Grigore Ureche, primul mare cronicar român

Grigore Ureche a fost unul dintre primii cărturari români şi primul mare cronicar moldovean, autor al lucrării „Letopiseţul Ţării Moldovei”, scris între anii 1642-1647.

Grigore Ureche s-a născut cândva între anii 1590 și 1595, fără a se şti data exactă, într-o familie de boieri moldoveni. Tatăl său, Nistor Ureche, a fost un partizan al facțiunii pro-polone din Moldova. Acesta a primit cetățenia poloneză, fiind şi mare vornic al Țării de Jos în timpul domniei lui Eremia Movilă.

Grigore Ureche și-a petrecut copilăria în Uniunea Polono-Lituaniană, acolo unde a studiat la Colegiul Iezuit din Liov, în prezent aflat pe teritoriul Ucrainei. Acolo a învățat limba latină și probabil și greaca veche, precum și istoria și geografia.

Reîntors în țară, Grigore Ureche a participat la viața politică a Moldovei, mai întâi ca logofăt, apoi ca spătar. A fost martor și participant la evenimente importante din istoria Moldovei, cum ar fi domniile lui Miron Barnovschi, Radu Mihnea, Alexandru Iliaș și Vasile Lupu, dar şi în relațiile complicate cu Imperiul Otoman, Polonia și Transilvania, precum şi în răscoalele țărănești și mișcările sociale.

În timpul domniei lui Vasile Lupu, Grigore Ureche a ajuns în cele mai înalte dregătorii de stat, între care şi în cea de mare vornic al Ţării de Jos, începând din anul 1643. A deţinut această funcţie până la sfârşitul vieţii.

Letopiseţul Ţării Moldovei

Grigore Ureche a lăsat posterităţii o singură, dar foarte valoroasă operă istoriografică, şi anume Letopiseţul Ţării Moldovei. Această cronică nu a fost scrisă în limba slavonă, ci în limba română, aceasta fiind o premieră în istoria cronografiei ţărilor române.

Letopiseţul Ţării Moldovei acoperă perioada dintre anii 1359 și 1594, de la întemeierea statului moldovean de către Dragoș Vodă până la domnia lui Aron Vodă. Opera se bazează pe surse scrise și orale, atât autohtone cât și străine, și prezintă evenimentele istorice din perspectiva unui boier cult și patriot.

Grigore Ureche a afirmat originea comună și unitatea culturală a românilor din Moldova, Țara Românească și Transilvania și a evidențiat rolul domnilor în apărarea țării de invaziile străine. Lucrarea este scrisă cu o viziune critică asupra faptelor istorice și le explică prin cauze politice, economice sau morale.

Cronicarul a utilizat un limbaj bogat și expresiv, cu elemente retorice și poetice. Letopisețul Țării Moldovei este o operă de referință pentru istoria și cultura românească și a influențat pe alți cronicari moldoveni, cum ar fi Miron Costin sau Ion Neculce.

Un alt aspect important al acestei opere îl reprezintă faptul că nu a fost scris de un prelat bisericesc, cum se obişnuia până atunci, ci de o persoană laică, reprezentantă a marii boierimi, cu o înaltă funcţie în aparatul de stat al Moldovei. Astfel, se consideră că Letopisețul Țării Moldovei constituie începutul istoriografiei în limba română.

Locul central în cronică îl ocupă epoca glorioasă a lui Ştefan cel Mare, lupta eroică a poporului împotriva cotropitorilor străini şi mai ales împotriva celor otomani. De asemenea, file interesante şi pline de învăţăminte sunt dedicate fiilor lui Ştefan cel Mare şi domnitorilor care au urmat.^[sursa]

Stilul literar al lui Grigore Ureche

Stilul literar al lui Grigore Ureche este unul original și valoros, care demonstrează cunoștințele și talentul său de scriitor. El folosește limba română ca limbă literară, îmbogățind-o cu elemente din limbile latină, greacă, slavonă și poloneză.

Cronicarul respectă normele gramaticale și ortografice ale vremii și folosește un vocabular variat și adecvat contextului istoric. El recurge la figuri de stil, cum ar fi metafore, comparații, antiteze, hiperbole, epitete sau aliterații, pentru a crea imagini vii și expresive. De exemplu, în descrierea domniei lui Ștefan cel Mare, Grigore Ureche folosește metafora „lumina Moldovei” pentru a arăta importanța și prestigiul acestui domnitor. El scrie: „Acest Ștefan vodă, fiind lumina Moldovei și întăritorul creștinilor și spaima păgânilor…” (capitolul 18).

Grigore Ureche își structurează opera în capitole și paragrafe și folosește formule introductive și conclusive pentru a marca tranzițiile. De asemenea, își argumentează afirmațiile cu citate din surse istorice sau biblice și folosește dialoguri sau discursuri directe pentru a reda cuvintele domnilor sau ale altor personaje.

Totodată, cronicarul își exprimă și opinia personală sau moralizatoare asupra unor evenimente sau personaje, folosind adesea ironia sau sarcasmul. Stilul literar al lui Grigore Ureche este unul care reflectă personalitatea și viziunea sa de om cult, care contribuie la valoarea artistică a operei sale. Astfel, cronica lui Grigore Ureche este prima scriere din literatura română care se depărtează de stilul bisericesc.

Moartea lui Grigore Ureche

Grigore Ureche a murit în anul 1647, la vârsta de aproximativ 50 de ani. A fost înmormântat la mănăstirea Bistrița din Moldova, acolo unde i s-a ridicat un monument funerar.

Cauza morții nu este cunoscută cu siguranță. Există două ipoteze privind moartea cronicarului moldovean: fie a suferit de o boală fără leac, fie a fost otrăvit. Moartea cronicarului moldovean a întrerupt opera sa istorică, aceasta fiind continuată de alţi cronicari de seamă, precum Miron Costin și Ion Neculce. Aceştia au preluat de la Grigore Ureche metoda de cercetare a surselor istorice, atitudinea critică și patriotică față de evenimente și personaje, stilul literar bogat și expresiv și viziunea asupra originii și unității românilor.