Când vine vorba despre amantul Reginei Maria a României, ne vom gândi, inevitabil, la prinţul Barbu Ştirbei, deşi regina s-a iubit cu mai mulţi bărbaţi de-a lungul vieţii sale.
Născută drept prințesă a Marii Britanii, fiind nepoata Reginei Victoria, viitoarea regină a României a ajuns în țara noastră la vârsta fragedă de doar 17 ani, atunci când a devenit soția Regelui Ferdinand I. Cei doi au fost împreună vreme de 3 decenii, însă dintre cei șase copii pe care i-au avut împreună, se pare că doar patru ar fi fost ai regelui României.
Regina Maria se numără printre acele personalități selecte din istoria țării noastre ale căror nume pot fi recunoscute de către orice român, indiferent cât de mult, sau puțin, îi pasionează istoria. Născută cu numele de Maria Alexandra Victoria de Saxa-Coburg şi Gotha, viitoarea regină a țării noastre era prințesă a Marii Britanii, fiind chiar nepoata faimoasei Regine Victoria. La vremea respectivă, Nicolae Iorga o descria drept „regală din rădăcina părului până la tălpile picioarelor”.
Maria a ajuns în țara noastră în anul 1892, când s-a căsătorit cu Regele Ferdinand I, la vârsta fragedă de doar 17 ani. La o lună de la căsătorie, municipalitatea Bucurestiului i-a oferit o cupa de argint, gravata cu inscriptia “Bine ai venit, mireasa, de Dumnezeu aleasa spre a patriei cinstire.” Însă, în ciuda faptului că cei doi au avut un mariaj de lungă durată, ce a ajuns la 30 de ani, se pare că dincolo de ochii publicului, relația celor doi nu era deloc una fericită.
La 15 octombrie 1893, s-a născut primul ei fiu, Carol Caraiman, viitorul rege al Romaniei. Au urmat Elisabeta, Maria, Nicolae, Ileana şi Mircea.
Barbu Ştirbei, amantul Reginei Maria
Cum regele era îndrăgostit de Elena Văcărescu, soția sa a căutat dragostea alături de alți bărbați, cum ar fi colonelul canadian Josh Boyle, aristocratul american Waldorf Astor, Zizi Cantacuzino, cât și prințul Barbu Știrbey.
Adevarata dragoste a Reginei Maria a fost prinţul Barbu Ştirbei, un bărbat frumos, brunet cu ochi căprui. Se spune ca amantul Reginei Maria a fost tatăl ultimilor doi copii, Ileana şi Mircea, care semănau izbitor cu prinţul. Ceilalţi aveau ochii albaştri ca ai ei şi ai lui Ferdinand.
„Prințul Barbu Ştirbey era tot timpul în preajma ei şi se comporta ca un membru al familiei. La Cotroceni sau la Peleş prinţul avea propria lui cameră. Devenind regină, Maria n-a mai ţinut secretă relaţia, aşa că intrările şi ieşirile ei dese, în camera lui Ştirbey, se petreceau în faţa personalului palatului, fără cea mai mică reţinere şi fără protocolul la care trebuia să se supună de obicei prinţul.”, povestea prinţesa Ralu Callimachi.
În ceea ce îl privește pe Regele Ferdinand, se pare că relațiile dintre el și soția sa erau, practic, inexistente, iar monarhul nu era interesat de infidelitatea soției sale. Ba chiar dimpotrivă, Barbu Știrbey era unul dintre cei mai de încredere sfătuitori ai săi, fiind mereu la dreapta regelui.
La vremea respectivă se făcuse și o glumă pe seama acestei relații. „La Curtea noastră, secretele alcovului erau secretele tuturor. Anecdota cu frageda Elisabeta, fiica lui Ferdinand, chemând pe mica Ileana la fereastră cu cuvintele: Vino iute, să vezi pe tatăl tău», la sosirea prinţului Barbu Ştirbey care cobora din automobile, a făcut înconjurul Bucureştilor.”, scria Constantin Argetoianu în memoriile sale.
Din aceasta cauză va avea zile cumplite, fiind pedepsită gradual de fiul său, Carol al II-lea, care, în final l-a trimis în exil pe prinţul Barbu Ştirbei, pentru a întrerupe frumoasa poveste de dragoste care se înfiripase între regină şi prinţ. Prinţul a stat 10 ani departe de ţară, locuind în Paris. Acolo, prințul a fost victima unei tentative de asasinat în urma căreia s-a refăcut cu greu.
Regina Maria a României a murit la Castelul Pelişor, pe 18 iulie 1938, la vârsta de 63 de ani, la 11 ani după soțul ei.
Barbu Ştirbei a murit în mod neașteptat în anul 1946 de cancer hepatic. A fost înmormântat, alături de bunicul său, domnitorul Barbu Știrbei, la Capela din parcul Palatului din Buftea.
Abonaţi-vă la newsletter folosind butonul de mai jos, pentru a primi gratuit o notificare pe email atunci când publicăm un articol nou: