Aron Pumnul, profesorul genial care l-a inspirat pe Mihai Eminescu

Aron Pumnul a fost o personalitate remarcabilă a culturii și mișcării de unitate națională românească din secolul al XIX-lea. Născut într-o familie de țărani iobagi din Transilvania, a devenit un cărturar, un lingvist, un filolog și un istoric literar de prestigiu, precum și profesor al unor mari scriitori români, printre care şi Mihai Eminescu.

A fost, de asemenea, un fruntaș al Revoluției Române de la 1848 din Transilvania, pentru care a fost condamnat la moarte în contumacie de autoritățile maghiare.

Viața timpurie și studiile lui Aron Pumnul

Aron Pumnul s-a născut în data de 27 noiembrie 1818, în satul Cuciulata, județul Brașov. A fost al doilea copil al lui Ioan Pumnul și al Mariei, o familie de țărani iobagi, care lucrau pe moșia boierului Ioan Haller. A învățat să citească și să scrie de la tatăl său, care era dascăl la biserica din sat.

La vârsta de 10 ani, Aron a plecat la Odorhei, unde a urmat cursurile unei școli începătoare timp de patru ani. Acolo a învățat limba latină și a intrat în contact cu primele cărți românești tipărite cu litere chirilice.

În anul 1836, a fost admis la Gimnaziul din Blaj, unde a făcut cinci clase și a studiat limba greacă, limba germană, matematica, fizica și filozofia. Aron Pumnul fost influențat de ideile iluministe și naționaliste ale profesorilor săi, precum Gheorghe Șincai și Petru Maior. De asemenea, a participat la activitățile culturale și patriotice ale elevilor români din Blaj, cum ar fi Societatea Literară Română și Societatea Studenților Români.

În anul 1841, Aron Pumnul plecat la Cluj, unde a absolvit cursurile de filozofie la Colegiul Academic. Acolo l-a cunoscut pe Timotei Cipariu, cu care a legat o strânsă prietenie. Împreună au fondat revista Foaie pentru minte, inimă și literatură, prima revistă cultural-literară românească din Transilvania.

În anul 1843, a fost numit profesor de filozofie la Gimnaziul din Blaj. În același an, a fost trimis ca bursier la Institutul Sfânta Barbara din Viena, pentru a face studii teologice. Aici a înființat Societatea Teologilor Români, o asociație național-culturală a tineretului român aflat la studii în Viena. Pe lângă studiile teologice, s-a ocupat și cu studiul filozofiei, istoriei și filologiei. A frecventat bibliotecile și muzeele din Viena și a intrat în contact cu diferite personalități culturale europene.

Activitatea revoluționară

La întoarcerea de la Viena în anul 1846, Aron Pumnul și-a reluat activitatea de profesor de filosofie la gimnaziul din Blaj. A devenit colaborator al lui Timotei Cipariu și al lui Avram Iancu. Împreună au fondat ziarele Organul luminărei (1847), primul ziar românesc cu litere latine, și Învățătorul poporului (1848), un ziar popular și educativ.

Aron Pumnul a fost un lider al mișcării naționale românești din Transilvania și un participant activ la Revoluția Română de la 1848. A avut un rol important în organizarea Adunării Populare din aprilie 1848 de pe Câmpia Libertății din Blaj, unde s-au cerut drepturi politice și sociale pentru românii transilvăneni. De asemenea, a fost membru al Comitetului Național Român și al Gărzii Naționale Române. Mai mult, a luat parte direct la luptele împotriva trupelor imperiale austriece și maghiare.

Ca urmare a activității sale revoluționare, Aron Pumnul a fost condamnat la moarte în contumacie de către autoritățile maghiare. A fost nevoit să fugă din Transilvania în Țara Românească, care era ocupată pe atunci de trupele rusești. De acolo s-a refugiat în Moldova, unde s-a stabilit la Iași.

Cariera didactică a lui Aron Pumnul și opera sa literar-lingvistică

În februarie 1849, Aron Pumnul a fost numit profesor suplinitor de limba română la Institutul Teologic din Cernăuți. Acolo a predat gratuit cursuri și la liceul german până în anul 1852, când a fost numit ca profesor definitiv. În noiembrie 1848, a fost numit prin concurs primul profesor de limba și literatura română la liceul german din Cernăuți.

Aron Pumnul a fost un profesor iubit și respectat de elevii săi. Printre cei mai celebri se numără Mihai Eminescu, Ioan Slavici, Iacob Negruzzi și Vasile Alecsandri.

Aron Pumnul a fost un lingvist care a susținut adoptarea alfabetului latin în locul celui chirilic pentru limba română. A publicat în anul 1847 primul ziar românesc cu litere latine: Organul luminărei . De asemenea, a scris o gramatică comparată a limbilor romanice, numită Gramatica limbilor romanice (1852).

În acelaşi timp, Aron Pumnul a fost un filolog care s-a ocupat cu studiul textelor vechi românești, editând, printre altele, cronica lui Grigore Ureche, Letopiseţele Ţărîi Moldovei (1851-1852).

Aron Pumnul şi influenţele asupra lui Mihai Eminescu

Fiindu-i profesor, Mihai Eminescu a fost impresionat de personalitatea și erudiția lui Aron Pumnul, care i-a trezit interesul pentru limba română, pentru istoria și literatura națională, pentru mișcarea revoluționară din 1848 și pentru cultura europeană.

Aron Pumnul i-a oferit lui Eminescu acces la biblioteca sa bogată de cărţi româneşti și la colecția sa de reviste literare. Mai mult decât atât, i-a îndrumat lecturile și i-a corectat primele încercări poetice. Aron Pumnul i-a fost mentor lui Mihai Eminescu, dar şi un prieten și un model de urmat. Eminescu îl numea „dascălul meu luminat” și îi scria scrisori pline de afecțiune și recunoștință.

Moartea profesorului său l-a întristat profund pe Eminescu. Poetul a participat la înmormântarea sa și i-a dedicat o elegie emoționantă: „La mormântul lui Aron Pumnul”. În această poezie, Eminescu îl elogiază pe Aron Pumnul ca pe un geniu al deșteptării naționale, ca pe un apărător al limbii române, ca pe un înger al culturii și ca pe o stea a Bucovinei:

„Tu ne-ai dat noua ce-ai avut mai sfânt / Limba ta cea dulce ca o rugăminte / Ce-n vecia lumii nu se va pierde-n vânt / Ci va fi mândria neamului cel sfinte.”

Influența lui Aron Pumnul asupra operei lui Eminescu a fost una semnificativă, poetul preluând de la profesorul său ideile latiniste și naționaliste în privința limbii române.

Moartea lui Aron Pumnul

Moartea lui Aron Pumnul a fost una prematură și tragică. S-a stins din cauza unei afecţiuni cardiace cu care se născuse.

Aron Pumnul a murit la 24 ianuarie 1866, la Cernăuți, în casa sa de pe strada Armenească. Avea doar 47 de ani. Moartea sa a produs o mare emoție în rândul elevilor, colegilor și prietenilor săi, care i-au adus omagii și elogii în presa vremii și în scrierile lor. Elevii săi au scos broșura ”Lăcrămioarele învățăceilor gimnaziști la mormântul prea iubitului lor profesor Arune Pumnul”, în care Mihai Eminescu a debutat cu poezia „La mormântul lui Arune Pumnul”.

Moartea iubitului profesor a fost un prilej de doliu național. Au fost prezenți prieteni, cunoscuți, învățăcei, colegi, reprezentanți ai tuturor păturilor sociale, cu toții veniți să-l conducă pe ultimul drum pe îndrăgitul dascăl. A fost înmormântat în curtea bisericii din Cernăuți, acolo unde a fost ridicat un monument funerar cu o placă comemorativă.