Cele 7 minuni ale lumii antice reprezintă o listă ce conține șapte edificii din Antichitate. Lista era un fel de ghid turistic pentru călătorii din lumea antică, ce voiau să vadă cele mai cunoscute destinații din acea perioadă.
Evident, călătoriile erau mai dificil de întreprins în acele vremuri, motiv pentru care lista cu aceste edificii s-a răspândit în lumea întreagă, devenind un soi de legendă. Pentru a înţelege contextul, trebuie să ne imaginăm că trăim într-o lume în care nu există internet, televiziune, avioane sau mașini. O lume în care singura modalitate de a călători și de a descoperi alte culturi este să ne deplasăm pe jos, cu căruțele sau cu navele. O lume în care construcțiile umane sunt realizate cu unelte simple, din piatră, lemn, metal sau lut. Apoi trebuie să ne imaginăm sentimentul resimţit în momentul în care vedem cu propriii ochi niște edificii care ne depășesc cu mult înălțimea, care au forme şi structuri nemaivăzute până atunci sau care par să plutească în aer. Un sentiment de nedescris!
Aceasta este lumea în care au trăit cei care au văzut edificiile din lista cu cele 7 minuni ale lumii antice. O listă de construcții remarcabile, care au impresionat și inspirat generații întregi de călători, artiști și istorici. O listă care ne spune povestea imaginației și a aptitudinilor tehnice ale civilizațiilor antice din zona mediteraneană și orientală. O listă care ne arată cum oamenii au lăsat urme durabile în timp, dar mai ales în cultură.
Cea mai veche versiune cunoscută a listei îi aparține lui Antipater din Sidon și a fost elaborată în secolul al II-lea î.Hr.; se pare că se bazează pe ghidurile populare printre călătorii eleni și cuprinde doar clădiri din jurul Mării Mediterane, unde siguranța călătoriilor era oarecum asigurată.
Cele 7 minuni ale lumii antice
1. Marea Piramidă din Giza
Marea piramidă din Giza este singura dintre cele 7 minuni ale lumii asupra căreia nu se fac speculații referitoare la formă, mărime și prezentare. Este cea mai veche și totuși singura care a supraviețuit timpului. A fost construită ca mausoleu pentru faraonul Kufu acum aproape 4.600 de ani, fiind cea mai înaltă clădire, până la apariția turnului principal al Catedralei Lincoln din Anglia anilor 1311.
Piramida avea o înălțime de 147 de metri la finalizare, dar astăzi, din cauză că a pierdut o parte din pietre, mai are doar 139 de metri. Interiorul conține un sistem de pasaje care conduc spre o mare galerie care la rândul ei duce spre o cameră cu sarcofage goale, numită adesea Camera Regelui. Marea Piramidă din Giza a fost cea mai înaltă construcție din lume mai mult de 43 de secole, până în secolul al XIX-lea, în anul 1889, când a fost construit Turnul Eiffel.
Mai mult, pasajele din Marea Piramidă conduc spre alte două camere care sunt cunoscute drept Camera Reginei, dar și o cameră subterană, sub piramidă. Scopul acestor două camere este încă discutat. În anul 2017, specialiștii care examinau piramida au găsit un spațiu gol de mari dimensiuni, deasupra marii galerii, care ar mai putea conține și alte camere.
2. Statuia lui Zeus din Olimpia
Statuia lui Zeus este una dintre cele 7 minuni ale lumii antice, sculptată în tehnica criselefantină, în fildeș ornată cu aur și având o structură internă din lemn. Statuia, cu o înălțime estimată la aproximativ 13 metri, a fost realizată de către sculptorul Phidias în preajma anului 435 î.Hr. în orașul Olympia din Grecia. Pentru adăpostirea statuii a fost construit un templu.
Monumentul „îl înfățișează pe Zeus stând, dar cu toate acestea aproape că atingea tavanul cu capul, ceea ce dă impresia că zeul ar fi putut decoperta templul dacă ar fi fost să se ridice.”, conform scriitorului elen Strabon. Se crede că în anul 394 d.Hr. statuia a fost transportată la Constantinopol, unde avea să fie distrusă de un incendiu în anul 475.
În anul 1958 a fost descoperit la Olympia și atelierul lui Phidias unde s-a lucrat la realizarea statuii și au putut fi identificate câteva din tehnicile de lucru. Ulterior, acest atelier a fost transformat într-o bazilică creștină, în prezent ruinată.
3. Templul lui Artemis din Efes
Construit in jurul anului 550 î.Hr. de către Croesus, regele Lidiei, templul era elogiat de antici pentru frumusețea sa. Un templu de mici dimensiuni, construit în cinstea zeiței Artemis, zeitate asociată cu animalele și vânătoare exista în Efes, dar regele care cucerise regiunea l-a consolidat.
Templul a fost construit timp de 120 ani, după planurile concepute de către Chersiphron și fiul său, Metagenes. Clădirea a avut 51 m lățime și 105 m lungime. De asemenea, avea 127 de coloane înalte de 18 m, care susțineau acoperișul. În interiorul templului se afla statuia înaltă de 2 metri a zeiței Artemis, acoperită cu aur și argint.
Philon din Alexandria a spus despre acest edificiu: „Am văzut zidurile din Babilon, am văzut grădinile din Semiramis, am văzut statuia lui Zeus din Olimp, Colosul din Rodos, piramidele. Dar când am văzut templul din Efes, celelalte minuni au dispărut ca în ceață.”
În anul 262, templul a fost avariat de un cutremur și jefuit de goți – un grup de popoare germanice care veneau din Scandinavia. Ceea ce a mai rămas din templu pare să fi fost abandonat și distrus în jurul secolului V, după cum menționează scrierile creștine.
4. Grădinile Suspendate ale Semiramidei
Potrivit legendelor, regele babilonian Nabucodonosor al II-lea din secolul al VI-lea, deținea un labirint complex de cascade și vegetație deasă, înglobate în cadrul unui palat pentru soția sa, Amitis din Media, căreia îi era dor de Persia, ținutul natal. Cu toate acestea, arheologii încă mai au dubii cu privire la existența grădinii.
Acestea au fost menționate de mai mulți scriitori antici. Excavațiile arheologice din zona Babilonului antic, localizat la aproximativ 100 kilometri de Bagdad, zona de nord a Irakului, nu au putut identifica cu exactitate dovezi concrete privind existența grădinilor. Nu există nici înregistrări babiloniene care să le ateste.
După informațiile istoricului Diodor din Sicilia, uriașele grădini ocupau o suprafață de 15000 m² și se ridicau în patru terase până la 77 metri înălțime. Pe terase erau plantați arbori din mai multe specii, unii dintre ei fiind înalți de 24 metri. Erau udați de pompe cilindrice, al căror secret nu se cunoaște încă. Sub terase, sprijinite pe mai multe coloane, se găseau camere răcoroase pentru familia regală. După unele relatări, se pare că vestitele grădini au fost dărâmate de perși, în timpul ocupării Babilonului, tot atunci fiind dărâmat și Turnul Babel.
5. Mausoleul din Halicarnas
Construit pentru satrapul Mausolus din nordul Anatoliei în 353 î.Hr., mormântul a avut un impact puternic asupra scriitorilor antici. Scriitorul Pliniu cel Bătrân scria că monumentul a avut parte de cei mai iscusiți constructori ai vremii – Scopas, Briaxis, Timoteus și Leochares.
Atunci când Artemisia, soția lui Mausolus a murit, mausoleul era neterminat și nu se știa dacă sculptorii aveau să mai fie plătiți. „Cu toate acestea ei nu și-au părăsit locurile de muncă până ce nu au terminat lucrarea, considerând construcția ca o încununare a talentului lor”, mai spunea Pliniu.
Pe un soclu înalt, cu cinci trepte, cu dimensiunile de 39 m lungime și 33 m lățime, se găsea un suport lung de 33 m, lat de 27 m și înalt de 22 m. Pe acesta se înălța templul funerar propriu-zis, susținut de 39 de coloane, având 39 m fiecare (singura parte ce amintea arhitectura greaca tradițională). Imediat deasupra acoperișului se mai inălța o piramidă cu 24 de trepte, pe al cărei vârf trunchiat era așezată cvadriga. Cu o înălțime totală de 49 m, mausoleul ar fi putut echivala în zilele noastre cu o clădire cu 16 etaje.
Mâna omului nu a distrus cel mai celebru monument funerar al antichității, al carui nume a devenit generic pentru toate marile morminte construite mai târziu. Marii cuceritori, cum ar fi Alexandru cel Mare, care a cucerit orașul Halicarnas în anul 334 î.Hr., au cruțat monumentul și l-au tratat cu respect. De-abia în secolul al XII-lea d.Hr., un puternic cutremur a distrus monumentul.
6. Colosul din Rodos
Colosul din Rodos, o statuie imensă care îl înfățișa pe zeul grec solar Helios. A fost construită în Rodos, o insulă de pe coasta Turciei de azi, in jurul anului 226 înaintea erei noastre. În prezent, nu a mai rămas nimic din această sculptură, iar localizarea și înălțimea exactă a monumentului încă se constituie ca subiect de discuție.[sursa]
Statuia avea o înălţime de circa 33 de metri. Pentru a face o comparaţie, Statuia Libertății este cu doar 4 metri mai înaltă decât era Colosul din Rodos. Acesta din urmă ar fi fost realizat într-o perioadă de 12 ani și ar fi fost finalizat în anul 282 î.Hr.
7. Farul din Alexandria – ultima dintre cele 7 minuni ale lumii antice
În lista inițială a lui Antipater, Farul din Alexandria era înlocuit cu Poarta Zeiţei Ishtar. Construit la ordinele faraonului Ptolemeu al II-lea, farul ghida marinarii din Alexandria în Egipt, unul dintre cele mai mari porturi ale lumii antice. A fost construit pe insula Pharos, localizată la intrarea în portul din Alexandria.
Un drum pietruit a fost construit pentru a conecta insula de continent. Farul avea în componență o oglindă care reflectă razele soarelui în timpul zilei ei un foc pentru noapte. Se estimează că avea o înălțime de 122 metri și funcționa în perioada Evului Mediu.
Țărmul Alexandriei era prea periculos pentru navele care treceau pe acolo, așa s-a născut ideea de a construi ceva care să indice drumul corect către port. În anul 290 î.Hr. regele Egiptului Ptolemeu I Soter a început construcția farului, care a fost terminată după moartea lui de către fiul său, Ptolemeu al II-lea Philadelphus.
Farul din Alexandria a fost construit după concepția architectului Sostratus. Legenda spune că regele Ptolemeu i-ar fi interzis lui Sostratus să-și pune numele pe construcție, dar Sostratus a scris pe baza farului „Eu Sostratus, fiul lui Dexiphanes din Chinidai, ofer această operă Zeilor Navigatori și oamenilor care călătoresc pe mări”.
A fost construit din blocuri uriașe de marmură albă și avea trei nivele separate. Baza farului avea o formă pătrată și era înaltă de 55.9 m. În mijloc secțiunea farului era de formă octogonală, era gol pe dinăuntru și avea o înălțime de 30 de metri. Din interior ieșeau flăcări care nu se stingeau niciodată, luminând atât noaptea cât și ziua și făcând vizibil drumul spre port. Partea de sus avea o formă de cerc și era înaltă de 7 metri. Se spunea că flacăra se vedea de la 50-60 km depărtare. Deasupra farului se afla o statuie. Nu se știe sigur dacă era statuia lui Poseidon sau a lui Zeus.
Abonaţi-vă la newsletter folosind butonul de mai jos, pentru a primi gratuit o notificare pe email atunci când publicăm un articol nou: