După cum este bine cunoscut, mărețul voievod Ștefan cel Mare și Sfânt, fiul lui Bogdan al II-lea, considerat o personalitate marcantă a istoriei României, a fost un om de stat, diplomat și conducător militar de excepție. A avut cea mai lungă domnie din epoca medievală a Țărilor Române, conducând timp de 47 de ani. Viața sa a fost tumultuoasă, reflectând vremurile în care a trăit. După moartea sa, Ștefan cel Mare a fost înmormântat fără sicriu, pe 13 bare de fier, la Mănăstirea Putna în iulie 1504, acest fel straniu de înhumare fiind unul dintre marile mistere legate de domnitorul moldovean.
Moartea lui Ştefan cel Mare a avut loc în data de 2 iulie 1504, pe când domnitorul avea vârsta de 71 de ani. În jurul său s-au adunat boierii şi dregătorii apropiaţi, familia şi urmaşii săi, dar şi medicii care în zadar încercaseră să-i salveze viaţa. Ştirea morţii voievodului moldovean a făcut înconjurul Europei şi a fost prezentată în numeroase cronici.
Înmormântarea fără sicriu a voievodului Ștefan cel Mare a fost menționată pentru prima dată în raportul făcut la cercetarea mormintelor de la Putna, începută în 12 noiembrie 1856, din ordinul administrației imperiale austriece, de către o comisie din care au făcut parte un membru al consistorului mitropolitan, un membru al guvernului din Cernăuţi, un inginer al statului şi un medic.
Ștefan cel Mare a fost înmormântat fără sicriu: locul de veci a fost deschis de două ori
Două secole și jumătate mai târziu, în februarie 1758, la porunca mitropolitului Iacov Putneanul al Sucevei, locul unde se aflau osemintele lui Ștefan cel Mare a fost deschis pentru prima dată. Preoții și călugării prezenți la eveniment au fost profund surprinși să descopere că voievodul fusese înmormântat fără coșciug, doar înveșmântat într-o mantie domnească, așezat pe 13 drugi de fier, cu capul sprijinit de câteva cărămizi zidite. Aceasta este consemnat în zapisul mitropolitului.
În mod bizar, nici cronicarii, nici istoricii de mai târziu nu au relatat despre această înmormântare.[sursa]
Aproape o sută de ani mai târziu, în noiembrie 1856, la insistențele egumenului de la Putna, Artimon Bortnik, o comisie oficială vieneză a deschis mai multe morminte din biserica Mănăstirii Putna, aparținând domnitorului Moldovei Ștefan cel Mare și membrilor familiei sale. La finalul lucrărilor, a fost întocmit un proces-verbal detaliat, publicat ulterior de F. A. Wiekenhauser în „Istoria Mânăstirilor Voroneț și Putna” („Geschichte der Kloster Voronetz und Putna”) în anul 1886.
Din acest document rezultă că, la cea de-a doua deshumare, osemintele voievodului nu au fost atinse, dar, din dispunerea lor, „se putea stabili, cu toată siguranţa, că mormântul fusese înainte încă o dată deschis, cu care prilej, rămăşiţele domnitorului au fost schimbate într-o altă poziţie decât fuseseră aşezate la început”.
Procesul-verbal arată că, în mormântul lui Ştefan, „cadavrul, cu totul descompus şi acoperit de fărâmăturile zidurilor mormântului, era aşezat pe 13 bare de fie, ce erau aşezate pe amândouă părţile laterale ale mormântului.
Din partea de sus a corpului nu se mai vede aproape nimic, şi pe un căpătâi de zid, gros de 12 ţoli (aprox. 30 cm), ce se găseşte în partea capului, se află partea de sus a craniului, încă destul de bine întreţinut, lipsit de orice acoperământ. Aceste rămăşiţe craniene sunt dispuse la o distanţă de cinci ţoli (13 cm) departe de celelalte resturi ale cadavrului îndepărtate de osul frontal, cât şi de ambele oase laterale, care, între timp, s-au rotunjit prin putrezire.
Această împrejurare lansează presupunerea că la acest cadavru capul ar fi fost schimbat pe cale mecanică din poziţia sa naturală cu mult timp în urmă”.
Aspectul îmbrăcăminții cadavrului, împreună cu crucea de aur de pe piept, întărea convingerea că era vorba de o mantie domnească și de un mormânt cioplit în piatră, destinat personalităților de seamă. Capul domnitorului a fost îngropat separat de trup, iar întregul corp nu a fost așezat într-un sicriu, ci pe 13 bare de fier.
La fel a fost înhumat şi Alexandru cel Bun
Este curios faptul că rămășițele voievodului moldovean Alexandru cel Bun au fost descoperite într-un mod similar cu cele ale lui Ștefan cel Mare, fără sicriu, trupul așezat pe un grilaj de fier și capul sprijinit pe un zid de cărămizi. Obiceiul decapitării voievozilor după moartea lor naturală s-a menținut mult timp.
Atât comisia imperială care a cercetat mormântul, cât și alți istorici care s-au aplecat asupra istoriei ștefaniene nu au dubii asupra faptului că „trupurile lui Ştefan cel Mare şi a principelui Alexandru au fost astrucate fără sicrie, numai învelite în veştminte bogate princiare”.
La repatrierea osemintelor lui Dimitrie Cantemir din Rusia în România, pentru a fi reînhumat în Biserica Trei Ierarhi din Iași, s-a constatat că trupul său era, de asemenea, fără cap. Este posibil ca această practică a decapitării domnitorului înainte de înmormântare să-și aibă originea în vremuri precreștine, explicând astfel acest obicei de-a dreptul șocant.
Istoricii au ignorat subiectul
Istoricii nu au abordat sau au evitat să se pronunțe asupra unei probleme esențiale: a fost sau nu Ștefan cel Mare călugărit înainte de moarte? Această întrebare răscolitoare provine din descoperirea senzațională a îngropării modeste, fără coșciug, cu trupul așezat pe 13 bare de fier și cu capul sprijinit pe cărămizi, un ceremonial care pare mai degrabă specific cinului călugăresc decât credincioșilor de rând.
În mod cel puțin straniu, despre înmormântarea domnitorului moldovean nu există nicio relatare. Grigore Ureche, Dimitrie Cantemir, Gheorghe Șincai, A.D. Xenopol și Nicolae Iorga au ignorat subiectul, la fel ca și cronicarii străini.
Care este explicaţia
Au fost voci care au susţinut că Ștefan cel Mare a fost înmormântat fără sicriu, obicei specific mai degrabă popoarelor orientale, întrucât în ultimele zile de viață domnitorul s-ar fi călugărit. Dar istoricul Ștefan S. Gorovei respinge categoric o astfel de supoziție.
„Înhumarea fără sicriu, pe bare de fier, este o practică îndeobște cunoscută, care nu are nimic de-a face cu trecerea în monahism. Descoperirea, bunăoară, la Mănăstirea Bistrița, în mormântul doamnei Ana, a unui asemenea pat de fier nu a dus la concluzia că soția lui Alexandru cel Bun s-ar fi călugărit.
După mărturia arheologilor care au făcut săpăturile de la Putna, «așezarea trupului neînsuflețit al lui Ștefan cel Mare pe bare metalice transversale (sprijinite, la rândul lor, pe o zidărie de cărămidă ad-hoc realizată și menită să le înalțe față de partea inferioară a criptei) este o modalitate relativ curentă de înhumare (reperată și la Putna și în alte părți)». Ea îngăduia descompunerea cadavrului în mormintele zidite, amenajate în interiorul unor biserici, dar avea drept consecință «segmentarea resturilor umane, după descompunerea cadavrului, și căderea lor oarecum dezordonată, în spațiile dintre bare». Spre a evita căderea, în acest fel, a craniului, se recurgea, uneori, la zidirea unui mic prag.” (Gorovei și Székely, 2005, p. 434)
Ștefan Gorovei consideră că ipoteza călugăririi lui Ștefan cel Mare „se întemeiază pe confuzii grave” și că „nici unul dintre argumentele prezentate pentru a o susține nu are vreun temei, documentar sau logic.
În nici unul dintre documentele, pomelnicele sau consemnările cronicărești care ni s-au păstrat din vremea aceea nu se află vreo informație, vreo sugestie, vreo aluzie măcar la intrarea lui Ștefan în monahism, deși un eveniment atât de important nu putea fi uitat sau trecut ușor cu vederea. Nici chiar în Mănăstirea Putna – depozitară nu numai a unor odoare de mare preț, ci și a atâtor tradiții legate de ctitorul său – nu s-a păstrat măcar o vagă umbră a unei asemenea amintiri.”, arată autorul.
Ce s-a întâmplat cu obiectele preţioase din mormânt
Obiectele preţioase din mormântul lui Ştefan cel Mare au fost sustrase.
„Cu întristare trebuie comisiunea să recunoască faptul că mortul despre care este vorba în această scrisoare este Ştefan cel Mare şi că de mormântul său s-a atins o mână criminală şi că, spre orice scop bun s-ar fi întrebuinţat cele luate din mormântul său, fapta a fost nepermisă, ilegală, faţă de evlaviosul ctitor şi cel mai mare binefăcător al mănăstirii, faptă penală şi ruşinoasă.
Prădarea acestui mormânt este dovedită de poziţia contrară oricărei stări normale – îndreptată către uşă, a părţii superioare aflate a capului, care a fost găsită zăcând goală, fără nici o îmbrăcăminte, pe când în toate celelalte cinci morminte deschise s-au aflat acoperăminte de cap, părţi de coroană şi cealaltă îmbrăcăminte; cealaltă îmbrăcăminte, aparent bogată, care s-a găsit în mormântul lui Ştefan cel Mare, lasă de asemenea să se conchidă la existenţa unui corespunzător acoperământ a capului, fără de care nici unul din cadavrele cercetate n-au fost înmormântate.
Că, în fine, mortul arătat din scrisoarea fatală de mai sus, care este ţinută într-un mod aşa de bătător la ochi, misterios, – nu este altul decât Ştefan cel Mare, rezultă deplin, indubitabil, din însemnarea care se află pe partea exterioară a acestei scrisori, însemnarea făcută de egumenul de pe atunci al Putnei şi care sună aşa: «această scrisoare este de la Prea Sfinţitul Mitropolit lacov, în care scrie despre trimiterea lucrurilor, aflate în mormântul din pomelnic» (adică naos, prima despărţitură unde se află mormântul lui Ştefan cel Mare), ca să facă din ele două coroane pentru icoana făcătoare de minuni.”, consemnează comisia imperială.
Pe lângă obiectele prețioase, corespunzătoare rangului său, cu siguranță că Ștefan cel Mare a avut lângă el în mormânt și o sabie. Despre aceasta, însă, nu au fost descoperite informaţii până în prezent.
Abonaţi-vă la newsletter folosind butonul de mai jos, pentru a primi gratuit o notificare pe email atunci când publicăm un articol nou: