Experimentul Piteşti, un episod brutal în istoria României

Noutăţi

Experimentul Piteşti, cunoscut şi ca Fenomenul Pitești, a reprezentat un experiment de reeducare forţată, ce consta în distrugerea psihică a individului. Acest program de spălare a creierului a fost pus în aplicare în mai puţin de doi ani, însă groaza pe care a creat-o în minţile şi trupurile victimelor a rămas pentru o viaţă întreagă. Asta, în cazul fericit în care au supravieţuit.

Închisoarea de la Piteşti şi începutul „reeducării”

Această operațiune macabră de reeducare forţată a început în anul 1949, la închisoarea de la Pitești. Această închisoare a fost construită înaintea începerii experimentului, clădirea principală fiind începută spre sfârșitul anilor ’30. Aşadar, construcţia închisorii a început pe vremea Regelui Carol al II-lea, și a fost terminat în timpul dictaturii lui Ion Antonescu. Pentru o perioadă, după proclamarea Republicii Populare Române, a continuat să funcționeze ca arest pentru cei vinovați de infracțiuni minore.[site oficial]

experimentul piteşti

Primele stadii ale procesului de reeducare forţată au avut loc la închisoarea din Suceava. La scurt timp, a fost adoptat la Pitești, și cu intensitate mai redusă, la Gherla.

„Reeducarea” a implicat pedepse psihologice, de obicei prin umilire, dar și tortură fizică.

Deținuții, pe lângă bătăile severe administrate regulat, au fost siliți să se tortureze reciproc, pentru a fi eliminate prieteniile de dinaintea încarcerării.

Gardienii i-au forțat pe deţinuţi să participe la sesiuni programate sau ad-hoc de instruire politică. Printre subiecte se numărau materialismul dialectic și istoria Partidului Comunist Sovietic, de Iosif Stalin. Pe lângă acestea, aveau loc abuzuri fizice la întâmplare și îndemnuri la denunţarea „abaterilor” în rândul deţinuţilor. Obiectivul torţionarilor era ca victima să cedeze psihic, devenind astfel un supus total, dedicat regimului. Aşadar, tortura deţinuţilor era un mijloc, și nu un scop.

Cei care cedau psihic, ajungeau să ofere numele altor așa-ziși „colaboratori” ai fostelor partide, mai ales cei ai Gărzii de Fier. Astfel, cei denunțați erau arestați la rândul lor de către Securitate și trimiși la Pitești, pentru reeducare. O parte dintre deținuți deveneau din victime, călăi. În acest mod a fost înfiinţat de către Securitate ODCC – Organizația Deținuților cu Convingeri Comuniste.

eugen turcanu
Eugen Ţurcanu, unul dintre responsabilii regimului criminal de la închisoarea Piteşti

Eugen Ţurcanu, rol cheie în Experimentul Piteşti

Unul dintre cei metamorfozaţi din victimă în călău şi membru al ODCC a fost şi Eugen Țurcanu. Acesta a făcut parte din Frățiile de Cruce ale legionarilor, în perioada anilor 1940-1941. A părăsit Mișcarea Legionară după rebeliunea din ianuarie 1941 și s-a înscris în Partidul Comunist Român. Mai târziu, Țurcanu a devenit membru în Biroul Județean de Partid din Iași.

• CITEŞTE ŞI:  Un astrolab vechi de 1.000 de ani ilustrează schimbul științific dintre musulmani, evrei și creștini

Eugen Ţurcanu a fost denunţat în anul 1948 chiar de către unul dintre foştii săi camarazi legionari. În urma unei anchete a Securităţii, Ţurcanu a fost condamnat la 7 ani de închisoare corecţională. A fost închis la Suceava şi apoi transferta la Piteşti, devenind o unealtă a Securităţii conduse de către Alexandru Nicolschi.

Penitenciarul Pitești era rezervat aproape în exclusivitate studenților. Din acest motiv, era locul ideal pentru a pune în aplicare „Experimentul Piteşti” şi a șterge reperele morale considerate periculoase pentru regim.

Când a fost transferat de la Suceava la Piteşti, Ţurcanu a dispărut timp de câteva zile, pentru a primi noi instrucţiuni de la Securitate. În perioada care a urmat, timp de doi ani, între decembrie 1949 și septembrie 1951, la penitenciarul Piteşti au fost puse în aplicare torturi și umilințe demne de cele mai degradante imaginații.

Frică şi tortură

Modul de operare era destul simplu. La penitenciarul Pitești existau trei categorii de oameni: deținuții torturați, deținuți torționari și un personal administrativ. Teroarea era permanentă, iar victimele și torționarii stăteau în aceeași celulă.

Deţinuţii din penitenciarul Piteşti erau împărțiți în patru categorii:

  • în prima categorie intrau cei reținuți fără sentință judecătorească;
  • în a doua categorie se aflau cei condamnați pentru delicte minore;
  • în a treia categorie erau deținuții care reprezentau „dușmanii mai mici ai regimului”;
  • în cea de-a patra categorie intrau opozanții convinși ai regimului, fie care făceau parte din vreun partid sau pur și simplu regaliști ori anticomuniști.

Scopul acestei împărţiri era acela de a-i izola pe cei cu potenţial de revoltă de categoriile minore, împiedicând astfel comunicarea între deţinuţi. Totodată, se crea o stare de incertitudine în psihicul fiecărui deținut.

„Prin injectarea treptată de informații opuse celor acceptate dintotdeauna ca reale și adevărate în subconștientul victimei, prin alterarea și deprecierea constantă a realității existente și înlocuirea ei cu o imagine fictivă, re-educatorul a obținut în final scopul demascării: să facă minciuna atât de reală pentru victimă încât aceasta va uita ceea ce pentru el înainte avea sens.”, a scris în cartea sa Dumitru Bacu, unul dintre cei care au pătimit în închisorile comuniste.

• CITEŞTE ŞI:  Pe 8 iulie 1497, Vasco da Gama a început prima călătorie pe mare din Europa spre India, deschizând calea de navigaţie spre Asia

Metode brutale

Pe lângă violența fizică, deținuții „reeducaţi” erau obligați să facă diferite munci umilitoare pe timp îndelungat. De exemplu, erau puşi să curețe podeaua cu o cârpă ținută între dinți.

Deţinuţii erau prost hrăniți și ținuți în condiții degradante și nesanitare. De asemenea, li se interzicea contactul cu familia şi prietenii, și erau forțați să-și acopere ochii în rarele situații când ieșeau din celule.

Tratamentul la care nou-veniţii erau supuși de către cei metamorfozaţi în călăi, includea lovituri pentru a-i împiedica să adoarmă, erau obligați să mănânce la repezeală direct din farfurii lăsate pe podea cu mâinile ținute la spate, și chiar siliți să mănânce fecale sau erau băgați cu capul în găleți cu urină. Unii dintre deținuți au fost arși cu țigara, iar alții bătuți atât de rău, încât fesele li se necrozau și cădeau efectiv ca în cazul leproșilor.

De asemenea, a fost utilizată şi umilirea publică. Astfel, deținuții erau forţaţi să denunțe toate convingerile, ideile și valorile personale. De menționat este şi faptul că deținuții credincioși erau îmbrăcați ca Iisus Hristos, iar ceilalți erau siliți să-i insulte, fiind obligaţi să blasfemeze simboluri religioase și texte sfinte.

În penitenciarul Pitești au murit în urma torturilor la care au fost supuși, între 100 și 200 de deținuți, fără a se cunoaște deocamdată numărul total al acestora. În orice caz, cauza morții era falsificată în certificatul de deces, pentru a nu rămâne dovezi posterității. În total, mii de oameni au suferit în urma a ceea ce a însemnat Experimentul Piteşti.

Cum s-a încheiat Experimentul Piteşti

Eugen Ţurcanu și ceilalţi membri ai ODCC au crezut inițial că Securitatea doreşte ca metodele brutale să fie documentate. În acest fel, se crea o statistică a procedurilor eficiente, iar Ţurcanu și camarazii săi urmau să fie cooptați în Securitate pentru rezultate remarcabile.

Astfel, cei din ODCC au descris cu lux de amănunte evenimentele în aproximativ 2.000 de pagini. Abia când li s-a cerut să dea o declarație prin care să arate că au acționat pe cont propriu, fără știrea regimului, aceștia și-au dat dau seama că vor fi țapii ispășitori ai ororilor din Experimentul Piteşti.

• CITEŞTE ŞI:  Lanţul Baltic - 2 milioane de oameni şi-au dat mâinile împotriva comunismului

Brutalitatea metodelor din Experimentul Piteşti au ajuns dincolo de zidurile închisorilor, până în lumea liberă, în Occident. Reputaţia regimului comunist era pătată, iar Gheorghe Gheorghiu-Dej, care dorea acapararea puterii în totalitate, trebuia să facă o mutare.

Ministrul de Interne, Teohari Georgescu a fost demis, iar Eugen Ţurcanu a fost scos, într-adevăr, ţap ispăşitor. Se sugera că Experimentul Piteşti s-a produs fără ştirea şi fără indicaţii din partea autorităţilor comuniste.

În anul 1952, Experimentul Piteşti a fost oprit de către autorităţile comuniste.

Membrii ODCC au fost judecați în secret pentru abuzuri, iar cei 22 de inculpați au fost condamnați la moarte. Procesul s-a desfăşurat cu ușile închise. Eugen Țurcanu a fost numit responsabil pentru uciderea a 30 de deținuți și pentru abuzurile exercitate asupra altor 780 de persoane.

Dintre cei 22 de condamnaţi, 16 au fost executați la închisoarea Jilava, în noaptea de 17 decembrie 1954.

Deși a fost executat, moartea lui Eugen Țurcanu a fost înregistrată la starea civilă abia în anul 1962. Din restul de 6 condamnați, 4 dintre ei au fost ulterior exterminați la închisoarea Jilava, în secția specială de exterminare, numită Casimca.

Urmări

Noile directive ideologice ale Partidului au împins instanţa de judecată să dea un verdict hilar. Astfel, Curtea a hotărât că Experimentul Piteşti a fost rezultatul infiltrării cu succes a agenților Statelor Unite ale Americii și ai Gărzii de Fier în Securitate. Scopul era discreditarea organele legii din România.

După Decretul de amnistie din anul 1964, penitenciarul Piteşti a continuat să funcționeze tot ca închisoare pentru opozanții regimului. De această dată erau duşi acolo sub pretextul unor condamnări pentru infracțiuni de drept comun.

În anul 1977, în urma presiunilor făcute din Occident, închisoarea Pitești a fost închisă definitiv. În clădire a fost mutat Trustul de Constructii Industriale Pitesti. La începutul anilor 1980, pe circa o treime din suprafața curții penitenciarului Piteşti au fost construite blocuri de locuințe. O parte a zidului care înconjura penitenciarul Pitești mai există și astăzi, pe latura de nord-vest a închisorii.

Nici măcar în Gulagurile sovietice nu a existat o asemenea brutalitate. Scriitorul rus Alexandr Soljeniţîn, laureat al premiului Nobel pentru literatură în anul 1970, şi autor al seriei „Arhipelagul gulag”, a caracterizat Experimentul Piteşti ca fiind „cea mai teribilă barbarie a lumii contemporane”.


Abonaţi-vă la newsletter folosind butonul de mai jos, pentru a primi gratuit o notificare pe email atunci când publicăm un articol nou:

Pe aceeaşi temă

CE MAI CITESC ALŢII

deportarea în bărăgan

Deportarea în Bărăgan din cumplita noapte de Rusalii. Mii de familii de români au...

1
Deportarea în Bărăgan a rămas în istorie drept cea mai amplă acțiune de deportare din istoria contemporană a României. Relaţiile dintre România şi Iugoslavia au...
oraşul antic uruk

Oraşul Uruk, primul oraş al omenirii, unul dintre locurile în care s-a născut civilizaţia

0
Orașul Uruk, situat în ceea ce este acum sudul Irakului, este considerat de mulți ca fiind primul oraș civilizat din lume. Istoria sa datează...

Fetele-canar | Povestea femeilor care au muncit până au murit

0
Cu aproximativ 20 de milioane de morţi şi tot cam atâţia răniţi, Primul Război Mondial a fost unul dintre cele mai devastatoare conflicte din...

Articole recomandate

Articole recomandate

Distribuie şi prietenilor tăi!

Nu ţine lucrurile interesante doar pentru tine. Şi prietenii tăi şi-ar dori să afle aceste informaţii!
Închide
Share via