Liliacul cu cap de ciocan este denumit astfel datorită capului supradimensionat al masculilor, care a evoluat pentru a amplifica și proiecta sunetele de claxon pe care le produc pentru a impresiona femelele în timpul curtării.
Denumire: Liliacul cu cap de ciocan (Hypsignathus monstrosus)
Unde trăiește: Pădurile de câmpie din Africa Centrală și de Vest
Ce mănâncă: Fructe – inclusiv smochine, banane, guave și mango – și muște.
De ce este impresionant: Acești „mega-lilieci” sunt cei mai mari din Africa continentală. Sunt numiți astfel după capetele ciudat de alungite ale masculilor, care conțin o cameră de rezonanță mare care le amplifică sunetele. Acest cap bizar este produsul sistemului neobișnuit de împerechere al liliecilor.
Liliacul cu cap de ciocan, o fiinţă fascinantă
Liliacul cu cap de ciocan se numără printre puținele specii de lilieci care au un sistem de curtare de tip lek – un fel de paradă în care până la 150 de masculi se adună de două ori pe an pentru a impresiona femelele cu „claxoane” puternice și un spectacol de fluturare a aripilor.[sursa]
Masculii se agață de copacii de pe malul râurilor și claxonează ore în șir, în timp ce femelele zboară pentru a selecta un partener potrivit.
Femelele sunt extrem de pretențioase, aleg aceiași 6% dintre masculi ca parteneri în 79% din cazuri (ceea ce înseamnă că ceilalți 94% dintre masculi sunt norocoși doar o dată pe lună). Cele mai puternice claxoane atrag de obicei cea mai mare atenție, astfel că masculii au dezvoltat o cutie vocală, sau laringe, care ocupă aproximativ jumătate din cavitatea corporală.
Conform unui studiu din anul 1990, laringele lor este atât de mare încât împinge inima, plămânii și intestinele în spate și în lateral.
Sunetele masculilor au ecou în interiorul toraxului și al capetelor bizare, asemănătoare cu cele ale garguielor, înainte de a ieși prin nările evazate și buzele pendulare. Acest cap elaborat a inspirat probabil numele latin al speciei de liliac cu cap de ciocan, „monstrosus”, care se traduce, în mod evident, prin „monstruos”.
Liliacul cu cap de ciocan are cel mai pronunțat dimorfism sexual dintre chiroptere
Femelele nu au nevoie de capete mari pentru a impresiona un partener, așa că au în schimb boturi mai înguste, asemănătoare celor de vulpe. Corpurile lor sunt, de asemenea, mai mici, cântărind aproximativ jumătate din greutatea masculilor – 230 de grame față de 420 g – și măsurând aproximativ 20 de centimetri lungime, față de până la 30 cm pentru masculi.
Cu toate acestea, atât masculii, cât și femelele au o anvergură a aripilor de aproximativ 1 metru și o blană netedă, de culoare gri-maronie.
Masculii consumă smochine, în timp ce femelele și puii consuma fructe moi. S-a sugerat că masculii consuma smochinele, care sunt mai nutritive, deoarece au nevoie de energie suplimentară pentru parada nupțială.
Deși sunt frugivori, ceea ce înseamnă că se hrănesc cu fructe, se crede că liliacul cu cap de ciocan devine ocazional carnivor. Un studiu din anul 1968 a raportat observații ale acestor lilieci care se hrănesc cu resturi de carne de pasăre și ucid pui pentru a le bea sângele în Gabon. Observatorul, un colecționar de herpetologie pe nume Harry Andrew Beatty, a salvat de două ori găini care au fost „atacate noaptea târziu de Hypsignathus”, potrivit studiului.
Un alt fapt amuzant despre liliacul cu cap de ciocan? Își înfășoară aripile uriașe în jurul nasului cocoșat pentru a adormi.
Abonaţi-vă la newsletter folosind butonul de mai jos, pentru a primi gratuit o notificare pe email atunci când publicăm un articol nou:
