Între secolele XVI-XVII, în timpul dinastiei Safevizilor, persanii au construit mii de turnuri de porumbei. Deşi am fi tentaţi să credem că au făcut asta pentru carnea păsărilor, adevărul este altul. Aceasta era o metodă ingenioasă de a obţine îngrăşământ natural.
Ibn Battuta a fost un explorator și scriitor marocan care a vizitat aproape toate țările musulmane și multe alte regiuni din Asia, Africa și Europa, între anii 1325 și 1354. El a scris o carte despre călătoriile sale, numită Rihla („Călătorie”), care este una dintre cele mai faimoase opere de literatură de călătorie din istorie. Exploratorul a menţionat aceste turnuri în scrierile sale, fapt care atestă existenţa turnurilor de porumbei de cel puţin 800 de ani.
El a descris turnurile ca fiind niște clădiri rotunde, înalte și frumoase, pline de porumbei care erau hrăniți cu grâu și orz de către proprietarii lor. El a explicat că scopul acestor turnuri era de a colecta excrementele porumbeilor, care erau folosite ca îngrășământ pentru culturile agricole. Exploratorul a spus că acest îngrășământ era atât de prețios încât un sac valora mai mult decât un sac de bumbac. Marocanul a mai spus că porumbeii erau considerați ca fiind animale sacre și că nimeni nu îndrăznea să le facă rău sau să le fure.[sursa]
Cum funcţionau fascinantele turnuri de porumbei ale persanilor
Turnurile de porumbei erau parte integrantă a sistemului agricol al Iranului, deoarece furnizau o sursă valoroasă de îngrășământ natural pentru culturile de pepeni, castraveți, orez și bumbac. Aceste culturi erau foarte apreciate de iranieni și de comercianții străini, care le exportau în Europa și Asia.
Pepenii erau considerați un simbol al bogăției și al ospitalității, fiind oferiți ca daruri sau servite la ocazii speciale. Castraveții erau folosiți pentru a face murături, care erau consumate pe tot parcursul anului. Orezul era baza alimentației iraniene, fiind preparat în diferite moduri, cum ar fi pilaf sau tahdig. Bumbacul era folosit pentru a produce țesături fine și colorate, care erau folosite pentru îmbrăcăminte, covoare, corturi și alte obiecte decorative.
Turnurile de porumbei erau construite în apropierea câmpurilor agricole sau a satelor, având o formă cilindrică sau conică, cu o înălțime de până la 20 de metri și un diametru de până la 25 de metri. Turnurile aveau o singură intrare, situată la o înălțime de aproximativ 3 metri de la sol, care putea fi accesată printr-o scară mobilă sau printr-o deschidere în perete. Intrarea era suficient de mică pentru a permite doar accesul porumbeilor și a împiedica intrarea prădătorilor sau a oamenilor nedoriţi.
În interiorul turnurilor existau mii de nișe sau găuri în perete, unde porumbeii își făceau cuiburile. Unele turnuri puteau găzdui peste 10.000 de porumbei. Porumbeii erau hrăniți cu semințe sau resturi vegetale de către proprietarii turnurilor, care îi considerau ca pe niște animale domestice. Porumbeii erau lăsați să zboare liber pe timpul zilei, revenind la turn la apusul soarelui.
Cum erau folosite îngrăşămintele
Excrementele porumbeilor se acumulau pe podeaua turnului sau într-o groapă centrală, unde se uscau și se transformau într-un praf fin și fertil. O dată pe an sau la doi ani, proprietarii turnurilor colectau acest praf și îl foloseau pentru a fertiliza câmpurile agricole.
Excrementele porumbeilor conțineau nutrienți esențiali pentru plante, cum ar fi azotul, fosforul, potasiul, calciul și sulful. Acești nutrienți ajutau la creșterea randamentului și a calității recoltei, precum și la prevenirea bolilor și a dăunătorilor.
Excrementele porumbeilor erau considerate ca fiind cele mai bune îngrășăminte naturale disponibile la acea vreme, fiind mult superioare celorlalte tipuri de gunoi de grajd provenit de la alte animale domestice. Excrementele porumbeilor erau atât de valoroase încât erau uneori vândute sau schimbate cu alte produse agricole sau bani. De asemenea, excrementele erau folosite și în alte scopuri, cum ar fi tăbăcirea pielii, fabricarea prafului de pușcă sau a săpunului.
Turnurile de porumbei în prezent
Aceste turnuri de porumbei antice reprezintă o dovadă a ingeniozității și a adaptabilității oamenilor la mediul și la resursele lor naturale. Turnurile reflectă o relație armonioasă și reciproc avantajoasă între om și natură, bazată pe respect și cooperare.
În ziua de azi, fascinantele turnuri de porumbri sunt considerate ca fiind parte a patrimoniului cultural și istoric al Iranului, fiind protejate de lege. Din păcate, multe dintre aceste turnuri au fost abandonate sau distruse în ultimele decenii, din cauza urbanizării, industrializării, schimbărilor climatice sau a conflictelor armate.
Doar câteva sute de turnuri de porumbei mai există în prezent, fiind împrăștiate în diferite regiuni ale Iranului, precum Isfahan, Yazd, Kerman, Fars sau Qom. Unele dintre aceste turnuri au fost restaurate sau transformate în muzee sau atracții turistice, în încercarea de a păstra și de a promova această moștenire unică și fascinantă.
Abonaţi-vă la newsletter folosind butonul de mai jos, pentru a primi gratuit o notificare pe email atunci când publicăm un articol nou: