Activitatea conștientă observată în creierele muribunde ar putea explica experiențele din apropierea morții

Noutăţi

Cercetătorii au observat creierele pacienților aflaţi pe moarte, care se sting într-o glorie neuronală strălucitoare, indicând faptul că ultimele clipe ale vieții pot fi mult mai colorate decât o simplă trecere către negrul etern. În ciuda stării comatoase a pacienţilor, experiențele din apropierea morții au fost analizate, indicând o activitate cerebrală care este asociată conştiinţei în ultimele lor momente. Aceste lucruri ar putea explica experienţele intense descrise adesea de supraviețuitorii atacurilor de cord sau a experienţelor nefericite în care oamenii ajung aproape de moarte.

„Experiențele din apropierea morții (eng. „near death experience” sau NDE), raportate ca fiind foarte lucide, «mai reale decât realitatea» și comune persoanelor din diverse medii culturale și religioase, au fost descrise de 10 până la 20% dintre supraviețuitorii unui stop cardiac.”, arată autorii studiului. Cu toate acestea, „NDE reprezintă un paradox biologic care pune la îndoială înțelegerea noastră fundamentală a creierului muribund, despre care se crede în general că este nefuncțional în astfel de condiții.”, continuă aceştia.

Experiențele din apropierea morții arată o activitate cerebrală neobişnuită

În ciuda acestui fapt, studii anterioare pe animale au arătat că încetarea bruscă a activității cardiace declanșează o creștere a activității undelor cerebrale în cadrul mărcii de frecvență gamma, care este asociată cu procesarea conștientă. Pentru a determina dacă același lucru se întâmplă și la oameni, autorii studiului au examinat datele electroencefalogramei (EEG) efectuate la patru pacienți aflaţi în stop cardiac care au decedat în unitatea de terapie intensivă de la spitalul Michigan Medicine.

Electroencefalograma reprezintă înregistrarea manifestării colective a neuronilor cortexului cerebral, a unui set de potențiale de câmp fluctuante, produse din activitatea concomitentă a unui număr mare de neuroni, captate prin intermediul electrozilor situați pe scalp. Aceasta este utilizată, printre altele, în monitorizarea activității cerebrale în timpul anesteziei și a pacienților aflați în comă și în stabilirea morții cerebrale.

experiențele din apropierea morții

Toți cei patru pacienți au fost în comă și nu au reacționat în urma atacurilor de cord suferita și, în cele din urmă, li s-a retras suportul vital după ce s-a considerat că nu mai puteau fi ajutați din punct de vedere medical. Imediat ce alimentarea cu oxigen a fost întreruptă, cercetătorii au observat o creștere a ritmului cardiac și o creștere a activității undelor gamma la doi dintre cei patru pacienți.

• CITEŞTE ŞI:  Cercetătorii au crescut curmali din seminţe de pe vremea lui Iisus

În mod uimitor, această activitate a fost detectată în partea creierului în care se întâlnesc lobii temporal, parietal și occipital. Cunoscută sub numele de „zona fierbinte”, această regiune a creierului este strâns legată de activitatea conștientă și este activată atât în timpul stării obișnuite de veghe, cât și în timpul viselor.

Activarea aceste zone fierbinți a fost observată, de asemenea, în stări neobișnuite de conștiință, cum ar fi halucinațiile și experiențele extracorporale (eng. out of body experience sau OBE).

A vedea o lumină albă, a întâlni o prezență din altă lume și a-ți vedea viața fulgerând în fața ochilor tăi sunt toate clișee asociate cu moartea. Cu toate acestea, cercetările arată că aceste fenomene sunt, de fapt, surprinzător de comune în timpul experiențelor aproape de moarte, raportate pe tot globul de la oameni din toate mediile culturale.

În ciuda acestor constatări, cercetătorii nu pot spune cu certitudine dacă vreunul dintre pacienți a văzut o lumină albă sau alte fenomene conștiente, deoarece niciunul dintre ei nu a supraviețuit pentru a-și relata experiențele. „Nu putem face corelații între semnăturile neuronale observate ale conștiinței și o experiență corespunzătoare la aceiași pacienți din acest studiu.”, a explicat coordonatoarea studiului, Nusha Mihaylova, într-o declarație.[sursa]

„Cu toate acestea, constatările observate sunt cu siguranță interesante și oferă un nou cadru pentru înțelegerea conștiinței ascunse la oamenii muribunzi.”, a mai spus aceasta.


Abonaţi-vă la newsletter folosind butonul de mai jos, pentru a primi gratuit o notificare pe email atunci când publicăm un articol nou:

Pe aceeaşi temă

CE MAI CITESC ALŢII

Naupa Huaca

Misterul de la Naupa Huaca. Un portal străvechi ascuns sau o construcţie ritualică a...

0
Naupa Huaca este un sit arheologic enigmatic, situat în apropiere de Valea Sacră a Perului, una dintre cele mai vizitate zone turistice din țară....
cele mai longevive insecte

Test de cultură generală: Ce insectă poate trăi 30 de ani?

0
Putem spune că oamenii nu iubesc prea mult insectele, mai ales când vine vorba despre ţânţari, gândaci sau muşte. Cu atât mai puțin cele...
dem rădulescu

Dem Rădulescu, „Bibanul” care a făcut o ţară întreagă să râdă

0
Dem Rădulescu, pe numele său real Dumitru R. Rădulescu, s-a născut în data de 21 septembrie 1931, la Râmnicu Vâlcea, într-o familie de negustori. În...

Articole recomandate

Articole recomandate

Distribuie şi prietenilor tăi!

Nu ţine lucrurile interesante doar pentru tine. Şi prietenii tăi şi-ar dori să afle aceste informaţii!
Închide
Share via