Marea Schismă din 1054, ruptura dintre Biserica Ortodoxă şi cea Catolică

Marea Schismă a avut loc în anul 1054, fiind un eveniment care a împărțit creștinismul în două și a dus la separarea definitivă a Bisericii de la Constantinopol față de cea de la Roma. Odată cu aceasta, Biserica Creștină Orientală, numită ulterior Biserica Ortodoxă, s-a detaşat de Biserica Occidentală, care a luat numele de Biserica Catolică.

Creştinismul s-a schimbat extrem de mult pe parcursul celor două milenii de existenţă. Liderii bisericii s-au luptat mereu pentru supremaţie, iar doctrinele au devenit încet dogme.

Întotdeauna cei care au avut de suferit cel mai mult au fost oamenii simpli. Întregi popoare au fost declarate eretice şi au fost exterminate. Uneori din motive secrete sau pentru câştiguri materiale, însă alteori pentru simple neînţelegeri religioase, petrecute departe în timp.

Cele două mari centre religioase, Constantinopol şi Roma, aveau o relaţie complicată de foarte multă vreme. Deşi urmările schismei în istorie sunt semnificative, contemporanii nu au perceput-o ca fiind ceva ieşit din comun.^[sursa]

Marea Schismă din 1054 – cauze

Prin schismă (separare, scindare) se înţelege separarea canonică şi de întrerupere a comuniunii liturgice între două Biserici.

Una dintre cauzele Marii Schisme este Filioque. Acesta este un termen teologic care se referă la problema „purcederii” Sfântului Duh de la Dumnezeu Tatăl și de la Dumnezeu Fiul. Teologii ortodocși au susţinut că Duhul Sfânt purcede numai de la Tatăl, în vreme ce catolicii au fost de părere că Sfântul Duh purcede de la Tatăl și de la Fiul.

O altă neînţelegere s-a produs din cauza ritualului împărtăşaniei. În vest se folosea azima (pâine nedospită), în timp ce în în est se folosea pâinea dospită. Apoi, celibatul preoţilor era obligatoriu în occident, în timp ce preoţii bisericii orientale se puteau căsători. Mai târziu, după Mara Schismă s-a adăugat şi problema purgatoriului, concept pe care ortodocşii nu îl acceptă.

De asemenea, dezbinarea Imperiului Roman a contribuit la dezbinarea religioasă. Împăratul roman Teodosie cel Mare, care a murit în anul 395, a fost ultimul împărat care a domnit peste un Imperiu Roman unit. După moartea sa, teritoriul a fost împărțit în două jumătăți, cea estică și cea vestică, fiecare având propriul împărat.

Disputa dintre cele două Biserici a escaladat în momentul în care, în anul 1050, bizantinii din sudul Italiei au fost forţaţi de către normanzi să se conformeze practicilor latine. Patriarhul de la Constantinopol, Mihail I Cerularie, a răspuns prin a cere bisericilor latine din oraş să adopte practicile bizantine. Mai exact le-a cerut să renunţe la Filioque şi la folosirea azimei. În faţa refuzului acestora, în anul 1053, Patriarhul a închis toate bisericile latine din capitala imperiului.

Argumente

Patriarhul Romei, Papa, susţinea că ar trebui să aibă o mai mare autoritate decât ceilalți patriarhi. Această cerere nu a fost acceptată de către conducătorii Bisericii Orientale, fapt ce a făcut ca, în anul 1054, patriarhul Mihail I Cerularie al Constantinopolului și Papa Leon al IX-lea al Romei, să se excomunice reciproc. Acest lucru a dus la separarea definitivă a Bisericii Creștine.

Această scindare din cadrul Bisericii Creștine s-a produs și din cauza certurilor celor doi conducători ai Bisericii, asupra titlului de „Conducător al lumii creștine” și al orașului care să poarte numele de „Capitală a creștinătății”.

Astfel, Papa de la Roma a adus în apărarea sa mai multe argumente, printre care că locul unde se afla Scaunul Papal a fost capitala fostului Imperiu Roman și locul unde apostolii Petru și Pavel au propovăduit încă din zorii creștinismului învățăturile lui Iisus Hristos.

Argumentele Patriarhului Bisericii Răsăritene erau că, în acel moment, Constantinopolul era „Noua Romă”, deoarece Europa Vestică era dominată de haos după divizarea Imperiului Roman. În schimb, Bizanțul era o regiune stabilă, cu tradiții bine împământenite, având armată și flotă puternice, şi o influență politică și religioasă mai puternice în Europa.

Astfel, Marea Schismă reprezintă evenimentul cel mai tragic din istoria Bisericii Creștine. Momentul în care lumea creștină s-a rupt în două dăinuie şi în ziua de astăzi. Cu toate acestea, pe 7 decembrie 1965, a avut loc un demers reconciliator. Anatemele au fost ridicate concomitent de către Papa Paul al VI-lea, respectiv Patriarhul Ecumenic Atenagora I.