Mehmed al VI-lea: izgonirea ultimului sultan şi sfârşitul Imperiului Otoman

Mehmed al VI-lea a fost cel de-al 36-lea și ultimul sultan al Imperiului Otoman, domnind între anii 1918 – 1922. El a preluat tronul după înfrângerea Imperiului Otoman în Primul Război Mondial și a încercat să salveze statul de la dezintegrare.

Mehmed al VI-lea, cunoscut şi ca Vahideddin, s-a născut în data de 14 ianuarie 1861, la Istanbul, fiind al patrulea fiu al sultanului Abdul-Medjid și al soției sale, Gülistü Kadin. În ciuda faptului că Mehmed a fost pregătit să preia tronul încă din copilărie, a fost mereu umbrit de Şehzade Yusuf Izzeddin, care a fost considerat succesorul cel mai potrivit. Totuși, când acesta a murit subit în anul 1916, Mehmed a devenit moștenitorul tronului.

Probleme încă de la urcarea pe tron

Primul Război Mondial a fost un dezastru pentru Imperiul Otoman, iar sultanatul lui Mehmed a început să se prăbușească chiar în primele luni ale domniei sale. Forțele britanice și cele aliate cuceriseră Bagdadul, Damascul și Ierusalimul în timpul războiului. Cea mai mare parte a Imperiului Otoman a fost ulterior împărțită de către aliații europeni.

În data de 10 august 1920, Mehmed al VI-lea a fost nevoit să semneze Tratatul de la Sèvres, un tratat de pace dintre Imperiul Otoman și Puterile Aliate. Acesta prevedea împărțirea teritoriilor otomane între puterile învingătoare și recunoașterea unor state independente precum Armenia sau Kurdistan.

Acest tratat a fost respins de mișcarea naționalistă turcă condusă de Mustafa Kemal Atatürk, care a organizat o rezistență armată împotriva ocupației străine. Mehmed al VI-lea nu a avut autoritate asupra naționaliștilor, aceştia formând Marea Adunare Națională a Turciei, cu sediul la Ankara.

În anul 1921, Mehmet al VI-lea l-a numit pe vărul său Abdulmecid Efendi ca moștenitor al tronului. În acest fel, spera să obțină sprijinul naționaliștilor, care îl preferau pe acesta. Însă această manevră nu a avut succes și războiul dintre naționaliști și puterile aliate a continuat până în anul 1922, când naționaliștii au obținut victoria decisivă în Bătălia de la Dumlupınar.

Alungarea de pe tron şi exilul lui Mehmed al VI-lea

În data de 1 noiembrie 1922, Marea Adunare Națională a Turciei a desființat sultanatul și l-a declarat pe Mehmet al VI-lea trădator. Urmare acestui fapt, sultanul a fost expulzat din Constantinopol și obligat să plece în exil la bordul vasului de război britanic Malaya, în data de 17 noiembrie.

Viața lui Mehmet al VI-lea în exil nu a fost una foarte fericită. A fost nevoit să părăsească țara pe care a condus-o și să se adapteze la o nouă cultură și un nou stil de viață.

Mai întâi s-a refugiat în Malta, unde a fost supravegheat de autoritățile britanice care îl considerau responsabil pentru genocidul armenilor. Ulterior, s-a mutat pe Riviera Italiană, acolo unde a cumpărat o vilă la San Remo, numită Villa Allamel. Fostul sultan a încercat să mențină legătura cu familia sa și cu membrii Casei Imperiale, ai cărei membri erau împrăștiați prin Europa și Orientul Mijlociu. A sperat să se întoarcă în Turcia dacă situația politică se va schimba, dar acest lucru nu s-a întâmplat.

În timpul exilului, Mehmed al VI-lea a trăit o viață liniștită și retrasă, evitând să se implice în politică. A fost descris ca fiind un bărbat amabil și modest, preocupat de studiul istoriei și culturii turcești. A avut-o alături pe una dintre cele cinci soţii ale sale, în vârstă de numai 18 ani.

Mehmed al VI-lea a murit în data de 16 mai 1926, din cauza diabetului și a altor probleme, la vârsta de 65 de ani. Fiica sa, Sabiha Sultan, considera că moartea tatălui său nu a survenit în mod natural. Din acest motiv, a solicitat efectuarea unei autopsii. Raportul medicilor legişti a arătat că sultanul murise din cauza arterosclerozei. Tot Sabiha Sultan a făcut rost de bani și a reușit să-i transporte trupul tatălui său în Siria. Sultanul a fost înmormântat la Moscheea Tekkiye, a lui Suleiman Magnificul, din oraşul Damasc.