Familial sau familiar? Cum se scrie corect şi care este explicaţia

Noutăţi

Familial sau familiar? Cum se scrie corect? Aceasta este o greşeală frecventă, pe care o şi auzim, nu doar o vedem în scris. Răspunsul este simplu: ambele forme sunt corecte, însă au sensuri diferite.

Forma corectă: Aceste amintiri familiale mi-au trezit un sentiment de nostalgie.
Acest peisaj îmi este familiar.
Forma greşită: Am de rezolvat niște probleme de natură familiară.
Când am intrat în sat, am zărit un cadru familial.

Cum este corect: familial sau familiar?

cum se scrie

După cum am precizat, ambele cuvinte există în limba română şi ambele sunt corecte, dar au semnificații diferite. Aşadar, trebuie acordată atenţie modului în care sunt folosite.

Familial este un adjectiv care se referă la ceva care aparține familiei, privitor la familie sau destinat familiei. 

De exemplu:

  • “Un mediu familial armonios este bun pentru copil.”
  • “Întotdeauna se va ivi o problemă familială.”

Familiar este un adjectiv sau un adverb care se referă la ceva care este folosit în vorbirea obișnuită, simplu, fără pretenții sau care este bine cunoscut, obișnuit cuiva.

De exemplu:

  • “Mi-a vorbit pe un ton familiar.”
  • “Când am ieşit din maşină am dat peste un loc familiar.”
• CITEŞTE ŞI:  Fi sau Fii? Fii sau Fiii? | Cum se scrie corect şi care este explicaţia

Abonaţi-vă la newsletter folosind butonul de mai jos, pentru a primi gratuit o notificare pe email atunci când publicăm un articol nou:

Pe aceeaşi temă

CE MAI CITESC ALŢII

cum se scrie

Altădată sau altă dată? Cum se scrie corect şi care este explicaţia

0
Altădată sau altă dată? Cum se scrie corect? Limba română are multe capcane, iar aceasta este una dintre ele. Cu toate acestea, explicaţia este...
crează sau creează

Crează sau creează? Cum se scrie corect şi care este explicaţia

0
Crează sau creează? Cum se scrie corect? Aceasta este una dintre greşelile gramaticale frecvente ale românilor. Pentru unii, aceste greşeli sunt extrem de supărătoare,...
şti sau ştii

Şti sau ştii? Cum este corect şi care este explicaţia

0
Şti sau ştii? Cum se scrie corect? Acest verb pune în dificultate românii şi mulţi greşesc atunci când se exprimă în scris. Forma corectă: Tu...

Articole recomandate

Articole recomandate

Distribuie şi prietenilor tăi!

Nu ţine lucrurile interesante doar pentru tine. Şi prietenii tăi şi-ar dori să afle aceste informaţii!
Închide
Share via