Mauro Prosperi, sportivul care a rătăcit prin deşert vreme de 10 zile, fără mâncare şi apă

Mauro Prosperi este un maratonist italian, fost poliţist, care a supravieţuit vreme de 10 zile în deşertul Sahara, după ce s-a rătăcit în timp ce alerga în cadrul uneia dintre cele mai grele competiţii din lume. Atletul a fost nevoit să recurgă la gesturi extreme pentru a supravieţui, însă destinul a fost de partea sa în cele din urmă.

Marathon des Sables este o cursă de supravieţuire, desfăşurată anual în Maroc. Competiţia ţine 7 zile, în care concurenţii aleargă prin deşertul Sahara o distanţă de 250 de kilometri, în 6 etape. Aceasta este una dintre cele mai dure competiţii din lume. Atât de dură, încât fostul poliţist şi participant la Olimpiadă Mauro Prosperi, a fost nevoit să completeze un formular înainte de a participa la concurs, în care şi-a asumat faptul că ar putea să păţească lucruri grave, inclusiv să moară în timpul concursului.

În ziua de azi, la Marathon des Sables participă în jur de 1.300 de concurenţi. În anul 1994, atunci când Mauro Prosperi a participat la acest ultramaraton, erau înscrişi doar 80 de participanţi. Aşadar, o mare parte a competiţiei, alergătorii erau pe cont propriu, înconjuraţi de o mare de nisip.

Mauro Prosperi, pierdut în deşert timp de 10 zile

Atletul a pornit în cursă şi a spus că a fost „vrăjit” de peisaj atunci când a sosit în Maroc. În ziua a patra a competiţiei, urcase deja până pe poziţia a patra. Norocul său s-a schimbat atunci când a fost lovit de o furtună violentă de nisip, care a durat în jur de 8 ore.

„Nisipul mă lovea în faţă, de parcă era o furtună de ace.”, a povestit ulterior Prosperi într-un interviu acordat BBC. Din cauza intensităţii vântului, a început să sângereze din nas, suferind răni şi la nivelul gâtului.

Deodată, atletul s-a trezit pierdut în imensitatea deşertului Sahara. În următoarele 10 zile, avea să lupte pentru viaţa sa în deşertul nemilos, având asupra sa doar un cuţit, un compas, un sac de dormit şi o rezervă de fructe deshidratate în rucsacul său.

Instinctul de supravieţuire al lui Mauro Prosperi a intrat în acţiune imediat. Deşi nu este recomandat, sportivul şi-a amintit că urina poate fi consumată totuşi în condiţii extreme. Pentru a evita toxinele, ar fi bine să fie depozitată cea din momentul în care organismul este încă bine hidratat. Astfel, sportivul a urinat în sticla de apă de rezervă şi nu s-a atins de ea până în ziua a patra în care a rătăcit prin deşert.

În ziua a doua de când s-a pierdut, Prosperi şi-a pierdut toate speranţele de a fi găsit rapid. Un elicopter al poliţiei marocane a trecut prin zonă. Sportivul a încercat să atragă atenţia, aprinzând un mic semnal luminos, însă nu a fost zărit.

S-a adăpostit într-un sanctuar musulman abandonat

După câteva zile, Mauro Prosperi a descoperit un sanctuar musulman abandonat (foto sus). Acela era locul în care beduinii nomazi se opreau atunci când traversau deşertul. S-a urcat pe acoperişul construcţiei, pentru a arbora un mic steag al Italiei, în speranţa că va fi observat din zbor. Atunci a descoperit o colonie de lilieci.

„M-am hotărât să le beau sângele. Am prins câţi lilieci am putut, le-am tăiat capetele şi le-am scos măruntaiele cu un cuţit. Am mâncat cel puţin 20 de lilieci. Cruzi. Am făcut doar ceea ce şi ei fac prăzilor lor.”, a mai declarat Mauro Prosperi.^[sursa]

A încercat să-şi încheie socotelile cu viaţa

După ce un avion a survolat zona şi nici de această dată nu a fost văzut, sportivul a ajuns în limita disperării. Atunci a luat decizia drastică de a-şi lua singur viaţa, crezând că nu mai are nicio şansă de a fi salvat.

A scris un mesaj de adio pentru familia sa, folosind o bucată de cărbune, după care s-a întins lângă sanctuar. Şi-a secţionat antebraţul folosind cuţitul pe care îl avea, şi apoi şi-a aşteptat sfârşitul. A sperat ca trupul să-i fie găsit rapid la sanctuarul din deşert, pentru a fi declarat mort, iar soţia sa să poată încasa pensia de urmaş.

Din cauza tăieturilor şi a faptului că era foarte deshidratat, sângele se coagulase în loc să curgă. Dimineaţa a venit, iar Mauro Prosperi era încă în viaţă. A văzut acest lucru ca pe un semn că trebuie să lupte şi astfel şi-a recăpătat motivaţia de a trăi.

Atletul şi-a amintit unul dintre sfaturile primite înainte de concurs, respectiv acela de a se îndrepta spre nori în cazul în care se rătăceşte. Şansele să întâlnească oameni în acea direcţie erau mai mari. În călătoria sa a mâncat şerpi şi şopârle crude, dar şi plante mici, crescute pe malurile râurilor secate.

Salvarea lui Mauro Prosperi

În acelaşi timp, organizatorii şi familia sportivului îl căutau neîntrerupt prin deşert. Au găsit mici indicii, lăsate intenţionat de către Mauro Prosperi, inclusiv şireturile adidaşilor săi. Însă erau convinşi că sportivul nu supravieţuise căldurii sufocante, fără mâncare şi apă.

În cea de-a opta zi, însă, norocul lui Prosperi s-a schimbat. A dat peste o oază în deşert, unde a stat pur şi simplu ore întregi şi a băut apă. În ziua următoare a luat primul contact cu oameni, găsind un mic grup de femei într-un cort mare de berberi. Aceştia sunt un popor indigen, care se trage din nordul Africii. Berberii au contactat organele de poliţie, cerând ajutorul.

Mauro Prosperi a aflat că ajunsese în Algeria. Se abătuse 219 km de la traseu. Ajuns la un spital pentru a primi îngrijiri medicale, sportivul a aflat că slăbise 16 kg în zilele în care a rătăcit prin deşert, cântărind doar 45 kg. Luni de zile după acel moment, Mauro Prosperi a putut consuma doar lichide şi mâncare pasată. Şi-a revenit complet abia în cursul anului următor.

La doar patru ani de la acel eveniment, Mauro Prosperi s-a întors în Maroc, pentru a participa din nou la competiţia Marathon des Sables. A reuşit să termine traseul care aproape i-a luat viaţa. De atunci, Mauro Prosperi a alergat în peste 10 maratonuri în deşert. În ansamblu, supraviețuirea lui Mauro Prosperi în deșert a fost o performanță remarcabilă, care a implicat reziliență, ingeniozitate și dorinţa de a trăi. Povestea sa continuă să inspire mulți oameni şi în ziua de azi.