Picturi de 8.200 de ani, dintr-o peşteră din Patagonia au transmis informaţii vitale pentru 130 de generații

Picturi rupestre antice, realizate pe pereţii dintr-o peşteră din Patagonia au fost datate cu 8.200 de ani în urmă, fiind cele mai vechi picturi rupestre cunoscute în regiune, cu o diferenţă de câteva milenii faţă de cele găsite anterior.

Picturile rupestre dintr-o peşteră din Patagonia, vechi de 8.200 de ani

În mod uimitor, cercetătorii au descoperit, de asemenea, că semnele de pe pereţii peşterei au fost realizate pe o perioadă de aproximativ 3.000 de ani, sugerând că ilustrațiile au fost folosite pentru a transmite cunoștințe culturale timp de aproximativ 130 de generații.

Situat în deșertul aspru și arid din nord-vestul Patagoniei, pe teritoriul actual al Argentinei, situl Cueva Huenel 1 (denumit pe scurt CH1) este cunoscut printre arheologi pentru concentrația sa enormă de lucrări de artă preistorică, constând în forme și modele geometrice, inclusiv forme umane și figuri ciudate, asemănătoare unor piepteni. Anterior, se credea că picturile au doar câteva mii de ani vechime, însă autorii unui nou studiu au dezvăluit acum că semnele se întind până în Holocenul târziu.^[sursa]

Folosind datarea directă cu radiocarbon a pigmenților pe bază de plante cu care au fost realizate desenele, cercetătorii au descoperit că operele de artă CH1 sunt cu câteva mii de ani mai vechi decât se așteptau și că au rămas consecvente în designul lor de-a lungul a trei milenii.

În mod ciudat, peștera nu prezintă semne că ar fi fost locuită în această perioadă, lipsind uneltele de piatră sau oasele de animale măcelărite, deși era prezentă o groapă umplută cu material vegetal care fusese vopsit cu ocru roșu.

Prin urmare, autorii studiului suspectează că peștera a reprezentat un „loc-cheie cultural”, unde vechii vânători-culegători au stocat cunoștințe locale și s-au întâlnit pentru a menține legăturile tribale și pentru a desfășura ritualuri timp de mulți ani. Astfel de puncte focale, sugerează ei, au permis comunităților slab populate care locuiau în Patagonia să rămână conectate într-o perioadă în care căldura extremă și uscăciunea făceau supraviețuirea incredibil de dificilă.

„Apariția artei rupestre de la CH1 este înregistrată încă de [acum 8.200 de ani] în condiţii de mediu dificil, în care capacitatea de a menține legăturile și viabilitatea demografică ar fi fost crucială. Sugerăm că evenimentele standardizate de pictură – și alte activități legate de pigmenți – practicate de-a lungul generațiilor, au urmărit să mențină plase de siguranță la scară largă prin stocarea informațiilor înrădăcinate în memoria colectivă și garantarea conservării sociale dincolo de tradiția orală.”, au scris cercetătorii în studiul publicat în jurnalul ştiinţific Science Advances.^[sursa]

În total, autorii studiului au analizat 895 de picturi distincte care cuprindeau 446 de motive, toate fiind reproduse în mod continuu folosind aceiași pigmenți de-a lungul a mii de ani.

Oferind un „simț al identității bazat pe o regiune”, peștera ar fi putut permite unui număr tot mai mic de oameni să rămână împreună într-un peisaj vast și necruţător. Într-o perioadă în care populațiile umane din deșerturile sud-americane „se confruntau cu prăbușiri repetate”, colacul de salvare oferit de CH1 și ilustrațiile sale comunicative ar fi putut face diferența între supraviețuire și anihilare.