Căderea Babilonului: ce a zguduit cu adevărat imperiul şi a dus la monumentala sa dispariţie

Căderea Babilonului este un eveniment istoric care a avut loc în anul 539 î.Hr. Acest eveniment a marcat cucerirea Babilonului de către Imperiul Achaemenid sub conducerea lui Cirus cel Mare și a marcat sfârșitul Imperiului Neo-Babilonian. Căderea Babilonului este relatată de mai multe surse antice, inclusiv de Cilindrul lui Cirus, de istoricul grec Herodot, precum și de mai multe cărți din Vechiul Testament.

O creștere imensă înainte de distrugerea Babilonului

Orașul Babilon este situat în Irakul de astăzi, iar istoria sa se întinde până în mileniul al III-lea î.Hr., când era un mic oraș-port pe râul Eufrat. La acea vreme, Babilonul făcea parte din Imperiul Akkadian. De-a lungul timpului, orașul avea să crească și să se dezvolte, devenind unul dintre cele mai importante orașe din Mesopotamia antică. În secolul al XVIII-lea î.Hr. Babilonul a devenit o putere majoră în regiune, sub conducerea regelui amoriților, Hammurabi.

Hammurabi (care a domnit între anii 1792-1750 î.Hr.) a fost cel de-al șaselea conducător al Primei Dinastii a Babilonului. În timpul îndelungatei sale domnii, a supravegheat marea expansiune a imperiului său, cucerind orașele-state Elam, Larsa, Eshnunna și Mari, un act pe care îl considera parte a unei misiuni sacre de a răspândi civilizația la toate națiunile. Prin înlăturarea regelui Asiriei, Ishme-Dagan I, și prin obligarea fiului său să plătească tribut, a făcut din Babilon o putere majoră în Mesopotamia.

Hammurabi a eficientizat administrația, a comandat proiecte de construcție uriașe, a îmbunătățit agricultura, a reparat și reconstruit infrastructura, a mărit și înălțat zidurile orașului și a construit temple extravagante dedicate zeilor. Marele rege a pus accentul şi pe armată și pe cuceriri, dar, potrivit propriilor sale scrieri, principalul său obiectiv a fost îmbunătățirea vieții celor care trăiau sub conducerea sa.

Până la moartea lui Hammurabi, Babilonul controla întreaga Mesopotamie, însă succesorii săi nu au reușit să mențină acest control. Acest lucru ar fi putut fi cauzat de lipsa unei birocrații eficiente, deoarece participarea sa activă la războaiele regionale a făcut ca el să nu se concentreze asupra stabilirii unui sistem administrativ care să asigure funcționarea continuă a imperiului său după moartea sa. Astfel, acest Prim Imperiu Babilonian a fost de scurtă durată și a căzut în curând sub dominația străinilor, inclusiv a hitiților, a kassitenilor și a asirienilor.

Distrugerea Imperiului Neo-Asirian și nașterea unui nou Babilon

În urma morții lui Assurbanipal în jurul anului 627 î.Hr. a izbucnit un război civil în Imperiul Neo-Asirian, ceea ce a dus la slăbirea acestuia. Mulți supuși ai Imperiului Neo-Asirian au profitat de această ocazie pentru a se revolta. Unul dintre aceștia a fost un șef caldeean pe nume Nabopolassar, care a format o alianță cu mezii, perșii, sciții și cimerienii. Această coaliție a reușit să distrugă Imperiul Neo-Asirian.

După ce a obținut independența față de asirieni, Nabopolassar a înființat Imperiul Neo-Babilonian, cu capitala Babilon. Când a murit, i-a lăsat fiului său stocuri imense de bogății și un oraș babilonian puternic. Acest conducător a pus bazele impresionantului Imperiu Neo-Babilonian, lăsându-i fiului său Nabucodonosor al II-lea circumstanțele ideale pentru a aduce Babilonia în prim-planul societății antice. Și fiul tocmai asta a făcut.

Imperiul Neo-Babilonian a atins apogeul în timpul domniei lui Nabucodonosor al II-lea (cunoscut și sub numele de Nebucadnețar al II-lea), care i-a succedat lui Nabopolassar în jurul anului 605 î.Hr. În timpul domniei lui Nabucodonosor al II-lea, care a durat până în jurul anului 562 î.H., Imperiul Neo-Babilonian a controlat Babilonia, Asiria, părți din Asia Mică, Fenicia, Israel și nordul Arabiei.

Nabucodonosor al II-lea este cel mai bine amintit astăzi pentru o serie de acte importante. În primul rând, el este documentat pentru că i-a alungat pe evrei din Babilon, a capturat orașul Ierusalim în anul 597 î.Hr. și a distrus Primul Templu și acel oraș în anul 587 î.Hr.

De asemenea, lui Nabucodonosor al II-lea i se atribuie, în general, construirea a două elemente majore ale Babilonului – Poarta Ishtar în anul 575 î.Hr. și Grădinile Suspendate ale Babilonului, care sunt considerate una dintre Cele șapte minuni ale lumii antice. Cu toate acestea, există unele dispute dacă Nabucodonosor al II-lea poate primi cu adevărat recunoașterea pentru crearea Grădinilor Suspendate.

Și mai interesantă și mai controversată este ipoteza conform căreia acest rege a ordonat construirea Turnului Babel, dar nu cu acest nume. Cel mai apropiat candidat pentru această construcție se spune că ar fi Etemenanki din Babilon. Acesta era un zigurat dedicat lui Marduk, zeul protector al Babilonului.

Cum a căzut Babilonul: a contribuit domnia lui Nabonidus la distrugerea Babilonului?

Regii care i-au succedat lui Nabucodonosor al II-lea au fost mult mai puțin capabili decât acesta și au avut domnii destul de scurte. În deceniul care a urmat morții lui Nabucodonosor al II-lea, Imperiul Neo-Babilonian a avut patru conducători diferiți, ultimul dintre ei fiind Nabonidus, care a domnit din anul 556 î.Hr. până la căderea Babilonului, în anul 539 î.Hr.

Nabonidus a domnit în total 17 ani și este amintit pentru restaurarea vechilor tradiții arhitecturale și culturale ale regiunii, ceea ce i-a adus porecla de „regele arheolog” printre istoricii din zilele noastre. Cu toate acestea, a fost nepopular printre supușii săi, în special printre preoții lui Marduk, deoarece a suprimat cultul lui Marduk în favoarea zeului lunii Sin.

Într-un fel, acest domnitor nu a fost foarte atent la Babilon: „În timpul multor ani ai domniei sale, Nabonidus a fost absent la oaza arabă Tayma. Motivele absenței sale îndelungate rămân un subiect de controversă, cu teorii care variază de la boală, la nebunie și până la interesul pentru arheologia religioasă.”

Când a căzut Babilonul

Între timp, persanii din est creșteau în putere sub conducerea lui Cirus cel Mare. În anul 549 î.Hr., mezii au fost înfrânți de către perși, care au trecut apoi la cucerirea teritoriului din jurul Babilonului. În cele din urmă, în anul 539 î.Hr., orașul Babilon a fost cucerit de persani.

Căderea Babilonului a marcat sfârșitul Imperiului Neo-Babilonian. Acest eveniment important a fost consemnat de mai mulți istorici antici, deși, din cauza neconcordanțelor, este dificil de reconstituit evenimentele reale care au avut loc.

Scriitorii greci Herodot și Xenofon relatează că Babilonul a căzut după ce a fost asediat. Pe de altă parte, Cilindrul lui Cirus și Cronica lui Nabonidus (care face parte din Cronicile Babiloniene ) susțin că Babilonul a fost cucerit de perși fără luptă. Mai mult, Cilindrul lui Cirus îl prezintă pe regele persan ca fiind ales de Marduk pentru a cuceri Babilonul.

Căderea Babilonului: o profeţie

Căderea Babilonului este semnificativă pentru istoria biblică, deoarece este menționată în mai multe cărți din Vechiul Testament. În Cartea lui Isaia, este relatată o poveste asemănătoare cu cea găsită în Cilindrul lui Cirus. În locul lui Marduk, Dumnezeul lui Israel a fost cel care l-a ales pe Cirus.

După căderea Babilonului, evreilor, care fuseseră exilați de la subjugarea lor de către Nabucodonosor al II-lea, li s-a permis să se întoarcă acasă. Într-o altă carte, Cartea lui Daniel, căderea Babilonului fusese deja profețită în timpul domniei lui Nabucodonosor al II-lea. Potrivit acestei cărți, regele a avut un vis, în care a văzut o statuie cu capul de aur, sânii și brațele de argint, burta și coapsele de bronz, picioarele de fier și picioarele de fier amestecat cu lut.

Statuia a fost distrusă de o stâncă, care s-a transformat apoi într-un munte care umplea tot pământul. Interpretarea visului regelui de către profetul Daniel a fost că statuia reprezintă patru regate succesive, primul dintre ele fiind Imperiul Neo-Babilonian, toate acestea urmând să fie distruse de Împărăția lui Dumnezeu.