era un amestec de stiluri grecești, romane și egiptene.

Cleopatra Selene și Juba al II-lea au avut doi copii. Unul dintre ei a fost o fată al cărei nume nu a fost înregistrat. Unii cercetători cred că era Drusilla de Mauretania, dar femeia cu acest nume ar putea fi și o nepoată a cuplului regal. Mult mai multe informații au supraviețuit despre fiul lor – Ptolemeu de Mauretania. Odată cu moartea sa, în anul 40 d.Hr., el a încheiat istoria dinastiei Ptolemeice.

• CITEŞTE ŞI:  Ce înseamnă "OK": originea incertă a celei mai cunoscute expresii din lume

Data morții Cleopatrei Selene este necunoscută. Ultima monedă cu numele ei a apărut în anul 17 d.Hr.

mormant cleopatra selene
Mormântul lui Juba al II-lea și al soției sale Cleopatra Selene al II-lea în Tipaza, Algeria

Epigrama scrisă de grecul Crinagoras din Mitilene este considerată a fi elogiul Cleopatrei. Acesta pune în lumină posibila dată a morții ei:

„Luna însăși s-a întunecat, răsărind la apus,
Acoperind suferința ei în noapte,
Pentru că a văzut-o pe frumoasa ei omonimă, Selene,
fără suflare, coborând în Hades,
Cu ea a avut în comun frumusețea luminii sale,
și a amestecat întunericul ei cu moartea ei.”

Dacă poemul este o corelație astronomică, el poate fi folosit pentru a afla data morții Cleopatrei. Eclipsele de Lună au avut loc în anii 9, 8, 5 și 1 î.Hr. și în anii 3, 7, 10, 11 și 14 d.Hr. Potrivit fostului director al Antichităților egiptene, Zahi Hawass, Cleopatra Selene a murit în anul 8 d.Hr. După moarte, aceasta a fost înmormântată în Mausoleul Regal din Mauretania, în Algeria de astăzi. Arheologii au descoperit acolo și o inscripție fragmentară dedicată lui Juba și Cleopatrei – regele și regina Mauretaniei.


Abonaţi-vă la newsletter folosind butonul de mai jos, pentru a primi gratuit o notificare pe email atunci când publicăm un articol nou:

Pe aceeaşi temă

CE MAI CITESC ALŢII

asteroid spre Marte

NASA ar fi redirecționat, fără să vrea, un asteroid spre Marte, care va lovi...

0
În urma unei misiuni desfăşurate pentru a testa anumite capacităţi în vederea prevenirii unui dezastru pentru Pământ se pare că NASA a direcţionat, neintenţionat,...
greierul de ierusalim

Gândacul cartofului sau greierul de Ierusalim: o fiinţă fascinantă, dar extrem de violentă

0
Să salutăm gândacul cartofului. Această insectă uriașă care nu poate zbura este cunoscută și sub numele de greierul de Ierusalim, ceea ce este interesant...
maruşca

Maruşca, femeia care i-a dăruit primul copil lui Ştefan cel Mare şi sfârşitul tragic...

1
Ștefan cel Mare a fost domnul Moldovei între anii 1457 și 1504, fiind unul dintre cei mai importanţi domnitori din istoria neamului românesc. Se...

Articole recomandate

Articole recomandate

Distribuie şi prietenilor tăi!

Nu ţine lucrurile interesante doar pentru tine. Şi prietenii tăi şi-ar dori să afle aceste informaţii!
Închide
Share via